Sari direct la conținut

UPDATE Nicusor Dan ii da in judecata pe Ponta si Ghita pentru "repetate calomnii" si cere 500.000 lei daune: "Este vorba de aceasta campanie infama cum ca suntem oamenii lui Soros"/ Ce spune Victor Ponta

HotNews.ro
Nicusor Dan - Interviu HotNews.ro, Foto: Hotnews
Nicusor Dan - Interviu HotNews.ro, Foto: Hotnews

Nicusor Dan s-a prezentat miercuri la Tribunalul Bucuresti pentru a depune actiuni impotriva lui Victor Ponta si lui Sebastian Ghita pentru „repetatele calomnii” in privinta legaturii cu George Soros. Liderul Uniunii Salvati Romania a declarat ca cere daune morale in valoare de 500.000 lei.

„In urma repetatelor calomnii la care am fost supusi, depunem azi la Tribunalul Bucuresti o actiune impotriva lui Ponta Viorel Victor si o actiune impotriva lui Ghita Sebastian Aurelian, pentru repetatele calomnii pe care le-au adus USR si mie personal si cerem suma de 500 mii lei daune morale, prejudicii de imagine. Este vorba de aceasta campanie infama cum ca suntem oamenii lui Soros. Este o campanie care ne aduce aminte si de anii ’50. Vor urma si altii, pentru ca desi la inceput am luat in ras aceasta chestiune, ea pare ca ne afecteaza imaginea si este normal ca intr-o societate democratica cine greseste sa plateasca” a spus Nicusor Dan pe treptele tribunalului.

El a avertizat ca orice persoane care va face aceasta acuzatie va fi de asemenea dusa in instanta.

„Propaganda mincinoasa ca USR ar fi fost creat de Soros, ce aminteste de isteria ceausista cu agenturile straine, a adus atingere imaginii mele si a USR. De aceea astazi ma adresez instantei de judecata. Cei care au raspandit aceasta minciuna trebuie sa poarte o responsabilitate juridica pentru calomnii si neadevaruri” a fost comentariul pe care Dan l-a facut si pe pagina sa de Facebook.

UPDATE Victor Ponta a reactionat pe Facebook la acest anunt, sugerand faptul ca Nicusor Dan ar lua „ceva consistent” pentru a renunta la procesele incepute.

Mesajul publicat de Ponta:

„Am doar doua intrebari:

1. Eu am vorbit si voi continua sa vorbesc despre rolul negativ si profund antinational pe care fundatiile si unii dintre oamenii sponsorizati de George Soros in Romania si in Estul Europei il joaca / si spun acest lucru pe baza datelor si documentelor la care am avut acces ca sef de partid si Prim Minstru / despre ND nu am vorbit niciodata pentru ca eu ma lupt cu stapanul nu cu pechinezul care se face ca latra „fioros”/ acum insa inteleg ca ND are delegatie si il reprezinta oficial pe George Soros in Romania in procesele cu cei ca mine care il critica?!?

2. Am aflat din presa ca dl Nicusor are obiceiul sa inceapa procese si sa renunte la ele daca primeste ceva consistent – ca sa nu pierdem timpul intreb si eu „Skol’ko tovarisci Nicusor” „

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro