A fi domn e o intamplare, a fi om e lucru mare!

Știu cazul unui pilot român care a aterizat, din eroarea turnului de control dintr-o țară africană, la câteva sute de metri distanță în lungul pistei, în ocean. Avionul nu s-a scufundat deoarece fundul oceanului era relativ aproape de suprafața apei. Unul dintre motoare nu a putut fi oprit, astfel că deși zona era frecventată de rechini, aceștia nu s-au apropiat de aeronavă. Pilotul și-a păstrat calmul și a organizat evacuarea pe aripi și pe fuselaj a tuturor pasagerilor, care în final au fost salvați. Ce s-a întâmplat cu pilotul? În loc să fie felicitat pentru modul în care a acționat, a fost oprit de la zbor și a suferit și alte consecințe.

Acum să discutăm despre un caz real întâmplat în SUA cu mulți ani în urmă, în care un expert în falsificarea documentelor bancare a fost urmărit mulți ani de FBI înainte de a fi prins. În toți acei ani, autoritățile americane și-au dat seama că ar câștiga mai mult dacă l-ar coopta pe respectivul expert în falsuri în unitatea de luptă împotriva falsurilor. L-au angajat și omul a ajuns într-o poziție superioară. Ați văzut aceast caz real reflectat artistic în filmul „Catch Me If You Can”, cu Leonardo DiCaprio.

Am arătat mai sus două moduri de abordare. Cel în care pilotul a fost pedepsit, deși, pe lângă faptul că nu a avut nicio vină, a avut și capacitatea de a salva vieți utilizându-și calmul. În celălalt caz, un falsificator, în loc să fie pedepsit, este angajat cu scopul a i se utiliza expertiza pentru a combate eficient rețele de falsificatori. Ce diferență de abordare!

Acum să ne referim la băncile românești. Au făcut cumva și au rămas în picioare după criză, fără a utiliza, așa cum s-a întâmplat în unele țări dezvoltate, din banii contribuabililor nici măcar un leu. Mai mult, băncile românești au împrumutat cu bani statul român imediat după criză, când piața nu ar fi acordat împrumuturi statului român decât la costuri exorbitante, în cel mai bun caz. Sub Inițiativa Viena, băncile au fost de acord să limiteze ieșirile de capital din România și au putut să ia bani de la mamele lor din străinătate, să spunem la o rată a dobânzii de X la sută, și să acorde împrumuturi statului român la o rată a dobânzii de X + K la sută, unde K este o marjă rezonabilă. Prețul X + K a fost unul corect din moment ce reprezentanții statului au considerat că este eficient să se împrumute în condițiile date. Așa s-a întâmplat după ce criza a izbucnit și statului îi era greu, din cauza politicilor fiscale și de venituri salariale aberante (adică din cauza lui însuși). Dincolo de rațiunile economice, în acea inițiativă s-au putut vedea în funcțiune anumite standarde de calitate morală, profesională, umană și culturală.

Acum, când îi merge din nou rău din cauza politicii greșite de a reduce cu mult impozitele concomitent cu creșterea masivă a cheltuielilor salariale, statul crede că în perioada de criză băncile au fost incorecte împrumutându-se cu X la sută de la mame pentru a-l ajuta, împrumutându-l cu X+K la sută, unde K este o marjă rezonabilă. Statul nu a lăudat ajutorul pe care l-a primit de la sistemul bancar niciodată. În schimb, din unele discursuri apare implicit acuzația foarte gravă că unele bănci nu fac profit în mod intenționat. Pentru că a înțeles pericolul mare asociat unor astfel de idei incorecte, guvernatorul Isărescu a fost nevoit să explice că „businessul bancar este unul foarte complicat si as vrea sa se transmită ideea ca dacă o bancă nu face profit nu este ceva anormal. Foarte probabil să nu facă profit sau sa facă un profit mic. Nu au făcut in perioada de criză, l-au făcut anterior si când l-au făcut anterior, au plătit impozit pe profit vârtos.”. Ce diferență de abordare!

Spune o zicătoare românească: a fi domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare! Și cu asta ajungem la problema puterii și a utilizării ei.

Oamenii trăiesc cu iluzia că pentru a avea puterea trebuie să te ridici suficient pentru a depăși anumite standarde de calitate morală, profesională, umană, culturală etc. Din această perspectivă nu se înțelege de ce puterea corupe. Cred că de obicei este exact invers: puterea se dă celor care reușesc să se coboare suficient – idee sugerată într-un fel de Dostoievski. Din această perspectivă, se poate înțelege imediat de ce puterea corupe. Astfel, ceea ce trebuie explicat este de ce puterea se dă acelora care se coboară suficient.

Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR. Opiniile sale nu reprezinta pozitia BNR sau a redactiei