Sari direct la conținut

500 ani de la Reforma lui Martin Luther, sarbatoriti printr-o expozitie retrospectiva la Biblioteca Nationala a Romaniei

webPR.ro

Bucuresti, 20 noiembrie 2017 – Bucurestenii vor avea ocazia sa se familiarizeze cu cele mai importante repere istorice ale transformarilor generate de Reforma religioasa din Transilvania si Europa de Est, din sec. al XVI-lea, in cadrul expozitiei retrospective organizate de Forumul de Cooperare Bilaterala Romano-German si Forumul Cultural German pentru Europa de Est.

Astfel, in perioada 20 noiembrie – 4 decembrie 2017, expozitia „Mostenirea culturala a Reformei religioase in Transilvania si Europa de Rasarit”, va fi deschisa publicului larg, la Biblioteca Nationala a Romaniei.

Cele 95 de teze de la 1517 ale calugarului si profesorului de teologie Martin Luther au declansat in Europa de Est modificari profunde ale caror efecte au depasit cu mult latura religioasa si se regasesc si astazi la nivel social, cultural si in domeniul educatiei.

Avand cu precadere un rol informativ cu privire la beneficiile pe care Reforma lui Luther le-a adus si impactul semnificativ pe care aceasta l-a avut in ceea ce priveste accesul la educatie in limba materna pentru toate categoriile sociale, expozitia de la Bucuresti este rezultatul colaborarii dintre Forumul de Cooperare Bilatarela Romano-German si Forumul Cultural German pentru Europa de Est si consta in 20 panouri informative care ilustreaza evolutia si efectele curentului protestant in Europa de Est, precum si in zona Transilvaniei.

Proiectul este, insa, unul mai amplu, constand dintr-un modul cadru precum si expozitii dedicate unor regiuni precum Slovacia, Bohemia, Transilvania, Silesia, Pomerania si Brandenburg de Est, Polonia-Lituania sau Prusia. Acestea sunt concepute in mai multe limbi si sunt prezentate publicului impreuna cu parteneri din tarile Europei Central Estice si Sud Estice, precum si in Germania.

Componentele expozitiei – modulul cadru si imaginile dedicate Transilvaniei – au fost expuse pana acum in diferite zone din Germania precum Berlin, Muenchen, Potsdam, Ulm, dar si in Polonia, Ungaria si Belgia. In tara noastra, expozitia a fost prezentata la Sibiu, Brasov, Medias, Orastie, Fagaras, Cluj, Bistrita, Cincsor, Viscri, Codlea, Resita, Crit si Sighisoara.

Expozitia „Mostenirea culturala a Reformei religioase in Transilvania si Europa de Rasarit” va fi deschisa publicului la Biblioteca Nationala a Romaniei, in perioada 20 noiembrie – 4 decembrie 2017, accesul fiind liber pentru vizitatori in cadrul orarului oficial de functionare a Bibliotecii.

In contextul expozitiei, organizatorii au prevazut, in data de 28 noiembrie, incepand cu ora 15:00 o dezbatere pe tema Reformei lui Martin Luther, eveniment la care vor participa personalitati precum Dr. Johann Schneider, episcop luteran – Episcopul regiunii Halle-Wittenberg, Gabriel Horatiu Decuble – directorul Departamentului de Limbi si Literaturi Germanice din cadrul Universitatii Bucuresti, Daniel Zikeli – Episcop Vicar al Bisericii Evanghelice CA din Romania si membru al Forumului de Cooperarea Bilaterala Romano-German si Thomas Sindilariu – Arhiva Bisericii Negre Brasov, reprezentant al Forumului Cultural German pentru Europa de Est. Moderarea va fi asigurata de Radu Preda – Teolog, Director Executiv IICCMER.

Forumul de Cooperare Bilaterala Romano-Germana fost infiintat in anul 2016 la initiativa mai multor personalitati ale vietii publice din Romania, cu scopul de dezvolta o platforma solida pentru schimburile romano-germane la nivel cultural, social, economic si stiintific. Asociatia a gazduit deja, in primavara acestui an, un eveniment dedicat aniversarii a 25 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie romano-german cu participarea Secretarului de Stat pentru Europa in Ministerul Federal al Afacerilor Externe, Michael Roth.

Forumul Cultural German pentru Europa de Est a fost infiintat la Potsdam in decembrie 2000, la initiativa Reprezentantului Guvernului Federal pentru Cultura si Media. Forumul Cultural este angajat intr-o cercetare critica, orientata spre viitor, a istoriei acelor regiuni din Europa rasariteana in care au trait sau inca mai traiesc germani. Aflat intr-un continuu dialog si in colaborare cu parteneri din Europa centrala si de est, Forumul Cultural isi propune sa descopere si sa prezinte unui public cat mai larg traditiile culturale din aceste regiuni ca o mostenire comuna care ii uneste pe germani si pe vecinii lor de la Rasarit.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro