Romania, condamnata la CEDO pentru ca nu a putut sa apere un copil de bataile pe care i le aplica tatal sau. Povestea agresiunilor la care era supus baietelul de trei ani si a calvarului de peste 8 ani din justitie

Romania a fost condamnata marti la CEDO pentru incalcarea dreptului de a nu fi supus torturii si a dreptului la un proces echitabil din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in cazul unui minor pe care autoritatile statului s-au dovedit incapabile sa-l apere de agresiunile tatalui sau, informeaza APADOR-CH, care prezinta istoria acestui caz.

Cazul D.M.D contra Romaniei a ajuns in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului in 2013, dupa ce in tara mama copilului se judecase timp de opt ani ca sa demonstreze relele tratamente aplicate de tata minorului.

Curtea a constatat ca autoritatile statului nu au facut nimic pentru protectia micutului D.M.D in varsta de trei ani la data primei reclamatii a mamei, ca politia a avut nevoie de patru plangeri ca sa ia masuri, iar justitia romana a decis ca tatal nu a fost atat de agresiv cu copilul incat sa-i dea o pedeapsa mai mare de un an cu suspendare.

Cazul a fost reprezentat la CEDO de APADOR-CH, prin avocatul Nicoleta Popescu.

Justitia din Romania: „comportamentul nepotrivit ocazional al tatalui nu a fost suficient de sever ca sa constituie o infractiune”

D.M.D s-a nascut in 2001, iar parintii lui au divortat in 2004. Inainte de divort mama a semnalat agresiunile sotului la un hotline al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului din Bucuresti.

Autoritatile au declarat ca au „monitorizat cazul”, copilul fiind inclus intr-un program de consiliere psihologica incepand din 2004. In ciuda monitorizarii, comportamentul tatalui a continuat, astfel ca mama a depus patru plangeri la Politia Bucuresti (in martie, aprilie, mai si iunie 2004) si abia la cea de-a cincea politia a inaintat dosarul catre procuror, dupa ce a audiat mama si mai multi martori din centrul maternal in care fusese internata cu copilul.

Ancheta procurorului a durat doi ani (2005-2007), timp in care au fost audiati martori si s-a facut o expertiza, care a demonstrat ca minorul a suferit traume din cauza comportamentului agresiv al tatalui. Pentru ca in prima instanta tatal a negat ca si-ar fi batut fiul, tribunalul l-a achitat, in 2008, motivand: „comportamentul nepotrivit ocazional al tatalui nu a fost suficient de sever ca sa constituie o infractiune”.

In apelul facut de mama in 2009, instanta l-a audiat si pe minorul D.M.D, care a declarat ca tatal sau l-a lovit, l-a incuiat intr-o debara intunecoasa, ca a aruncat apa pe el in timp ce dormea, ca adesea era agresiv si cu mama lui, cu bunica sau matusa materna si ca nu vrea sa isi intalneasca tatal pentru ca ii e frica de el.

Condamnat la patru ani de inchisoare cu suspendare de a doua instanta, tatal a facut apel, cerand si o examinare a copilului de catre un medic legist. In urma readministrarii tuturor probelor, Curtea a constatat ca „faptele tatalui nu pot fi considerate pedepse fizice izolate, sau aleatorii pe care parintii le pot administra copiilor lor minori, ci ca au fost grave si i-au provocat copilului probleme de atasament”.

Pedeapsa pentru tata a fost, totusi, de un an cu suspendare si interzicerea drepturilor parintesti pe doi ani.

Ce spune CEDO: violenta impotriva copiilor nu poate fi acceptata nici ca traditie, nici ca disciplina

CEDO a constatat ca in acest caz a fost incalcat articolul 3 din Conventia Europeana (nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor inumane si degradante), ca autoritatile romane nu au luat masuri pentru protejarea copilului si nici pentru aplicarea unor pedepse suficient de aspre pentru a descuraja agresiunile asupra minorilor.

„Nu poate exista compromis in condamnarea violentei impotriva copiilor, fie ca este acceptata ca ‘traditie’, fie ca este deghizata ca ‘disciplina’.”

Curtea a constatat ca ancheta a fost prea lunga si ineficienta, si ca durata procedurilor judiciare a fost si ea excesiva. Guvernul roman a motivat ca durata mare a procedurilor si a procesului s-au datorat grijii de a nu comite vreo eroare judiciara.

Romania va trebui sa-i plateasca copilului 10.000 de euro daune morale.

Decizia Curtii Europene a avut si cateva opinii concurente, una dintre ele cerand masuri concrete si mai dure pe care statele sunt obligate sa le ia in astfel de situatii: „Calvarul reclamantului in instantele romanesti a durat intre iulie 2004 si noiembrie 2012. Copilul avea 3 ani cand a inceput si aproape unsprezece cand a terminat. Toata copilaria i-a fost dominata de procedurile penale.

Autoritatile nu au luat nicio masura in privinta primelor patru plangeri penale depuse de mama solicitantului. Odata ce au decis sa reactioneze, le-a luat aproape trei ani si jumatate pentru a finaliza ancheta intr-un caz de abuz asupra copiilor, iar procedura in ansamblu a durat mai mult de opt ani pe trei niveluri de jurisdictie.

Faptul ca faptuitorul a fost condamnat in cele din urma si i sa acordat o pedeapsa cu suspendare de un an de inchisoare nu compenseaza lipsa de diligenta in conducerea cazului si nici nu duce la concluzia ca ancheta privind acuzatiile de maltratare a unui copil vulnerabil a fost eficace.

Statele membre ale Consiliului Europei au o obligatie pozitiva de a interzice toate formele de violenta impotriva copiilor si de a investiga, de a urmari in justitie si de a pedepsi pe cei responsabili de astfel de violente. Aceasta pedeapsa ar trebui sa fie suficient de severa pentru a actiona ca un factor de descurajare, asa cum prevede Conventia privind prevenirea si combaterea terorismului”