Propunerea deputatului PSD Tudor Ciuhodaru ca participantii la "manifestari organizate cu scopul schimbarii ordinii constitutionale" sa fie pedepsiti cu inchisoarea a primit aviz negativ de la senatorii juristi
Comisia Juridica din Senat a acordat, miercuri, raport negativ propunerii legislative initiate de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, care prevedea pedeapsa cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani pentru participantii la manifestarile organizate cu scopul schimbarii ordinii constitutionale ori a ingreunarii sau impiedicarii exercitarii puterii de stat, anunta Agerpres.
Propunerea legislativa de completare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, initiata de Ciuhodaru, va intra in dezbaterea plenului Senatului, in calitate de prima camera sesizata.
Deputatul PSD Tudor Ciuhodaru declara, pe data de 3 martie, dupa depunerea la Senat a initiativei sale legislative de modificare a Codului penal, ca actul normativ propus se refera „exclusiv la manifestari extremiste, separatiste, prin care se incalca articolul 1 din Constitutie”.
El a precizat ca a mai depus acest proiect in legislatura trecuta, dar a fost respins de Parlament.
„Intreprinderea de actiuni impotriva persoanelor sau bunurilor savarsite de una sau mai persoane impreuna, in scopul schimbarii ordinii constitutionale ori a ingreunarii sau impiedicarii exercitarii puterii de stat, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la trei ani si interzicerea exercitarii unor drepturi”, se arata in propunerea legislativa pentru completarea art. 397 din Codul penal, initiata de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru si depusa la Senat.
Ciuhodaru si-a motivat demersul afirmand ca „in Romania libertatea si democratia (…) nu pot merge pana la nivelul la care prin abordari extremiste separatiste, revizioniste se ataca esenta statului roman”: „Romania a fost intotdeauna un stat extrem de tolerant, pe teritoriul caruia traiesc multe minoritati care nu se pot plange ca sunt prigonite sau marginalizate de statul roman. (…) Lipsa unor masuri care sa descurajeze si sa pedepseasca orice actiune impotriva ordinii constitutionale savarsite de organizatii, persoane sau partide a dus la exacerbarea acestor manifestari. Evenimentele de la Targu Mures in cadrul carora s-a cerut autonomia Tinutului Secuiesc, precum si cererile europarlamentarilor romani de etnie maghiara Laszlo Tokes si Csaba Sogor impun ca Parlamentul Romaniei sa adopte acest act normativ prin care sa reglementam faptul ca in Romania libertatea, democratia si dreptul de miscare si libera exprimare nu pot merge pana la nivelul la care, prin abordari extremiste separatiste, revizioniste, se ataca esenta statului roman”‘, se arata in expunerea de motive a propunerii legislative.