Sari direct la conținut

Elena Lasconi, Dan Barna și Vlad Voiculescu vor deschide lista USR pentru europarlamentarele din 2024

Elena Lasconi, primarul Campulung Muscel, Foto: Agerpres
Elena Lasconi, primarul Campulung Muscel, Foto: Agerpres

Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, fostul vicepremier Dan Barna, fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu și actualul europarlamentar Vlad Botoș vor deschide lista Uniunii Salvați România (USR) pentru alegerile europarlamentare din 2024, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii politice.

Decizia a fost luată vineri, în Biroul Național al USR, iar propunerea a venit din partea președintelui formațiunii politice, Cătălin Drulă.

„USR va trimite la Bruxelles oameni cu experiență în administrație, fonduri europene, politică externă și negociere. Iar polul de dreapta din jurul USR va propune o listă comună de candidați care să îi reprezinte cu cinste”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă, conform comunicatului de presă.

Când va fi anunțat numele tuturor candidaților USR la europarlamentare

În 20 octombrie, USR va anunța lista completă a candidaților pentru europarlamentare.

  • „Lista completă a candidaților USR (43 în total) pentru alegerile europene va fi stabilită printr-un proces electoral intern de către membrii partidului. Biroul Național a stabilit vineri calendarul alegerilor interne, iar lista finală va fi lansată oficial la Consiliul Alianței Liberalilor și Democraților Europeni (ALDE Europe), care va avea loc în premieră la București, pe 20 octombrie.

  • USR continuă construirea polului de dreapta care va aduna forțele reformiste ca alternativă la corupția PSD-PNL și extremismul AUR. Lista comună pentru alegerile europarlamentare a polului de dreapta va fi finalizată după negocierile cu PMP și Forța Dreptei. Procesul electoral decis astăzi de Biroul Național se referă doar la candidații din partea USR”, conform comunicatului de presă.

În acest moment, USR are doi europarlamentari – Vlad Botoș și Vlad Gheorghe – după ce o parte dintre cei care au intrat în Parlamentul European pe listele USR-PLUS au plecat spre partidul REPER, înființat de Dacian Cioloș.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro