Welsh, autorul Trainspotting: “Sa nu radem de oamenii care-s vai de steaua lor, de ratati, drogati si amarati, sa radem doar de cat de ridicola e viata, ca aia ne include pe toti” 

Irvine Welsh e un fost punker & dependent de heroina izbavit. S-a lasat de drongangeala. S-a facut scriitor. Cum s-o spunem? Din junkie a ajuns tocilar care scrie carti. Face jogging dimineata si scrie pe urma. Da cu pumnii la sacul de box, ca sa se mentina fit si practica yoga. Dar cartile lui nu sunt despre dezvoltare personala, diete fara colesterol si conexiunea cu universul, ci despre viata reala, viscerala, gaunoasa si extrem de ridicola. Cartile scriitorului scotian sunt despre dependenti de droguri, prosti, dementi, idioti, delincventi. Adica despre noi toti. Tragica viata a personajelor e descrisa de Welsh cu umor coroziv, cat sa denote ridicolul oricarei vieti pe pamant.

Totul a inceput cu “Trainspotting”,

cartea ecranizata de Danny Boyle, care l-a transformat pe Welsh intr-un rockstar al scenei literare. N-ati citit romanul despre drogatii care fenteaza sistemul si taie frunza la caini, jigariti si mizerabili, marginalii hardcore? Romanul “Trainspotting” e despre generatiile de tineri care freaca menta si baga in vena. Sau altfel spus: e despre prietenie si libertate. A fost publicat in 1993, dar are o actiune desprinsa din intunecatul –pentru unele clase sociale – regim al lui Margaret Thatcher al anilor ’80.

Renton, protagonistul roaga cititorii sa “aleaga viata”,

sa aleaga “mai mult decat D.I.Y (Do it yourself) si intrebari tampite despre cine esti tu duminica dimineata”. Welsh e cool si cult pentru ca nu umbla cu substrat moral: drogurile sunt fun, dar si ingrozitoare. Scriitorul scotian vede amble fatete ale realitatii sociale. Am vorbit cu Welsh intr-un club bucurestean. Avea o jacheta misto, de piele, care-i acoperea tatuajele. Cand am ajuns in sala de club, de obicei intesata de oameni, Welsh era aproape singur in bezna, cu privirea tintuita in telefon.

A ramas cu privirea pe ecran,

in interfata. Dar cand l-am intrebat despre cum ajunge un om ratat, prost si drogat, m-a privit direct in ochi. I-am pus intrebari personale despre dependenta de substante, dar si despre periferia societatii unde misuna saracii, junkistii, ponositii si violentii, fiintele alea spectrale pe langa care treci si-ti muti privirea. A iesit o discutie despre literatura, politica, societate, libertate si toleranta.

Reporter: Va pun o intrebare personala. I-am recomandat cartea “Trainspotting” (si filmul) unui prieten care bea pana cadea lat. Era morbid de alcoolic. Chestia e ca nu a putut s-o citeasca. Intrebarea ar fi: de ce vrem sa scapam de propriile noastre vieti mizerabile?

Irvine Welsh: Habar n-am. Sunt doua chestii. Cred ca poti privi asta din doua perspective diferite. Daca bagi in vena, iei droguri, sau bei extrem de mult, esti intr-una dintre doua categorii. Ori celebrezi viata, gen vrei sa explorezi diferite fatete ale vietii, vrei sa explorezi alterarea constiintei,

sa vezi viata diferit.

Asta-i o categorie. Alta e a celor care se ascund. Te ascunzi cu droguri de ceva ce te distruge sau te-a distrus, de o trauma, de anxietate si depresie. Daca faci parte din prima categorie, poti, la o adica, sa o iei pe campii, sa mergi prea adanc, dar de obicei, poti si sa iesi din rahat. Insa daca faci parte din a doua categoria, devine mult mai dificil. Atunci cand pur si simplu opresti consumul de droguri sau alcool, tot trebuie sa te confrunti cu trauma de care voiai sa scapi in interiorul tau. Deci daca doar vrei sa explorezi, e mai ok, te poti intoarce la o viata pozitiva, dar daca faci parte din categoria a doua, daca trebuie sa opresti stimulentul, drogul, ti se ia carligul care te ancoreaza in lume.

Trebuie sa te lupti cu tine,

sa te vezi pe tine insuti foarte limpede. Eu fac parte din prima categorie, am fost dependent de droguri din prostie si accidental. Chestiile astea m-au dus la dependenta. Nu era ceva sa ma erodeze pe interior, nicio anxietate, depresie sau trauma. Cand m-am oprit mi-a fost destul de simplu. Trebuia sa ma lupt doar cu dependenta fizica. Reabilitarea a durat doar trei saptamani.

Dependenta psihologica e mult mai dura,

in unele cazuri, dureaza pentru totdeauna, e in fundalul vietii tale mereu. De aceea, e important ca oamenii care o au sa faca o anamneza, sa vada de ce au ajuns sa duca o viata mizerabila. Nu stiu in ce categorie e amicul tau, dar daca e in cea de-a doua, e naspa si va fi un drum lung.

Rep.: Dupa dependenta, ti-ai schimbat viata. Ai inlocuit dependenta cu yoga si box.

I.W.: Da, m-am intors la ce eram inainte, de fapt. Am fost mereu un tip sportiv. Inainte sa iau heroina. Intotdeauna am avut o constiinta. O luciditate. Am intrat intr-o faza, eu eram pe un drum, apoi m-am abatut si in final am revenit la viata normala. De fapt, toate fazele astea sunt parte din viata mea. Sunt un om obsesiv. Sunt prin natura mea un obsesiv-compulsiv. Am ales intr-un final sa fiu obsedat de chestii care-mi fac bine: scrisul, boxul, sportul. Le-am lasat deoparte pe care care-mi fac rau: drogurile, alcoolul. Poate sa fie fun pentru un timp, dar apoi trebuie sa te prinzi ca-s rele.

Rep.: Cartile tale sunt ca un “roller coaster” emotional. Cum te descurci cu atatea emotii, cum inoti in intunericul asta?

I.W.: De fapt, ma simt foarte fericit cand scriu. Chestia buna, atunci cand scrii o carte, e ca inventezi personaje care trec prin situatii oribile, dar tu, de fapt, nu esti pe bune intr-o situatie oribila. Stai intr-un birou misto si scrii, nu e pe bune. De fapt, chiar daca esti intr-o situatie oribila de-a lungul vietii, daca te uiti apoi in urma si o vezi ca pe o intamplare amuzanta o sublimezi cumva. A fi scriitor mai inseamna si sa nu uiti nimic. Nimic nu se pierde. Fiecare relatie groaznica pe care ai avut-o, fiecare situatie infricosatoarea prin care ai trecut, fiecare dependenta de drog, fiecare job idiot pe care l-ai avut iti revin in minte cand scrii.

Rep.: Dar scrii despre neghiobi, ratati, delincventi, toti cei considerati tampitii si stigmatizati.

I.W.: Ma intereseaza oamenii care o duc prost, care se simt rau. Nu cei care se simt bine. Pentru ca acolo, intr-o viata calma si buna, nu exista drama. Cand esti scriitor, cauti conflictul si drama. Trebuie sa oferi o poveste cu o intriga, o poveste dramatica. Daca auzi povesti cu happy end zici ok, vedeti-va de treaba cu armonia si bucuria voastra, dar nu ma intereseaza. Atunci cand oamenii fac alegerile gresite sau fac rau, atunci apare drama. Nu neaparat pentru ca au o viata complet infuzata de rau, ci poate e un an, un interval temporal prost pentru ei. Poate sunt dependenti, poate sufera din dragoste, poate au un job teribil, o depresie. Daca i-ai pune pe toti acesti oameni intr-o camera cu alti indivizi care au aceleasi probleme ca si ei, ar face combustie interna. E o sursa enorma de drama.

Chestia e ca modul in care oamenii rateaza nasol,

esueaza, bolile lor, problemele nu sunt neaparat comice, insa oamenii toti, cu tot travaliul vietii lor, sunt amuzanti in sine. Vanitatile lor, metehnele. Trebuie sa derivi placere din ridicolul propriei ratari. Practic, toti suntem destul de ridicoli. Nu vrea sa spun ca trebuie sa radem de bolnavii mintali, de neghiobi sau de dependenti, nu. Vreau sa zic ca trebuie sa radem de treaba metafizica, de cat de ridicol si absurd e omul sau cat de sardonica e viata. Daca razi de o situatie tragica, iti oferi un ritm si un spatiu emotional si poti chiar sa treci peste o gramada de probleme serioase.

Rep.: Cum trebuie sa vorbim despre oamenii care esueaza? Sa radem de ei? Pai si political correctness-ul?

I.W.: Nu prea vad political correctness. Trebuie sa incercam sa fim respectuosi, da, nu sa fim grobieni cu oamenii. Daca dai in oamenii foarte slabi, aia care nu au nimic, sunt vai steaua lor, si tu ii discriminezi, asta-i doar bullying. E oribil. Cam asa vad eu political correcteness-ul asta: poti sa-i intepi si sa-i impungi pe cei puternici, dar nu pe cei slabi. Cand ii ponegresti pe cei slabi, pare asa, ca faci ceva transgresiv, insa esti doar un prost, un bully si un om de nimic.

Rep.: In societatea capitalista, cum e? Capitalismul e defect si oamenii sufera?

I.W.: Nu e defect. A adus in viata noastra o perioada de succes. Doar cred ca a ajuns la capatul ciclului de existenta. Totul are un ciclu de existenta. Nu poate dura la infinit. Capitalismul are multe efecte colaterale, efecte adverse. Inadecvare la viata, saracia pe care a instaurat-o in multe zone din lume, erorile financiare. Multi oameni o duc bine, pe de alta parte, au un nivel de trai bun. Dar cred ca si-a terminat ciclul in lume. Din punct de vedere economic, cel putin. Orice produs poate fi reprodus cu costuri zero. E vorba de tehnologie, asadar. Si atunci, salariile oamenilor unde sunt? Unde e profitul?

Orice baza a capitalismului e dusa pe apa sambetei.

E o era tehnologica. Dar capitalismul s-a cladit si pe clasa elitelor, care vrea sa-si pastreze privilegiile si puterea cu orice pret. Elitele au multe tactici prin care isi pastreaza puterea. Mai e si dihotomia autoritate vs. libertate. Aveam eu o vorba: deja daca ajungi sa vorbesti despre libertate, inseamna ca nu o mai ai. Autoritatile vor acum sa controleze tot. Aici se produce o divizare a societatii. Nu neaparat intre politici de dreapta sau de stanga. Ci intre oameni care cred intr-o autoritate puternica, sociala, nationalista, intr-un stat patriarhal. Sau altii care cred ca e sfarsitul capitalismul, ca ar trebui sa li se dea oamenilor dreptul la oportunitate, la mai multa libertate, adica sa se renunte la toata scindarea: intre diferitele clase de muncitori, intre genuri, intre clase sociale, asa incat oamenii sa poata creste si sa se dezvolte la cel mai inalt potential. E o perioada interesanta pentru rasa umana.

Rep.: Autoritatile sunt niste monstri care apar in plina zi si ne sperie?

I.W.: Pot sa inteleg si perspectiva asta, in care te increzi in autoritate. Pot sa-i inteleg pe oamenii mai in varsta care au votat cu Trump sau care au votat pentru Brexit, care au votat impotriva independentei Scotiei. Dar se vor curata, vor muri in 10 – 15 ani. Iar ce vor lasa in urma va fi o mostenire sumbra. Va fi mult resentiment. Daca te uiti la cazul Brexit, de pilda. Vezi ca oamenii batrani au votat ca tara sa devine mai pura, mult mai pura. Dar ei vor muri. Ce lasa in urma? Lasa mosternire tot haosul celor tineri. Stiu ca poti spune ca e, de fapt, si vina tinerilor, care nu merg la vot, dar mai mult imi dau seama ca practic, oamenii care au votat nu vor fi cei care vor suporta consecintele.

Rep.: Despre boom-ul tehnologic, ce zici? E sfarsitul rasei umane?

I.W.: Da, vor exista automatizari, se vor reduce job-urile, ne vom robotiza, vom avea judecatori-roboti si medici-roboti, care, de exemplu, pot practica o chirurgie impecabila, mai bine decat omul, poate. Deci asta e. Ai aceasta tranzitie de la o lume fizica, in carne si oase, cu precepte morale, sa zic, la o tehnologizare care poate sa nu mai includa omul. Il lasa deoparte. E o intrebare existentiala pe care trebuie sa ne-o punem. Care-i rolul nostru de fiinte umane in lume? Nici macar locuri de munca nu vor mai exista. Uite, de asta poate romanele mele au trecut testul timpului, pentru ca toata perioada asta de tranzitie a inceput cu anii ’80, cu clasa muncitoare, cu muncitorii platiti cu ora. Atunci s-au pus intrebarile astea.

Uite-ne aici, stam fara job, dar avem

o groaza de droguri. Drogurile sunt ca o epidemie, o moarte sigura. Stiti cum e, de fiecare data cand o societate e in tranzitie, ai cate-o epidemie. Acum se intampla acelasi lucru cu job-urile din clasa de mijloc. De pilda, jurnalismul era un job bine platit, acum e platit foarte prost, aproape cu maruntis. Medicina si sistemul juridic ar fi acum zone in care se castiga foarte bine. Dar ne punem aceeasi intrebare: Ce naiba cautam aici, ce vom face, cum putem sa facem lumea mai buna? Ideea e ca, totusi, ne trebuie o structura, pentru ca vrem, de pilda, sa dansam, sa facem dragoste pe camp, sa jucam fotbal, orice, dar cand sa le mai faci, cand te chinui zilnic pentru o existenta decenta?

Rep.: Cum a fost cand au inchis clubul Fabric dupa ce doi tineri au murit din cauza drogurilor? A fost o chestie simbolica, sa nu mai dea voie la distractie?

I.W.: A fost simbolic pentru toata coruptia si jongleriile cu afaceri imobiliare din zona londoneza. Cred ca va fi tragic cand vor inchide si alte cluburi din Londra. Toti oamenii cool din Londra se muta din oras. Pentru ca in Londra traiul a devenit extrem de costisitor. E consecinta celor 30 de ani de liberalism, prin care politicienii s-au ridicat in slavi, pana cand n-am mai ramas nimic. Au slavit intai clasa de mijloc, apoi pe ei insisi. Daca esti un oligarh rus sau un investitor arab, de ce sa vrei sa vii in mijlocul unui oras mort?

Daca vrei sa-ti faci o afacere intr-un loc dezolant,

trebuie sa stii sa-i atragi pe oameni, dar totul pica la un moment dat. Asta se va intampla cu Brexit-ul. Cred ca Londra poate suferi enorm de pe urma Brexit-ului. Totul devine insular. Dilemele exista si la nivel de Uniunea Europeana. De pilda, exista un regim fascist in Spania. Un regim opresiv in Catalonia. UE spune ca nu am nimic de-a face cu ce se intampla in Spania, nu se baga, nu e treaba lor. Dar e vorba de oameni care incearca sa instaureze democratia intr-un regim opresiv al guvernului. Are toata legatura cu UE. Democratia moderna ar trebui sa fie indreptata in primul rand catre oameni, nu catre elite.

Rep.: De Donald Trump ce crezi?

I.W.: E o creatura a timpului prezent. Ma gandesc ca este o creatie a unor regimuri ca de pilda Blair, Clinton, Bush. Un liberalism excesiv. Toate partidele social-democrate au fost eradicate la un moment dat. Sfarsitul capitalismului, grabit de tehnologie, ar fi trebuit sa fie inlocuit cu o social-democratie reala. Dar puterea a fost inmanata liberalismului dominant, corporatiilor, bancilor. Ei au creat atmosfera si astfel s-au nascut figuri si situatii autoritare, nationaliste: Donald Trump, Brexit.

Rep.: Totusi ce te face vesel pe lumea asta?

I.W.: Pai, tot haosul care ma inspira, intr-un fel. La nivel personal, relatiile romantice ma fac fericit. Daca relatiile, familia si prieteniile merg pe roate, atunci ai parte de o stabilitate foarte hranitoare. La nivel social, ma face fericit faptul ca lucrurile au inceput sa se miste in politica, oamenii au devenit din nou interesati, se vorbeste de independenta Scotiei, de independenta Cataloniei, a aparut Jeremy Corbyn in Anglia, Bernie Sanders in America, toate astea. Mi-ar placea ca ei sa fie urmati de niste tineri si acesti tineri sa preia fraiele politicii.

Proiectul Noua Zona a Culturii este organizat de Universitatea lucian Blaga din Sibiu si cofinantat de AFCN.