Sari direct la conținut

Câți locuitori ai Moscovei luptă în Ucraina, conform primarului Sobianin. „E o parte importantă a celor care se află acolo”

HotNews.ro
Panou stradal, în Moscova, ce promovează serviciul militar prin contract cu Forțele Armate ale Rusiei, Foto: NATALIA KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia
Panou stradal, în Moscova, ce promovează serviciul militar prin contract cu Forțele Armate ale Rusiei, Foto: NATALIA KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat miercuri că aproape 45.000 de moscoviţi luptă în prezent în Ucraina, oferind o rară estimare a unora dintre forţele desfăşurate de Rusia pe teritoriul ucrainean, relatează agențiile France-Presse și Agerpres.

Potrivit oficialului rus, „45.000 de locuitori ai Moscovei luptă în prezent în zona operaţiunii militare speciale”. „Este vorba despre o parte importantă a celor care se află acolo”, a declarat el, citat de agenţia de ştiri Interfax.

Dintre aceştia, „cel puţin 5.000 sunt militari profesionişti”, a adăugat el.

Nici Rusia şi nici Ucraina nu au făcut publice efectivele trupelor lor implicate în prezent în conflict, la fel şi pierderile în rândurile militarilor lor, de la izbucnirea conflictului în februarie 2022.

La începutul lunii august, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat că peste 231.000 de persoane s-au înrolat în armata rusă din ianuarie 2023.

În septembrie 2022, autorităţile ruse au fost nevoite să recurgă, din cauza pierderilor de pe front, la o mobilizare parţială a rezerviştilor, ceea ce a făcut posibilă recrutarea a cel puţin 300.000 de oameni, dar care a provocat şi exodul a zeci de mii de ruşi în străinătate.

Campania de recrutare se desfăşoară prin intermediul reţelelor de socializare şi a numeroaselor afişe stradale, care promovează armata şi promit condiţii deosebit de atractive pentru viitorii militari.

La sfârşitul lui decembrie 2022, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, considera drept „necesară” creşterea efectivelor armatei ruse la 1,5 milioane de soldaţi, dintre care 695.000 sub contract.

____

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro