O poveste cu un samsar-infractor, deghizat in medic pediatru plecat in Germania
Odata cu eliminarea de la 1 februarie 2017 a timbrului de mediu, piata autovehiculelor rulate cunoaste o crestere exponentiala. Multi clienti vor sa cumpere masini cat mai ieftine si cat mai bune. In goana dupa mici afaceri, pe site-urile specializate in vanzari apar si anunturi cu chilipiruri care par prea bune pentru a fi adevarate. Si de cele mai multe ori chiar asa este. Metoda folosita de escroci implica trimiterea de bani prin Western Union.
Inceputul
Povestea incepe cu un anunt postat de un anume domn Iulian pe un site de vanzari: Hyundai I30, 1.6 crdi, taxa platita, an 2008, pret 2.000 de euro. Pretul masinii fiind unul cu mult sub pretul real de revanzare, am decis sa intru in joaca de-a soarecele si pisica. Asadar, primul pas firesc a fost acela de a suna la numarul de telefon afisat in anunt, dar acesta era fara acoperire si intra casuta vocala (foarte important acest aspect). La o zi dupa ce am incercat sa contactez vanzatorul, am primit un sms prin care eram intrebat direct daca mai sunt interesat de masina. Se pare ca acest telefon era folosit exclusiv pentru acest tip de inselaciune si chiar as fi curios sa stiu la cati oameni a trimis acelasi mail standard, care suna cam asa:
„Buna seara, daca va mai intereseaza Hyundai I30, an 2008, taxa platita, 2000 euro, va rog sa imi scrieti la adresa mea: iulian.t@berlin.com”.
Imediat dupa ce am primit sms-ul, am incercat sa il contactez telefonic pe domnul Iulian, dar se pare ca refuza dialogul, respingandu-mi toate apelurile.
Castigarea increderii, unde bunicuta care tinea masina in garaj este inlocuita cu doctorul care vrea sa se stabileasca in Germania
I-am trimis un mail la adresa indicata in care ma aratam extrem de incantat de masina si dornic sa o cumpar, fara a mai cere prea multe detalii. Raspunsul nu a intarziat sa apara:
„Va scriu in legatura cu masina de vanzare Hyundai I30 din anul 2008 pe care am pus o la pretul 2000 euro. Masina este in stare perfecta de functionare si nu are absolut nici o problema tehnica sau estetica. Nu a fost niciodata implicata in accidente si interiorul este ingrijit si nu prezinta urme de uzura, dealtfel am si carte service cu toate reviziile trecute. Eu lucrez de cativa ani in Berlin, ca doctor pediatru la un cabinet privat. Din dorinta si nevoia de a vinde cat mai repede am pus deja un pret mic si nu doresc sa ma discutam legat de acest aspect. Daca credeti ca mai vreti sa negociati sau sa faceti din aceasta masina o afacere, eu nu sunt de accord si am rugamintea sa nu ne pierdem timpul.
Nu vreau sa par nepoliticos, dar momentan nu mai vreau sa vorbesc la telefon pana nu sunt convins ca doriti intradevar sa cumparati masina. Eu inteleg ca este normal sa ceri detalii, dar sunt multi care pun 10 intrebari din care 5 nu isi au rostul si foarte multi propun sume derizorii si vor negocieri duse pana la nesimtire.
Masina am cumparat o personal in anul 2015 din Germania si este inmatriculata in Romania. Am platit taxa la prima inmatriculare si nu am recuperat o, la vremea aceea nu era foarte mare. Doresc sa ma stabilesc aici, profesia mea este bine remunerata si respectata. Este in Bucuresti, acolo am eu domiciliu si am lasat o intr un garaj inchiriat.
Cand m am hotarat sa vand masina am luat in calcul ca trebuie sa fac un drum de aici din Germania pana acasa pentru vanzare, deci nu ar fi asta o problema, as putea sa vin in 2 zile in tara dar as vrea sa fiu sigur ca dvs chiar doriti sa cumparati masina si aveti banii necesari. Din partea mea nu este problema sa mergem in service pentru verificare.
Va multumesc.”
La prima vedere, mesajul este unul convingator, bine scris, „vanzatorul” fiind foarte amabil. Nu prea se pricepe la tranzactionarea unei masini, dar stie sa spuna potentialului cumparator ceea ce vrea sa auda
„Ma bucur sincer ca doriti sa continuam discutia, sa stiti ca este in stare perfecta, nu a fost niciodata implicata intr-un accident, fara probleme tehnice. Accept orice fel de test dupa cum am spus in mesajul anterior.
Pot sa imi iau cateva zile libere, sa imi cumpar bilet la avion si sa vin in tara sa facem actele. Asta doar daca v-ati hotarat, daca va place masina. Vreau sa fiu sigur ca sunteti un cumparator serios ca sa nu imi pierd timpul si banii de pomana pe plimbari.
Ar trebui sa va scot fiscalul si hartia cum ca taxa nu a fost recuperata, sa facem contractul de vanzare cumparare si cam atat din cate stiu eu. Cred ca apucam sa le facem toate pana seara. Eventual sa mergem sa ii facem un test la masina, daca doriti.
Itp-ul si asigurarea sunt valabile pana in vara acestui an. Dar din cate stiu dvs va trebui sa va faceti alta asigurare deoarece a mea nu va mai fi valabila dupa ce transcrieti masina pe numele dvs. La itp ramane aceeasi valabilitate chiar daca se schimba propietarul”.
Evita sa spuna numarul de inmatriculare si ocoleste raspunsurile la intrebari, doar se grabeste sa ajunga in tara…
Am incercat sa ii cer seria de sasiu sau macar numarul de inmatriculare, dar raspunsul a fost evitat foarte elegant.
„Din pacate nu am actele la mine, nu le-am luat dupa mine, m-am gandit ca poate le deteriorez sau le pierd si am preferat sa le las in masina in torpedou. Seria de sasiu nu o cunosc pe de rost deoarece este foarte lunga, dar va trebui sa aveti incredere in mine, v-am spus ca mergem cu masina la service pentru verificari, va dati seama ca eu nu imi permit sa fac drumul degeaba si nu ar fi in interesul meu sa va ascund ceva.
Am sa ma uit la Blue Air sau Wizz Air pe site si am sa incerc sa rezerv un bilet mai ieftin pentru zilele viitoare si am sa va contactez in aceasta seara. Putem merge impreuna la un service autorizat pentru verificare si ulterior la registru auto roman pentru a va convinge ca si actele sunt ok. Va rog sa imi lasati nr. dvs de telefon. In cazul in care se descopera vreo defectiune eu sunt de acord sa va las din pretul masinii exact valoarea necesara remedierii defectiunii daca o sa fie cazul. Daca nu se descopera defectiuni la starea tehnica sau estetica as dori sa nu mai discutam pretul deoarece consider ca oricum am pus o la un pret foarte ok pentru cumparator.
In functie de pretul biletului pot sa plec maine sau joi si ramane sa ne vedem a doua zi dimineata.
Va multumesc.”
Deja a gasit avion, numai ca el nu este inca sigur daca eu vreau sa cumpar o masina la un pret atat de bun si sa fac afacerea vietii
„Am gasit un zbor mai ieftin [Numar zbor FR0327] la Ryanair pentru maine 9 februarie si pot sa plec spre tara. Dupa ce ajung in tara va sun (de pe nr meu de Romania) si vedem exact cum ne intalnim pentru vineri. Inainte sa platesc biletul vreau sa ma asigur ca nu vin degeaba pana acasa, as dori sa fiu sigur ca o sa veniti la intalnire. Am o propunere pentru dumneavoastra si daca sunteti de acord ramane totul cum am stabilit…”
Punctul culminant
Urmeaza lovitura. Trebuie sa virez niste bani prin Western Union, pentru ca doar asa poate domnul Iulian sa aiba incredere in mine ca vreau sa ii cumpar masina.
„Va rog sa cititi cu atentie. Nu vreau sa imi trimiteti mie banii pentru ca nu ma cunoasteti si nici eu nu va cunosc.
As vrea ca sotia dumneavoastra sau un prieten sa mearga la orice banca care are serviciu Western Union. Acesta trebuie sa faca un transfer de 2000 Euro (valoarea masinii) pe numele dumneavoastra in Germania utilizand servicul Western Union. Vreau sa fiu sigur ca aveti banii la western si nu ii dati pe alta masina pana ajung eu in Romania. Dupa ce transferul este facut, trebuie sa imi trimiteti o copie dupa foaia de transfer sa ma conving ca sunteti hotarati si aveti interes sa veniti la intalnire iar eu ma voi duce sa imi platesc biletul.
Dupa ce ajung in Romania, testati masina va convingeti ca nu are nici un fel de problema, facem contracul de vanzare cumparare iar apoi vom merge impreuna la WesternUnion si schimbam numele destinatarului din Germania cu numele meu, iar eu voi lua bani la intoarcere.
Transferul dumneavoastra trebuie sa arate asa :
sotia/ un prieten – expeditor
numele dumneavoastra – destinatar
tare de destinatie – Germania
Va rog sa intelegeti ca nu solicit o plata in avans, singura persoana care ar putea ridica banii din Germania sunteti dvs. Eu nu voi avea acces la bani decat dupa ce vom schimba numele destinatarului cu numele meu. Acest transfer va costa aproximativ 60 sau 70 EURO, aceasta suma v-o scad eu din pretul masini.
Astept raspuns.”
Avand in vedere ca domnul Iulian era atat de binevoitor si era dispus sa imi plateasca si comisionul de transfer, i-am sugerat ca as vrea sa ii depun banii direct in contul domnului Iulian, ca sa vada ca sunt serios.
„Dvs trebuie sa intelegeti ca eu nu v-am cerut sa faceti transferul pe numele meu, nu am cerut bani in avans. Eu v-am propus ca cineva apropiat dvs sa transfere aceasta suma de bani pe numele dvs pentru a ma convinge ca aveti intentia sa veniti la intalnire si practic daca platiti acest comision aveti interes sa mergem cu masina la tester si sa demaram vanzarea. Nu as vrea sa ma amanati de pe o zi pe alta.”
Ca sa ma convinga ca nu e vorba de o teapa, mi-a trimis chiar o poza cu un buletin, pe numele de Iulian S.T.; deja in punctul acesta multe suspiciuni ar putea fi eliminate.
„Nu vreau sa platesc biletul de avion pana nu am o certitudine. Nu vreau sa ma constrangeti cu pretul. La mine exista riscul ca odata ce am facut drumul in tara dvs sa profitati de acest lucru si sa imi spuneti ca vreti sa imi dati mai putin pe masina si eu ma vad nevoit sa accept deoarece deja am facut drumul. Eu va atasez poza de pe buletinul meu sa vedeti ca sunt om serios si cu frica de D-zeu , nu mi permit sa imi bat joc de altcineva. Daca ve ti plati acel comision de transfer este clar ca aveti interes sa veniti la intalnire pentru a vedea si verifica masina.”
Identitati false, in sistem domino
Iata, asadar, cum discutia s-a mutat brusc pe acel transfer de bani si nu pe masina, drum, loc de intalnire, samd. Am luat legatura cu persoana a carei buletin l-am primit pe e-mail, deci cu adevaratul domn Iulian, iar acesta nu vindea nicio masina, ba mai mult, chiar el avusese de-a face cu escrocii. Infractorii au intrat in posesia buletinului acestuia tot in urma unei tentative nereusite de inselaciune. Domnul Iulian, primind la randul sau o copie de buletin al altei persoane care la fel a fost inselata de acesti infractori (spun infractori pentru ca datele adunate indica o adevarata retea). Un sistem domino.
Dar care e mecanismul prin care escrocii reusesc sa intre in posesia banilor?
Politia Romana a explicat pentru HotNews.ro cum se produce fraudarea clientilor creduli: „mecanismele prin care sunt incasate sumele de bani, provenite in urma transferurilor rapide, sunt folosirea de acte de identitate contrafacute, complicitatea angajatilor serviciilor de transfer rapid de bani sau existenta unor reglementari diferite in alte tari, care nu prevad intotdeauna obligativitatea prezentarii unui act de identitate valid de catre destinatar, acceptandu-se doar cunoasterea detaliilor transferului (codul de identificare al tranzactiei, numele expeditorului, numele destinatarului)”.
Cum ne ferim de astfel de escrocherii?
Este important sa verificati anunturile similare si daca diferenta de pret este prea mare, atunci asta ar trebui sa fie primul semn de intrebare cu privire la corectitudinea vanzatorului. Apoi, important e ca anuntul sa contina date cat mai exacte si detaliate, iar numarul de telefon de la anunt sa fie unul valabil si vanzatorul sa raspunda la toate intrebarile pe care ii le adresati. Si poate cel mai important sfat: banii sa ii dati personal sau prin transfer bancar, dupa ce ati facut contractul de vanzare-cumparare si ati intrat in posesia bunului. Politistii mai sfatuiesc „cetatenii sa evite divulgarea detaliilor tranzactiilor unor terte persoane, dupa ce au transferat bani in strainatate, pe numele lor sau al altor persoane apropiate, existand riscul de a fi inselati”.
Daca ati fost victima unei astfel de inselaciuni trebuie sa contactati de urgenta politia si sa le furnizati cat mai multe informatii pentru a ajuta la identificarea infractorilor.