VIDEO Concert improvizat pe peronul gării din Barboși, în timpul grevei ceferiștilor
Mai mulți tineri gălățeni și tulceni, din comunele Scânteiești și Luncavița, au făcut spectacol în Gara Barboși, acolo unde i-a prins greva de două ore a feroviarilor care a afectat aproape 400 de trenuri.
Tinerii, care mergeau la un festival din Sibiu, au coborât din tren, s-au instalat pe unul dintre peroane și au oferit un moment artistic, scrie Viața Liberă.
397 de trenuri de călători, care aparțin celor 6 operatori de transport feroviar de călători, erau programate să circule între orele 07.00 – 09.00.
Motivul principal al grevei CFR de vineri dimineaţă îl reprezintă faptul că nu a fost încheiat contractul colectiv de muncă, a precizat secretarul general al Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane, Viorel Istrate. Acesta susține că 80% din personalul de execuţie are salariul net de 2650 de lei.
Ceferiștii au semnalat de asemenea că transportul feroviar a fost grav neglijat, alocându-se sume minuscule pentru investiții, în timp ce calea de rulare este în stare precară, locomotivele și vagoanele sunt învechite, iar 90% dintre gări arată deplorabil.
Directorul General al CFR SA, Ion Simu-Alexandru, numit de PSD, spune că îi așteaptă în continuare pe sindicaliști la negocieri și dă vina pe Ministerul Finanțelor pentru slaba finanțare a companiei, în condițiile în care instituția condusă de Marcel Boloș (PNL) cere o restructurare, care ar duce la periclitarea traficului feroviar.