Un nou caz șocant în Hunedoara. O fată de 12 ani a fost arsă cu țigara pe frunte de o adolescentă
Polițiștii hunedoreni au deschis un dosar penal în cazul unei adolescente în vârstă de 14 de ani, care este acuzată că a pus o țigară aprinsă pe fruntea unei copile de 12 ani, relatează Servus Press. Incidentul vine la o zi după ce o fată de 12 ani a fost bătută de alte două minore în curtea unui liceu din municipiu.
Conflictul dintre cele două fete ar fi pornit din cauza geloziei, după ce victima i-ar fi cerut prietenia pe Facebook prietenului fetei care a agresat-o.
„În data de 06 septembrie 2023, în jurul orei 20:10, la sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-au prezentat polițiștii unei patrule de polițe locală care au sesizat faptul că, în data de 06 septembrie 2023, în jurul orei 19:40, au fost informați cu privire la faptul că, pe strada Luncii, din municipiul Hunedoara, are loc o altercație între copii. Ajunși la fața locului, polițiștii locali au identificat o minoră în vârstă de 12 ani, din Hunedoara, care a relatat faptul că a avut o discuție în contradictoriu cu două minore, iar una dintre acestea, în vârstă de 14 ani, din Hunedoara, a atins-o cu o țigară aprinsă în zona frunții. Patrula de poliție locală a condus cele trei minore la sediul Poliției Municipiului Hunedoara, pentru continuarea verificărilor”, a transmis IPJ Hunedoara.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe, cercetările continuând în vederea stabilirii circumstanțelor comiterii faptei și a luării măsurilor legale.
Violență extremă în curtea unui liceu din Hunedoara
Vă reamintimcă o fată de 11 ani a fost lovită cu cruzime de alte două fete de 12 ani, în curtea unui liceu din Hunedoara, imaginile violente fiind trimise mamei victimei, care a sesizat Poliția.
Poliţiştii din Hunedoara au anunțat miercuri că au deschis o anchetă după ce au fost sesizaţi de o femeie că fiica sa de 11 ani a fost agresată de alte două fete de 12 ani, în curtea unui liceu. Momentul a fost înregistrat, iar imaginile au ajuns inclusiv la mama fetei şi pe reţelele de socializare.
„În data de 5 septembrie 2023, în jurul orei 18:30, la sediul Poliţiei Municipiului Hunedoara s-a prezentat o femeie din municipiul Hunedoara, împreună cu fiica sa, în vârstă de 11 ani şi a sesizat faptul că minora a fost agresată fizic de două minore, ambele în vârstă de 12 ani”, a transmis, miercuri dimineaţă, IPJ Hunedoara, conform News.ro.
Sursa citată a precizat că femeia a reclamat faptul că marţi a primit pe telefonul mobil o filmare cu momentul în care cele două fete o lovesc pe fiica sa.
„Minora a relatat că a avut discuţii în contradictoriu cu cele două fete în data de 4 septembrie, în timp ce se aflau în curtea unui liceu din municipiul Hunedoara, iar acestea au agresat-o fizic”, au mai transmis poliţiştii.
Poliția a deschis dosar penal pentru loviri sau alte violenţe.
În imaginile apărute pe rețelele de socializare se poate vedea cum copila este lovită în mod repetat de cele două fete. În timp ce este lovită, copila le imploră pe cele două fete să se oprească: „Nu mai poot”. Fata este lovită cu palmele, cu pumnii, trasă de păr, trântită, lovită cu picioarele în față și chiar călcată pe cap.
Imaginile, care vă pot afecta emoțional, pot fi văzute aici.