Sari direct la conținut

Alegeri parlamentare/ DOCUMENT FOTO Brosura pe care o imparte PNL in strada – "Romania inainte" vs. "Romania inapoi"; plus realizarile Guvernului Ciolos/ Ce ziare se distribuie in tara

HotNews.ro
Captura din brosura PNL, Foto: romaniainainte.ro
Captura din brosura PNL, Foto: romaniainainte.ro

Candidatii Partidului National Liberal distribuie in intalnirile cu cetatenii, atat in strada cat si in campania door-to-door, o brosura de 23 de pagini, axata pe realizarile guvernului condus de Dacian Ciolos si pe opozitia dintre PSD si PNL, marcata prin sageti – stanga vs. dreapta, „Romania inainte” vs. „Romania inapoi”.

  • Documentul poate fi consultat aici, atasat, dar si pe site-ul lansat de PNL
  • Hotnews.ro va prezinta materialele electorale offline ale partidelor, in aceasta campanie, in masura in care acestea ajung la noi

Brosura este deschisa de o fotografie de grup de la mitingul PNL la care a participat si Dacian Ciolos. Dupa ce enumera „realizarile guvernului Ciolos”, liberalii prezinta cativa dintre candiddatii noi la alegeri, semnaland faptul ca sunt „100 de oameni noi in pozitii eligibile”.

Continua apoi opozitia fata de PSD, marcat prin sageti catre stanga si culoarea rosie, in timp ce PNL este marcat prin sageti catre dreapta si culoarea albastra.

Temele pe care le abordeaza in aceasta maniera: sanatatea, taxele, agricultura, locuri de munca, investitii, dar si „est sau vest”. Aici, liberalii scriu ca „PSD este condus de un om scolit la Moscova”, referindu-se la presedintele de onoare Ion Iliescu, ca „PSD e cu rusii, nu cu NATO” si „face jocul Moscovei”.

UPDATE Pe de alta parte, la nivel judetean candidatii PNL sunt promovati prin ziare de cate opt pagini, distribuite in cutiile postale, din care nu lipseste Dacian Ciolos

Mai jos, doua pagini din ziarul primit de un cititor din Prahova:

Citeste si: FOTO Cum isi face campanie PSD in cutiile postale ale alegatorilor

Amintim faptul ca legislatia electorala interizce multe dintre practicile vechi de a face campanie electorala.

Este interzisa distribuirea de materiale electorale, de la pixuri la galeti, precum si organizarea de spectacole, serbari, focuri de artificii.

Sunt interzise bannerele, mesh-urile, panourile publicitare mobile, steagurile publicitare, calcanele, ecranele publicitare, indicatoarele publicitare directionale, structurile de publicitate autoportante, mijloacele de publicitate, panourile publicitare, panourile publicitare mobile, proiectele publicitare speciale, publicitatea luminoasa, publicitate stradala (outdoor), precum si publicitate pe vehicule.

In plus, afisele vor fi mai mici decat cele din alte campanii – cel mult 500 mm o latura si 350 mm cealalta latura; afisele electorale prin care se convoaca o reuniune electorala trebuie sa aiba cel mult, 400 mm o latura si 250 mm cealalta latura si vor fi amplasate numai in locurile speciale pentru afisaj electoral stabilite prin dispozitie a primarului.

Sunt interzise afisele electorale care combina culori sau alte semne grafice, astfel incat sa evoce simbolurile nationale ale Romaniei.

Daca primiti materiale electorale in aceasta campanie, de la orice partid sau candidat, ni le puteti trimite la redactie@hotnews.ro, contact@hotnews.ro sau iulia.rosca@hotnews.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro