Sari direct la conținut

Un copac a căzut peste o persoană în Sectorul 3 al Capitalei / Victima a fost transportată la spital

HotNews.ro
Pompierii Smurd, ambulanta, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Pompierii Smurd, ambulanta, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Un copac a căzut peste o persoană în Sectorul 3 al Capitalei, la intersecția străzilor Camil Ressu/ Odobești. Este vorba despre un castan care a fost doborât de vânt. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, anunță Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

„La data de 5 septembrie 2023, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 12 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, la intersecția unor străzi din Sectorul 3, a căzut un copac, iar o persoană a fost surprinsă sub acesta. La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiștii și un echipaj de prim-ajutor. Victima a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare”, a anunțat Poliția.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 12, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă.

„Copacul din Sectorul 3, din zona Camil Ressu – Odobești, a căzut din cauza condițiilor meteo (în București fiind anunțat cod galben de vânt puternic), fapt confirmat și de pompierii ISU, prezenți la fața locului. Copacul căzut a fost un castan verde. Ca urmare a acestui incident, o persoană a fost lovită ușor și a fost transportată imediat la spital, persoana fiind conștientă și cooperantă cu medicii de pe ambulanță. În momentul de față, echipe de la administrarea domeniului public Sector 3 sunt pe teren pentru a degaja materialul lemnos și curăța zona”, a anunțat și Primăria Sectorului 3.

Primăria Sectorului 3 acuză Primăria Capitalei că din 2020 nu a mai dat avize de toaletare.

„Acest copac, ca și alții din zonă nu a mai fost toaletat (prin reducerea coronamentului) de 3 ani întrucât Primăria Municipiului București prin dispoziția Primarului General nu a mai emis niciun aviz de toaletare (prin reducerea coronamentului) din anul 2020, singurele operațiuni permise de PMB fiind doar eliminarea crengilor uscate”, au mai transmis reprezentanții instituției.

Câte cereri de toaletare și defrișare a primit Primăria Capitalei și la câte a răspuns

HotNews.ro a scris încă din luna iunie despre blocajul de la Primăria Capitalei privind emiterea avizelor de defrișare/toaletare. Până în urmă cu 3 ani, Primăria Capitalei dădea pe bandă rulantă avize pentru toaletarea copacilor, dar și pentru defrișare. De când a venit Nicușor Dan la conducerea instituției, lucrurile s-au schimbat, dar s-a ajuns la cealaltă extremă că nu se mai dau avize la timp nici pentru copacii uscați sau cei care chiar au nevoie de intervenții la coroană, fiind un blocaj la nivelul municipalității.

La nivelul anului 2021 au fost înregistrate 7.614 solicitări ale persoanelor fizice și juridice privind emiterea avizelor de toaletare și defrișare. Municipalitatea a emis doar 149 avize prin care s-a avizat toaletarea a 131 arbori, defrișarea unui număr de 977 arbori și transplantarea a 62 de arbori, potrivit datelor transmise de Primăria Capitalei.

La nivelul anului 2022 au fost înregistrate 9.522 solicitări ale persoanelor fizice și juridice privind emiterea acestor avize. Au fost emise 1.198 avize prin care s-a avizat toaletarea a 2.325 arbori, defrișarea a 1.573 și transplantarea unui număr de 20 exemplare, sunt informațiile furnizate de municipalitate.

La nivelul anului 2023, până în luna mai, au fost înregistrate 3.180 solicitări ale persoanelor fizice și juridice privind emiterea avizelor de toaletare/defrișare, au fost emise 61 avize prin care s-a avizat toaletarea a 347 exemplare arbori și defrișarea a 388.

Faptul că avizele nu se mai emit pe bandă rulantă, iar Primăriile de Sector nu mai sunt lăsate să toaleteze după bunul plac, așa cum se întâmpla până acum, este un lucru bun, însă Primarii de Sector se plâng că municipalitatea emite greu sau nu emite deloc nici avize pentru arborii uscați sau cei care prezintă un pericol.

Citește aici mai mult.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro