Sari direct la conținut

Romania va beneficia de facilitati de cofinantare de la BEI in valoare totala de 660 milioane euro pentru investitii de mediu 

HotNews.ro

Guvernul a aprobat joi doua proiecte de lege privind aprobarea contractelor-cadru de finantare dintre Romania si Banca Europeana de Investitii (BEI). Institutia financiara europeana acorda Romaniei, pentru perioada de programare financiara 2014-2020, doua facilitati de cofinantare UE in valoare totala de 660 milioane de euro in vederea acoperirii partiale a contributiei bugetului de stat la realizarea unor obiective de investitii de mediu si crestere economica, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Potrivit acestua, este vorba despre 300 milioane euro destinate obiectivelor de investitii cuprinse in axele prioritare 3, 4 si 5 din Programul Operational Infrastructura Mare, care se refera, printre altele, la promovarea utilizarii eficiente a resurselor prin dezvoltarea infrastructurii de apa si apa uzata si de management al deseurilor, protejarea si conservarea biodiversitatii si refacerea ecosistemelor degradate, promovarea adaptarii la schimbarile climatice, prevenirea si gestionarea riscurilor.

Alte 360 milioane de euro vor fi disponibile pentru obiective de investitii cuprinse in axele prioritare din Programul Operational Competitivitate (integral), Programul Operational Capital Uman (integral) si Programul Operational Infrastructura Mare axele prioritare 6, 7 si 8, care vizeaza promovarea energiei curate si a eficientei energetice in vederea sustinerii unei economii cu emisii scazute de carbon, cresterea eficientei energetice la nivelul sistemului centralizat de termoficare in orasele selectate si, respectiv, sisteme inteligente si sustenabile de transport al energiei si gazelor naturale.

Ambele imprumuturi vor fi disponibilizate pana la 31 decembrie 2024.

Contractul-cadru dintre Romania si Banca Europeana de Investitii aferent Facilitatii de cofinantare a UE pentru mediu 2014-2020 a fost semnat la Luxemburg, la 16 iunie 2016, iar cel aferent Facilitatii de cofinantare a UE pentru crestere 2014-2020 a fost semnat la Bucuresti, la 15 iulie 2016.

Intrarea in vigoare a celor doua contracte, respectiv, posibilitatea efectuarii de trageri din imprumut, este conditionata de aprobarea acestora de catre Parlamentul Romaniei.

Contractarea celor doua instrumente de cofinantare se incadreaza in obiectivele Strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale 2016-2018, prin care Ministerul Finantelor Publice urmareste continuarea parteneriatului cu institutiile financiare internationale pentru a beneficia de termenii si conditiile avantajoase oferite de aceste institutii.

Ministerul Fondurilor Europene va fi desemnat agentie de implementare, continuand sa desfasoare activitatile conferite de legislatia relevanta privind implementarea programelor operationale 2014-2020. Totodata, Ministerul Fondurilor Europene va transmite, atat Ministerului Finantelor Publice, cat si BEI, raportari centralizate privind stadiul fizic si financiar al proiectelor cuprinse in axele prioritare ale programelor operationale mentionate.

Banca Europeana de Investitii a acordat Romaniei si in perioada de programare bugetara 2007-2013 facilitati de finantare in vederea acoperirii partiale a contributiei bugetului de stat pentru diverse programe operationale finantate din fonduri structurale si de coeziune ale Uniunii Europene, in valoare de 1 miliard de euro, pentru programele operationale sectoriale de transport, mediu si competitivitate economica in cadrul Facilitatii pentru cofinantarea Cadrului Strategic National de Referinta si respectiv de 300 milioane euro, pentru Programul National de Dezvoltare Rurala.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro