Sari direct la conținut

Franța își exprimă îndoielile rezonabile privind „accidentul” aerian în care a murit Evgheni Prigojin

HotNews.ro
Olivier Veran, aici in dreapta presedintelui Macron, Foto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia
Olivier Veran, aici in dreapta presedintelui Macron, Foto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia

Purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Olivier Veran, a declarat joi că există „îndoieli rezonabile” cu privire la „condiţiile” accidentului aerian în care se presupune că a murit şeful grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, la originea unei rebeliuni în iunie în Rusia, relatează AFP și Agerpres.

În timp ce preşedintele american Joe Biden a spus miercuri că „în Rusia se întâmplă puţine lucruri fără ca Putin să aibă vreo legătură”, Veran, chestionat pe postul public de televiziune France 2, a declarat:

„În principiu, este un adevăr care poate fi stabilit. Încă nu ştim condiţiile în care a avut loc acest accident. Putem avea îndoieli rezonabile”.

În opinia lui Veran, Evgheni Prigojin este înainte de toate „omul muncii murdare a lui Putin”.

Prigojin a murit miercuri seara după ce avionul în care acesta se afla alături de alți 6 pasageri s-a prăbușit în regiunea Tver. Autoritățile ruse au anunțat că toate trupurile neînsuflețite ale celor aflați la bord au fost recuperate.

„Ceea ce el a comis este inseparabil de politica lui Putin de a-i încredinţa responsabilitatea de a efectua aceste abuzuri în fruntea grupului Wagner. Prigojin lasă în urmă gropi comune. Lasă în urma lui o mizerie într-o mare parte a globului, mă gândesc la Africa, Ucraina, Rusia însăşi”, a insistat oficialul francez.

Evgheni Prigojin a instigat la o rebeliune în iunie împotriva Statului Major rus şi a ministrului Apărării, Serghei Şoigu, condusă de oamenii săi, care au capturat pentru scurt timp locuri militare din sudul Rusiei înainte de a se îndrepta spre Moscova.

Vladimir Putin l-a numit „trădător”, fără să-i spună numele. Prigojin renunţase la revoltă după ce dictatorul bielorus Alexandr Lukașenko mediase un acord cu Kremlinul în cadrul căruia Minskul îi oferea refugiu.

Pe același subiect:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro