Sari direct la conținut

Deputatul Ben Oni Ardelean pleacă din PNL și anunță „un nou construct politic de amploare în România” / Ar urma și alte plecări din partid

HotNews.ro
Ben Oni Ardelean, Foto: Inquam Photos / Cornel Putan
Ben Oni Ardelean, Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Deputatul Ben Oni Ardelean – aflat la al treilea mandat de parlamentar – pleacă din PNL, anunțând că va iniția „un nou construct politic de amploare în România”. Surse din interiorul PNL au declarat pentru HotNews.ro că ar urma să plece în următoarea perioadă alți trei parlamentari. Reamintim că alți doi senatori au părăsit partidul în ultima lună.

Deputatul de Hunedoara, vechi membru PNL, și-a anunțat plecarea din partid printr-un mesaj postat pe Facebook:

  • „Informațiile care au început sa curgă cu privire la un nou construct politic de amploare, în România sunt adevărate.
  • Această inițiativă vine ca un răspuns la provocările complexe cu care se confruntă România în prezent și la deziluzia tot mai răspândită în rândul cetățenilor față de clasa politică din România”.

El susține că vineri va veni cu „mai multe detalii despre noul proiect politic”.

În urma anunțului lui Ben Oni Ardelean, a reacționat deputatul PNL Pavel Popescu, care susține că el nu va „părăsi corabia”:

  • „În urma demisiei colegului deputat Ben Oni Ardelean din PNL, circulă în spațiul public informația că atât eu, cât și alți colegi deputați, ne-am alătura noului proiect politic promovat de colegul nostru.
  • În cazul meu, informația este falsă. În ciuda tuturor problemelor pe care Partidul Național Liberal le întâmpină astăzi, nu părăsesc și nu voi părăsi corabia PNL.
  • Cred cu tărie că Partidul Național Liberal va juca, în continuare, un rol critic în reconstrucția și dezvoltarea României, așa cum a făcut-o de-a lungul celor 148 de ani de existență și îmi doresc să fiu în continuare unul dintre acei membri care luptă pentru acest obiectiv”.

De la începutul acestei sesiuni parlamentare, și-au anunțat plecarea din PNL alți doi parlamentari – senatorii Vasile Potecă, membru în PNL timp de aproximativ 20 de ani, și Iulian Bîca.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro