My Sixties: Cetatea Fagarasului cu prietenul Radu Anton Roman. De la Mondo Cane la Bossa Nova. Music&Movies
Haute Culture este vintage astazi. Anii Bossa Nova. Danseaza! Asa ca, dupace am dat admiterea in clasa a VIII-a, tata mi-a aratat cum sa ma rad. Cu lame de ras care trebuiau ascutite in pahar de sticla si montate in aparatul de ras. Am ramas surprins vazandu-l mai emotionat decat mine. Am inceput sa ma uit altfel la colegele de clasa carora le aparusera sanii. Nici vorba de sex. Cel mult un petting chinuit in ultimul rand de la Cinema Negoiu. Cinematograf cu un film pe saptamana, trei reprezentatii zilnice, precedate de un jurnal de actualitati. Povesti romantice de capa si spada alternand cu istorii rusesti, despre eroi rosii, nimicindu-i pe albii cei rai. Singur, intr-o sala aproape goala, mirosind a petrosinul cu care se curata dusumeaua. Acolo, prietenul meu Radu Anton Roman, Dumnezeu sa-l odihneasca!, l-a intalnit pentru prima oara pe Cousteau.
Radu imi povestea cum s-a dus la toate reprezentatiile cu “Lumea Tacerii”, un film cu niste imagini nemaivazute pana atunci (pe vremea aceea nu exista televiziune in culori), posibile datorita tehnicilor de filmare subacvatica puse la punct de Jacques Cousteau.Pentru Radu a devenit un adevarat idol.
Patruzeci de ani mai tarziu, Cousteau il invita pe Radu sa il insoteasca in Delta, in una din utimele sale expeditii. Dupa Lumea Tacerii, un alt documentar artistic extraordinar, Mondo Cane! L-ai vazut? Uite-l!
Eram nu-i asa, in Cetatea Fagarasului, careavea oricum o faima a cruzimii, fiind vestita pentru imbratisarea mortala a Fecioarei de Fier. Dar astea erau istorie, intre timp lucrurile se schimbasera. Acum vara, aveam de ales intre Oltul inrosit de reziduurile de la Colorom Codlea si raul Berivoi, mirosind a fenolul din combinatul pe care il traversa.
De cum vremea se incalzea, se deschidea sezonul pe Corso.Pe o alee care se intinde de-alungul a doua din laturile pietii din centrul Fagarasului, vreo 200 m in total, in fiecare seara, timp de aproape trei ceasuri, cateva sute de oameni defilau in doua sensuri, incolonati cate 5-6 pe un sens si tot atatia in sens contrar. Puteai astfel, intr-o tura completa, sa-i vezi pe toti, cine mai e cu cine, cine e nou venit si cine lipseste. Se pare ca in majoritatea oraselor transilvane exista un Corso, nu am reusit sa aflu cand si cum au aparut.
In absenta telefonului, Corso-ul era locul unde puteai afla tot ce se petrecea in oras; care si-a mai luat o Java sau un MeZeu, ca de automobile particulare nu putea fi vorba, erau vreo doua-trei in tot orasul; cine si ce a mai prins in Olt, un somn care nu incapea in caruta sau o duzina de cleni de o juma de chil; unde si ce s-a mai bagat, salam italian in combinat sau masline la cooperativa din Hurez.
Despre politica nu prea aveai ce discuta, politica nu exista. Unii se opreau la cofetaria Liliacul, fosta Embacher, celebra in toata Europa (nu-i deloc o exagerare, aminteste de ea si Nicu Steinhard in Jurnalul fericirii). Cofetaria fusese nationalizata, chiar si asa, imi aduc si acum aminte de niste savarine cum nu am mai mancat de atunci. Pe la zece seara, forfota de pe Corso inceta, tinerii care vroiau intimitate se retrageau pe promenada din jurul cetatii, mai slab luminata si cu banci, adultii poposeau la gradina Mexico, cei mai in varsta plecau acasa.
Astazi, in fosta cofetarie, functioneaza o sala de fitness, pe Cinema Negoiu este pus un lacat, iar Corso-ul a devenit pe jumatate parcare, pe cealalta jumatate au aparut terase, ceea ce nu-i cel mai rau lucru.
Era o Cetate in ritm care se misca in ritm de Bossa Nova. La Cinema Negoiu l-am vazut pentru prima oara pe Elvis Prisley in Veselie la Acapulco. Canta si dansa, in stilu-i caracteristic, un rock and roll intitulat Bossa Nova Baby.
Elvis Sings Bossa Nova Baby (HD) 1963
Adevarul este ca piesa nu are nici o legatura cu bossa nova, care a fost de fapt o inventie a unor compozitori brazilieni: Antonio Carlos Jobim si Joao Gilberto.
Joao Gilberto – Desafinado (Antonio Carlos Jobim)
Astrud Gilberto – Corcovado
Bossa nova deriva din samba dar are un ritm mai lent, fiind o muzica mai mult de ascultat decat de dansat. “The girl from Ipanema” (“Garota de Ipanema”), interpretata de Astrud Gilberto, ajunge No.1 in SUA, ceva neobisnuit pentru topurile dominate la vremea aceea de interpreti americani si britanici. In versiunea pe care v-o prezint, alaturi de Astrud Gilberto si sotul ei, Joao Gilberto, apare si saxofonistul american Stan Getz.
The Girl from Ipanema” Astrud Gilberto, João Gilberto and Stan Getz 1964
Este o prima fuziune dintre samba braziliana si jazz, mai precis dintre bossa nova si noul jazz cool, care se raspandea pe coasta de vest a SUA. Daca il asculti pe Chet Beker, este greu de spus cine pe cine a influentat mai mult.
Chet Baker & The Boto Brasilian Quartet – „Seila”
Dupa cum nici asemanarile cu impresionismul muzical francez nu sunt cu totul intamplatoare, ce-i drept doar in structura armonica si mai putin in cea ritmica.
Bertrand Chamayou records Ravel’s Pavane pour une infante défunte
Bossa nova a reprezentat un moment important pentru muzica anilor 60 si continua sa faca parte din repertoriul unor interpreti valorosi. Compozitorul francez de muzica de film, Francis Lai (Un barbat si o femeie, Love story) a fost un mare iubitor al genului bossa nova, in compozitiile sale se simte puternic influenta acestuia.
Un homme et une femme – Claude Lelouch
ALTE EPISOADE DIN My Sixties -Driganele si tara lor
INTERVIURILE HotNews.ro