Skip to content
Geert Wilders, Foto: Agerpres/EPA

Un politician de extrema-dreapta din Olanda risca inchisoarea pentru ca ar fi spus despre islam ca este o" ideologie a razboiului si urii"

Politicianul de extrema-dreapta Geert Wilders este anchetat pentru prespusele observatii inflamatorii privind islamul, facute intr-un discurs rostit in Austria in urma cu doi ani, au anuntat vineri procurorii, relateaza AFP, potrivit News.ro.

Ancheta care il vizeaza pe Wilders vine dupa o cerere de asistenta judiciara inaintata de Viena, dupa un discurs rostit de Wilders la o reuniune a Partidului Libertatii, de extrema-dreapta (FPOe).

Wilders ar fi spus atunci ca „islamul este o ideologie a razboiului si urii” si ca „islamul le cere oamenilor sa devina teroristi – Coranul nu lasa nicio indoiala in acest sens”, scrie cotidianul olandez Algemeen Dagblad (AD).

Discursul a determinat organizatiile musulmane din Austria sa depuna plangere impotriva lui Wilders pentru incitare la ura.

Acesta risca sa fie condamnat la inchisoare.

„Am primit o cerere din partea autoritatilor austriece si o studiem”, a declarat un purtator de cuvant al Parchetului olandez, Vincent Veenman.

Potrivit lui, este prea devreme pentru a spune daca politicianul va fi inculpat.

„Am decis sa nu il punem sub acuzare aici (in Austria- n.r.), ci sa trimitem cazul colegilor nostri olandezi, din consideratii de ordin practic”, a explicat purtatoarea de cuvant a Parchetului olandez, Nina Bussek.

Wilders a raspuns anuntului pe Twitter.

„De necrezut. Sa prinda banditi si teroristi in loc sa puna sub acuzare un politician pentru ca spune adevarul despre islam”, a scris el.