Sari direct la conținut

Homeopatia în Țara Minunilor. Partea a III-a: Trup și suflet. Camuflaj. Astrologie.

Contributors.ro
Cosima Rughinis, Foto: Arhiva personala
Cosima Rughinis, Foto: Arhiva personala

Am povestit până acum ce este Oscillococcinum, ce este homeopatia, ce este efectul placebo. Am povestit că homeopatia are un efect placebo real și puternic deoarece stârnește încrederea oamenilor în remediile prescrise de terapeuții homeopați. Remediile homeopate sunt foarte, foarte de încredere. De ce?

– În primul rând, sunt persuasive prinmărturiilede necontestat ale prietenilor noștri și prietenilor lor; nu-i poți contrazice în față, nu poți decât să îi crezi.

– În al doilea rând, sunt inteligibile prinmetaforelehomeopatiei, pentru cine ajunge să-și pună problema: „cui pe cui se scoate”; dozele infinitezimale sunt ca o „informație” pe care sistemul imunitar o ia din stimulii exteriori; remediile ne „echilibrează” în interior, ținând cont și de trup și de suflet.

Dar asta nu e totul. Consultațiile și remediile homeopate sunt foarte, foarte de încredere în România și din alte rațiuni:

– Homeopatia estecamuflatăîn sistemul general de sănătate – iar mulți pacienți nici nu ajung să afle cum diferă homeopatia de medicina obișnuită (biomedicina sau alopatia), sau de tratamentul prin metode naturiste sau tradiționale. Medicii homeopați în România sunt, conform legii, și medici alopați, absolvenți ai studiilor medicale de specialitate. Studiile de homeopatie sunt studii post-universitare și de formare continuă, iar medicii sunt motivați să le urmeze pentru a obține punctele necesare promovării prin perfecționare profesională. Unii medici sunt atrași de homeopatie, alții nu. Pentru pacienți însă, diferența radicală dintre homeopatie și medicină este dificil de observat, când aceiași medici practică ambele terapii. Mai mult, remediile homeopate se vând în farmacii alături de medicamente și de suplimente alimentare care chiar conțin ingrediente active. Găsiți Oscillococcinum alături de paracetamol sau ibuprofen. Găsiți Stodal alături de toate celelalte siropuri de tuse, fie productivă sau uscată – cu o singură diferență: siropul homeopat Stodal este singurul recomandat atât pentru tusea productivă, cât și pentru cea uscată. Dar de ce nu? Doar le tratează pe amândouă la fel. Totuși, spre deosebire de medicamente, remediile homeopate nu sunt testate clinic – ele fiind reglementate de o legislație specială. Compania Boiron nu trebuie să dovedească prin teste clinice eficiența remediilor sale, Oscillococcinum sau Stodal, spre deosebire de companiile farmaceutice ce produc medicamente obișnuite. Totuși, produsele lor sunt vecine pe raft – alături de produse cosmetice și suplimente alimentare, care contribuie lao confuzie generală a categoriilor.

– Consultația homeopată este o întâlnire în care pacientul este tratatpersonalizat, cu respect și atenție pentru detaliile vieții sale personale și sufletești, precum și pentru multe detalii ale suferințelor sale; în toată lumea dar cu atât mai mult în România, aceasta este o experiență transformatoare, după câteva vizite prin spitalele și policlinicile din sistemul public de sănătate.

O consultație homeopată include o serie de întrebări neobișnuite pentru pacienții medicinii convenționale – despre istoria personală, despre diferite senzații specifice și detalii ale propriului corp, despre preferințe și gusturi, emoții și stări sufletești. Această conversațiecreează un portret detaliat și nuanțat al pacientului, care nu poate decât să simtă că personalitatea sa este luată în considerație nu doar în ansamblu, ci prin numeroase detalii mărunte și, cine știe, probabil semnificative. Consultația nu este despre simptomele mele, ci despre mine. Remediile homeopate au ele însele o descriere a profilului de personalitate asociat, foarte nuanțată și diversă. Remediile seamănă, ca portretizare, cu zodiile: includ o caracterizare colorată și diversă.

Comparația dintre homeopatie și astrologieeste ilustrativă pentru puterea camuflajului. Ca și homeopatia, astrologia este un tip de descriere și clasificare a oamenilor care este radical incompatibil cu știința zilelor noastre – în acest caz, cu psihologia. Totuși, mulți dintre noi ne citim horoscopul, mai în glumă mai în serios. Ne cunoaștem zodiile și, tot mai-în-glumă-mai-în-serios, discutăm despre compatibilități și incompatibilități, despre trăsături tipice ale berbecului sau balanței care explică ce s-a întâmplat azi la birou când a apărut șeful, care e fecioară. Este o cunoaștere în care credem doar pe jumătate, sau pe sfert, dar care e minunată pentru conversație și pentru a da sens unor mici incidente. Ce s-ar întâmpla însă dacă ar exista studii postuniversitare în astrologie, pentru psihologi? Ce s-ar întâmpla dacă ar fi legitim ca specialiștii în resurse umane să țină cont de zodia candidaților pentru a selecta persoana potrivită pentru un job? Ce s-ar întâmpla dacă discuțiile despre zodii, compatibilități și caracteristici tipice, în funcție de ascendent, ar fi instituționalizate în anumite birouri de resurse umane sau de terapie psihologică? Cum am reacționa dacă deciziile critice ale celor apropiați nouă, privind căsătoria și divorțul, prietenia și despărțirea, angajarea sau concedierea oamenilor, ar fi luate în funcție de zodia acestora?Homeopatia funcționează ca o astrologie legitimată, prin camuflarea sa în sistemul medical național, prin umbrirea diferențelor radicale de concepție a organismului uman și de înțelegere a bolii și tratamentului.

Homeopatia funcționează eficient prin efectul placebo. Există nu unul, nu două, nu trei – ci patru sau mai multe procese care justifică încrederea pacienților români în homeopatie. Am discutat despremărturii, despremetafore, desprepersonalizareși desprecamuflaj. Dacă puterea vindecării prin efectul placebo depinde de intensitatea încrederii în remediu, atunci este clar că avemprea multe motivesă ne simțim mai bine, cel puțin pe moment, după o consultație sau un tratament homeopat.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro