FOTO / VIDEO Cum arată adăposturile antiaeriene construite de Armată la Plauru / Ciolacu: Nu sunt foarte aspectuoase, a fost o intervenție rapidă
Primele adăposturi antiaeriene pentru locuitorii din Plauru (județul Tulcea), unde până acum au fost descoperite resturile a două drone care ar proveni din atacurile rușilor asupra porturilor de la Dunăre, au fost instalate de Armată. Premierul Marcel Ciolacu spune că adăposturile „nu sunt foarte aspectuoase”, fiind o intervenție rapidă, o improvizaţie „pentru o perioadă foarte scurtă de timp”, și că vor fi făcute „investiții majore în toate zonele de frontieră, ținând cont de ceea ce face Armata rusă”.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că situaţia în zona frontierei cu Ucraina „este sub control”, dar autoritățile „trebuie să se asigure că populația de acolo nu va fi în pericol”.
- „Din câte se vede, situaţia este sub control şi de aceea trebuie să ne pregătim să nu fie niciun pericol”, a spus Ciolacu, întrebat de jurnaliști dacă în acest moment există vreun pericol pentru populația de pe malul românesc al Dunării.
Despre adăposturile antiaeriene pe care Armata a început să le instaleze la Plauru, Ciolacu a spus că este vorba despre „o intervenție rapidă”.
- „Nu arată estetic, pentru că a fost o intervenție rapidă, dar vor fi investiții majore în toate zonele de frontieră, ținând cont de ceeea ce face armata rusă. (…)
- A fost o improvizație pentru o perioadă limitată de timp. (…)
- Repet, sunt de acord că nu sunt foarte aspectuoase, dar a fost o improvizaţie pentru o perioadă foarte scurtă de timp”.
El a făcut aceste declarații după ce a participat, alături de Raed Arafat, la deschiderea noii unități de pompieri ISU Perșani din sectorul 4 al Capitalei. „Riscul este unul minim, dar noi avem obligația și trebuie să ne protejăm populația și ăsta e motivul pentru care armata a venit cu soluții”, a spus și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Cum arată adăposturile antiaeriene construite de Armată la Plauru
Armata Română a început de marți instalarea spaţiilor de protecţie a populaţiei din localitatea Plauru (județul Tulcea), în conformitate cu o decizie din 7 septembrie a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU).
Reamintim că cel puțin două drone lansate de ruși, în războiul declanșat Ucrainei, au căzut în România, la Plauru.
Conform Ministerului Apărării, lucrările sunt executate de un detașament format din aproximativ 50 de militari de la Brigada 10 Geniu, care acționează cu 20 de mijloace tehnice, care instalează două adăposturi din elemente prefabricate din beton, precum și pentru executarea lucrărilor de amenajare aferente.
Adăposturile, cu dimensiunile 9,6 m lungime, 2 m lățime (la interior) și 1,5 m înălțime (la interior), vor fi predate, după finalizarea lucrărilor, autorităților locale ale comunei Ceatalchioi, potrivit MApN.