Un festival de muzica din Suedia va deveni cel mai mare festival dedicat exclusiv femeilor, dupa ce au fost semnalate mai multe violuri si agresiuni sexuale
Cel mai mare festival de muzica din Suedia va fi inlocuit anul viitor de un festival exclusiv pentru femei, dupa ce au fost raportate mai multe de violuri si agresiuni sexuale la evenimentul din acest an, relateaza The Telegraph.
Festivalul Bravalla, care a avut pe afisul din acest an formatii precum The Killers, The Chainsmokers si Skepta, a fost distrus de stiri cu crime sexuale de la inceputul lui in 2013, totul culminand weekendul trecut, la cea mai noua editie, cand, in cursul celor patru zile de eveniment, au fost raportate patru violuri si 23 de agresiuni sexuale. In 2016, au fost raportate cinci violuri si 12 agresiuni sexuale, iar Mumford & Sons si Zara Larsson, care au cantat in cadrul festivalului, au condamnat ulterior evenimentul si au refuzat sa se intoarca.
Dupa ce editia de anul viitor a fost anulata si organizatorii au afirmat ca „anumiti barbati se pare ca nu stiu sa se comporte”, comedianul si comentatorul suedez Emma Knyckare a lansat pe social media o propunere intriganta.
„Ce parere aveti despre realizarea unui festival cu adevarat placut in care numai non-barbati sunt bineveniti, care va dura pana cand toti barbatii vor invata cum sa se comporte?”a spus Knyckare pe Twitter.
Sugestia lui Knyckare pare sa fi fost auzita, intrucat ea a postat ulterior pe Instagram aparent o confiramre a faptului ca va avea loc un festival pentru femei.
„Primul festival de rock fara barbati din Suedia va vedea lumina vara viitoare”, a scris ea. „In zilele urmatoare voi aduce impreuna un grup solid de organizatori talentati si lideri de proiect pentru a forma organizatorii festivalului, atunci veti auzi din nou de la toata lumea cand va veni timpul sa mergem mai departe”.
In lume mai exista festivaluri mai mici pentru femei, mai ales Festivalul de Muzica pentru Femei din Michigan, dar festivalul Bravalla, cu o capacitate de 50.000 de oameni, va fi cel mai mare eveniment muzical care va refuza in totalitate accesul barbatilor.
Este, de asemenea, primul raspuns semnificativ la o initiativa la nivel mondial menita sa contracareze atacurile sexuale si misoginismul de la festivalurile de muzica.