Val de susținere pentru jandarmul din Costinești. Mihai Mărgineanu: „Le-a arătat maimuțoilor diferența dintre luptător și bătăuș”
Jandarmul din Costinești care i-a imobilizat pe bătăușii de pe plajă, fost luptător în Legiunea Străină, este în centrul atenției zilele acestea după scandalul provocat de cei șase turiști. Multe persoane i-au lăudat intervenția și cer chiar înaintarea în grad a acestuia. Și cântărețul Mihai Mărgineanu îl apreciază pe cel care i-a pus la punct pe „cocalarii de Costinești”.
Jandarmul care i-a potolit pe scandalagii de pe litoral chiar în zi de sărbătoare, în văzul a zeci de turiști care au sunat la poliție după ce bătăușii au agresat doi bărbați, se bucură de aprecierea multor persoane. Probabil că a devenit cel mai îndrăgit angajat al Jandarmeriei Române, de multe ori hulită, așa cum a fost cazul la protestul din 10 august 2018.
Mesajele de susținere pentru tânăr continuă să apară pe rețelele de socializare. Unele persoane par să se simtă răzbunate prin acest episod pentru ceea ce le-au făcut „bombardierii” în diferite ocazii. În timp ce alții vor să fie înaintat în grad și să-i fie mărit salariul.
Redăm câteva din mesajele internauților:
- „Nu-l/Nu-i mai blamati pe acel jandarm(i) si acei politisti ! Cei ce AU PROVOCAT scandalul si inainte de venirea politiei si dupa venirea lor trebuiau chiar arestati. Nu va mai fie mila de huligani”.
- „A fost un jandarm care i-a liniștit pe toti smecherii ăștia flaușați, interlopi închipuiți, de care ne-am săturat. Care a mai dat puțină speranță că se poate și lucrurile s-ar putea misca, care a răcorit poate jumătate din societate…aia normală…apoi, vine justiția și ce ne spune? Că oamenii ățtia pot pleca acasă, pe control judiciar, ca nu sunt un pericol public și bieții de ei nu pot sta pe arest. Adică un fel de…bravo, bă băieți! Mai faceți! Mergeți acasă și apucați-vă de altele ca de aia suntem noi aici, să vp scoatem! Probabil îi ia mai mult jandarmului să dea declarații și explicații despre modul în care a acționat și de ce i-a bătut, decât au stat închipuiții ăștia în arest. Mi-e scârbă!”
- „Omul merită ridicat în grad, merită bani la salariu, merită decorat de Președinte și merită să fie șef peste orice grupă de intervenție a Jandarmeriei Române. Și cel mai important în această ecuație este faptul că prin acțiunea sa a demonstrat ceva, cunoscut doar de unii, și anume faptul că în spatele oricărui interlop de doi lei, stă o femeie. În speranța că nu va fi chemat în fața vreunei comisii de burtoși care să-i analizeze modul procedural în care a intervenit, îl declar pe acest jandarm, Omul Anului”.
- „Hrană pentru suflet imaginile astea..Felicitări Jandarmeriei!”
- „Apărați jandarmul, sper sa nu fie sancționat!”
- „Nu am văzut om mai curajos așa!”
- „Politistii si jandarmii ar trebui premiati de catre conducerea IGPR, respect IGJR. Dar cel mai probabil primele vor fi incasate de cativa chestori si generali aflati la varsta pensionarii, 44-45 de ani.”
Jandarmul din Costinești, apreciat de Mihai Mărgineanu
Clipul video cu intervenția forțelor de ordine și poza jandarmului care intervine cu tricoul rupt au fost distribuite de mii de ori pe rețelel de socializare, însoțite de mesaje de susținere.
Cântărețul Mihai Mărgineanu a scris un mesaj prin care îl felicită pe jandarmul care i-a calmat pe scandalagii, cei îi amintesc de personaje care îi provoacă repulsie în țara noastră.
- „Costinești 2023, vara pe căldură mare.
- M-am gândit bine și mi-am dat seama că domnii „cocalari de Costinești” care au ținut posturile de știri câteva zile sunt EXACT (dar exact!) ceea ce îmi displace la România.
- Și da, îmi displace teribil tânărul cu gușă și burtă, încălțat în șlapi prăfuiți, care bea bere (sau vin cu sifon în pahar de plastic) la chioșc alături de „tovarășii lui” cimpazeii, care fluieră după „gagici” în timp ce ascultă niște manele (și nu în surdină) și care, îmbărbătat de cele câteva picuri de alcool în sânge, sare la bătaie din orice, înjură priceput pe oricine pare mai spălat, și face gesturi oribile cu propriul organ către diverși domni sau diverse doamne.
- Fiind un băiat crescut în mediu d-asta, pe undeva pe la periferia Pantelimonului de unde am plecat NE-uitându-mă înapoi, îmi dau seama că nici la bătaie nu stau prea bine acești necalificați . Mișcările lor fiind adesea fără țintă, fără formă sau direcție și, de cele mai multe ori , fără niciun rezultat.
- Bravo domnului care le-a arată maimutoilor în cauză diferența dintre luptător și bătăuș!”, a scris Mihai Mărgineanu pe Facebook.
Bătăușii, puși sub control judiciar
Jandarmul care i-a imobilizat pe bătăuşii din Costineşti a fost luptător în Legiunea Străină și consideră că doar și-a făcut treaba și că nu trebuie să fie în centrul atenției, potrivit presei locale.
Patru dintre cei şase bătăuşi au fost plasaţi sub control judiciar, după ce un judecător din Mangalia a decis că aceştia nu reprezintă un pericol social şi nu este nevoie să fie arestaţi preventiv, potrivit Replica Online.
Bărbații sunt cercetați în două dosare: unul pentru loviri și alte violențe, dar și pentru tulburarea liniștii publice, iar al doilea pentru ultraj.
Cei patru au fost reținuți pentru 24 de ore, iar la ieșirea din arestul poliției au fost deranjați că sunt filmați și au început să vorbească urât și să facă semne obscene.
Presa locală relatează că unii din bărbați sunt cunoscuți cu antecedente penale, inclusiv în Germania.
Bătuși „din senin” de forțele de ordine
Potrivit Euronews, doi dintre ei ar fi fost condamnați sau cercetați în trecut pentru fapte violente.
Rudele bărbaților au declarat presei că bărbații au fost luați la bătaie din senin de către forțele de ordine.
Camerele de supraveghere au surprins momentul dinaintea încăierării cu jandarmii și polițiștii, atunci când bătăușii s-au luat inițial de o persoană fără adăpost, apoi de un tânăr care i-a sărit în apărare.
După încăierarea care s-a lăsat cu încătușări pe plaja din Costinești a fost deschisă o anchetă privind intervenția jandarmilor.
„Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța va examina atent imaginile pentru a evalua modul în care s-a acționat și va lua măsuri de verificare a tuturor aspectelor legate de modul de intervenție”, a precizat instituția într-un comunicat. (sursă foto Dreamstime)