Sari direct la conținut

Nu e „Fast and Furious”, dar un nou film de curse a intrat în pole position la box office

HotNews.ro
Actorul Archie Madekwe in „Gran Turismo”, Foto: LANDMARK MEDIA / Alamy / Alamy / Profimedia
Actorul Archie Madekwe in „Gran Turismo”, Foto: LANDMARK MEDIA / Alamy / Alamy / Profimedia

Filmul de curse de maşini „Gran Turismo” a preluat conducerea în box-office-ul nord-american în primul său weekend în cinematografe, surclasând lungmetrajul „Barbie”, care se menține pe poziția a doua în clasamentul încasărilor din cinematografe, relatează AFP și Agerpres.

Bazat pe seria de jocuri video cu acelaşi nume, Gran Turismo a obţinut încasări de 17,3 milioane de dolari la box-office între vineri şi duminică, potrivit datelor furnizate de compania de specialitate Exhibitor Relations.

„Este o lansare mixtă pentru un film de acţiune inspirat de un joc video”, a declarat expertul în domeniu David A. Gross.

Orlando Bloom şi David Harbour sunt prezenţi pe afişul acestui film al studiourilor Sony despre o academie de piloţi care recrutează jucători talentaţi de jocuri video pentru a se urca la volanul unor maşini de curse reale.

„Barbie” și „Oppenheimer” continuă să atragă oameni în cinematografe

Aflat în cea de-a şasea săptămână de la lansare, Barbie îşi menţine o putere de atracţie incontestabilă, cu încasări de 17,1 milioane de dolari, ajungând la un total de 594 de milioane de dolari în America de Nord.

Filmul regizoarei Greta Gerwig a devansat recent The Super Mario Bros. Movie, devenind campionul box office-ului nord-american în 2023 şi obţinând încasări de 745 de milioane de dolari în restul lumii. The Super Mario Bros. Moviedevenise în luna aprilie filmul cu cele mai mari încasări în 2023, capitol la care nu a fost surclasat de niciun alt lungmetraj, înainte de Barbie.

Liderul de weekendul trecut la box office, Blue Beetle, a coborât pe locul al treilea, cu încasări de 12,8 milioane de dolari, o scădere de aproape 50% pentru filmul cu supereroi al DC şi Warner Bros.

Pe locul al patrulea, Oppenheimer a obţinut încasări de 9 milioane de dolari, povestea geniului care a creat bomba atomică depăşind acum 300 de milioane de dolari în America de Nord, la care se adaugă 477 de milioane de dolari la nivel internaţional.

Liam Neeson revine în topul box office cu filmul „Retribution”

Pe locul al cincilea s-a situat Teenage Mutant Ninja Turtles: Mutant Mayhem, un film de animaţie de la Paramount cu încasări de 6,1 milioane de dolari.

Topul 10 din box-office-ul nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:

6. Meg 2: The Trench (5,1 milioane de dolari);

7. Strays (4,7 milioane de dolari);

8. Retribution (3,5 milioane de dolari);

9. The Hill (2,5 milioane de dolari);

10. Haunted Mansion (2,1 milioane de dolari).

Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro