Sari direct la conținut

Un tânăr de 20 de ani este acuzat în Marea Britanie că a desfășurat activități ostile în beneficiul Rusiei

HotNews.ro
Poliția britanică, Foto: DreamsTime / Gary Hider
Poliția britanică, Foto: DreamsTime / Gary Hider

Un cetățean britanic a fost pus sub acuzare vineri în Marea Britanie pentru că a organizat un complot pentru incendierea unor obiective londoneze cu legături cu Ucraina, după ce ar fi fost recrutat ca spion rus, relatează Sky News și The Guardian.

Tânărul în vârstă de 20 de ani este acuzat că a organizat și plătit pentru un atac incendiar asupra a două unități dintr-o zonă industrială din Leyton, estul Londrei.

Identificat ca Dylan Earl, tânărul este acuzat că s-ar fi implicat în acțiuni care aveau ca scop să producă rezultate de care să beneficieze statul rus.

El a fost inculpat în baza Legii Securității Naționale din 2023 – primul caz care implică presupuse infracțiuni judecate în baza noii legislații.

Alte patru persoane au fost puse, de asemenea, sub acuzare în aceeași anchetă în care este judecat și Earl.

Conform procurorilor, Earl a întreprins activități frauduloase, care au implicat cercetarea și identificarea țintelor. El a încercat să recruteze persoane care să asiste material un serviciu de informații străin care desfășoară activități legate de Regatul Unit, spun procurorii.

El este acuzat că a organizat și plătit pentru un atac incendiar asupra a două locații dintr-o zonă industrială din Leyton, estul Londrei, pe 20 martie.

Alți doi bărbați – Paul English, de 60 de ani, și Nii Mensah, de 21 de ani – au fost puși sub acuzare pentru incendiere agravată.

Jake Reeves, în vârstă de 22 de ani, a fost acuzat că a acceptat un beneficiu material de la un serviciu de informații străin, precum și pentru incendiere agravată.

Un al cincilea bărbat – Dmitrijus Paulauska, 22 de ani – a fost acuzat de deținerea de informații despre acte teroriste.

Earl s-a prezentat sâmbătă la Tribunalul Westminster, în centrul Londrei, iar luni, English and Mensah. Toți au fost arestați preventiv.

Reeves și Paulauska urmează să se prezinte astăzi la Tribunalul Westminster, a declarat Poliția Metropolitană într-un comunicat.

„Deși acestea sunt acuzații foarte grave, vreau să asigur publicul că nu credem că există o amenințare mai mare pentru ei în legătură cu această chestiune”, a declarat comandantul Dominic Murphy, șeful Comandamentului împotriva terorismului al Poliției Metropolitane. (Foto: Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro