Alegeri R. Moldova: Mobilizare fara precedent la sectiile de votare destinate celor din Transnistria. Alegatorii au venit organizat, cu microbuzele/ Cozi lungi si la sectia de vot din Moscova
Cozi interminabile la sectiile de votare din Varnita (raionul Anenii Noi), destinate alegatorilor din stanga Nistrului. Inca de la primele ore ale diminetii, mii de oameni au venit in mod organizat, cu microbuzele, pentru a vota in cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale din Republica Moldova, relateaza Unimedia.info.
Potrivit publicatiei Adevarul De Anenii Noi, la sectiile de vot din Varnita, unde voteaza cei din stanga Nistrului, se afla sute de masini cu numere de inmatriculare transnistrene.
„Angajatilor de la intreprinderile din Bender si Tiraspol li se verifica fisele din buletin sa vada daca au votat”, mentioneaza sursa citata.
Acestia au venit cu microbuze pe care este inscriptionat: „Vibori Varnita” (trad. Alegeri Varnita), precizeaza Unimedia.info.
- Cozi lungi si la sectia de vot din Moscova
Sute de moldoveni au facut coada si la sectia de votare din Moscova, acestia stand ore intregi in frig, intrucat in capitala rusa a nins, relateaza ziarulnational.md.
Unii dintre ei au fost adusi in mod organizat cu autocarele, scrie site-ul citat.
De asemenea, Ziarul National noteaza ca un cititor al publicatiei sustine ca, din discutiile purtate la sectia de vot, a aflat ca multi au fost platiti ca sa vina sa voteze pentru candidatul pro-rus.
- Cozi si la alte sectii din strainatate
Cozi lungi s-au format de asemenea si in localitatea italiana Mestre, iar o multime de alegatori moldoveni asteptau de dimineata in fata sectiei din Londra, transmite portalul deschide.md, citat de News.ro.
In Londra, peste 569 de alegatori moldoveni au votat pana la ora locala 9.00 (11.00 ora Romaniei), prezenta fiind mai ridicata decat in primul tur al scrutinului prezidential.
De asemenea, cozile s-au majorat considerabil in localitatea italiana Mestre. Aici, peste 400 de persoane au votat pana la ora locala 10.00 (11.00 ora Romaniei).
In Mestre, favorita alegatorilor moldoveni in primul tur prezidential a fost de departe pro-occidentala Maia Sandu.
Peste 50 de alegatori moldoveni stau la coada si in Frankfurt. In localitatea germana au votat peste 500 de moldoveni pana la ora localala 10.00 (11.00 ora Romaniei).
Autoritatile electorale au deschis 100 de sectii de votare pentru moldovenii din strainatate.
Moldovenii care locuiesc in Romania au la dispozitie unsprezece sectii de vot amenajate in Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca, Timisoara, Galati, Constanta, Brasov, Bacau, Suceava si Craiova.