Gabriela Firea despre situatia de la RADET: Au fost inchise in acelasi timp pentru revizie CET Sud si CET Grozavesti. Nu vreau sa ma gandesc la actiuni neortodoxe
Primarul general ales al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat ca doua cartiere mari din Bucuresti au ramas fara apa calda din cauza ca doua CET-uri mari au fost inchise pentru revizie in acelasi timp, respectiv CET Sud si CET Grozavesti. Aceasta a cerut ELCEN sa faca revizia la un singur CET si sa ridice poprirea de pe conturile RADET astfel incat regia sa poata face reparatiile necesare la retea.
„In acest moment intr-o mare parte a Capitalei nu au apa calda.M-am interesat in legatura cu aceasta situatie, am vorbit si cu reprezentantii RADET si cu cei de la ELCEN. Este o noutate pe care as vrea sa o semnalez. In premiera au fost inchise doua CET-uri pentru revizie, nu cate unul asa cum se proceda in verile anterioare. Si CET Sus si CET Grozavesti sunt in acest moment inchise pentru revizie de catre ELCEN care apartine de Ministerul Economiei, astfel incat o mare parte din Capitala sufera in acest moment din cauza lipsei apei calde. Sunt cartiere intregi care primesc agentul termic de la distanta foarte mare, 10-15 km, pentru ca se alimenteaza de la celelalte CET-uri care nu sunt in revizie. Am luat legatura cu reprezentantii ELCEN si le-am spus ca nu este normal sa se inchida doua CET-uri atat de mari si sa se faca revizie simultana. Ei au spus ca presiunea li se pare una normala, nu am inteles de ce nu a ajuns apa calda la cetateni. Eu i-am rugat sa ia toate masurile care se impun si voi discuta, daca este nevoie, si cu ministrul Economiei pentru a remedia aceasta situatie. Este un element de noutate. Niciodata nu s-au oprit simultan doua CET-uri atat de mari. Nu vreau sa ma gandesc la actiuni neortodoxe. Haideti sa spunem ca este o intamplare”, a declarat Gabriela Firea.
Aceasta a facut apel la ELCEN sa deblocheze sumele necesare si pentru reparatiile pe care trebuie sa le faca RADET.
„Fac apel la ELCEN sa deblocheze din conturile RADET sumele necesare si pentru reparatiile RADET-ului. Daca nu le elibereaza in acest moment, ca lucrarile sa se faca simulta si din partea RADET-ului, simultan, asta inseamna ca pana pe 26-27 iunie vor fi revizii ELCEN, dupa care incep reparatiile RADET. Asta inseamna ca ajungem in luna iulie fara apa calda”, a declarat Firea.
Aceasta a spus ca era normal ca RADET si ELCEN sa isi coordoneze reviziile astfel incat dupa ce termina ELCEN revizia sa nu se apuce si RADET de treaba si bucurestenii sa ramana din nou fara apa calda.