Sari direct la conținut

Primaria Bucuresti a platit anul trecut 21 de milioane de lei catre case de avocatura, desi are 71 de angajati la Directia Juridica. Institutia tine contractele la secret

HotNews.ro
Sorin Oprescu, Foto: Hotnews
Sorin Oprescu, Foto: Hotnews

Primaria Capitalei a platit in 2014 peste 21 milioane de lei catre 11 firme de avocatura pentru servicii juridice, desi in acelasi an a platit si salarii de 1,7 milioane de lei celor 71 de angajati din cadrul Directie Juridice, potrivit unui raport al Curtii de Conturi obtinut de HotNews.ro. Platile catre casele de avocatura s-au facut in baza unui acord cadru incheiat in august 2013, pe o perioada de 4 ani, acesta fiind atribuit prin selectie pe baza de anunt de participare. In comparatie, pasajul rutier de la Piata Presei a costat circa 60 milioane lei.

Firmele de avocatura cu care s-au incheiat contracte in baza acordului-cadru sunt, potrivit informatiilor furnizate de Primaria Capitalei: Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen; Zamfirescu, Racoti & Partners; Leaua si Asociatii; Firon Bar ¬ Nir, Mocanu si Asociatii, Grigorescu, Stefanica si Asociatii, Asocierea Mitu si Constantinof.

HotNews.ro a solicitat Primariei, inca din 2013, in baza Legii privind liberul acces la informatiile de interes public sa comunice sumele platite caselor de avocatura, insa municipalitatea a tinut aceste informatii la secret.

„Referitor la valoarea contractelor conform art. 35 alin.1) din Legea nr.51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, actele si lucrarile cu caracter profesional ale avocatului reprezinta secret profesional. De asemenea, continutul contractului de asistenta juridica are, potrivit legii, caracter confidential, asa dupa cum rezulta si din clauza speciala obligatorie din modelul de contract prevazut in anexa la Statutul profesiei de avocat si care prevede urmatoarele: „Fata de terti dovada prezentului contract se face prin imputernicire avocatiala. Prezentul contract nu poate fi adus la cunostinta tertilor decat cu acordul expres al partilor”, se arata in raspunsul trimis de Primaria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Totodata, Curtea de Conturi a constat in 2014 „angajarea si utilizarea ineficienta a fondurilor de catre Primaria Capitalei” prin plata sumei totale de 141.381 lei pentru servicii juridice achitate societatii „Leaua si Asociatii” pentru contestarea in instanta a unor decizii emise de Curtea de Conturi.

„Referitor la Societatea Civila de Avocati Leaua si Asociatii, acesteia i s-a platit in anul 2014 suma totala de 4.663.524 lei, din care 141.381 pentru servicii aferente dosarelor impotriva Curtii de Conturi. (…) Este de subliniat faptul ca in cadrul entitatii audiate (n.r. Primaria Capitalei) exista Directia Juridic ce are in componenta sa personal propriu de specialitate juridica, alaturi de Director Executiv Adjunct si Serviciul Instante Civile si Contencios Administrativ) in total fiind un numar de 71 persoane incadrate in aceasta directie. Reprezentarea in instanta putea fi efectuata de catre angajatii acestei directii conform atributiilor stabilite in fisa postului, asa cum s-a intamplat in cazul Dosarului 13348/3/2015 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti (care vizeaza anularea altor decizii ale Curtii de Conturi). (…) In concluzie, toate rapoartele intocmite de catre „Leaua si Asociatii” puteau fi realizate de catre juristii angajati in cadrul Municipiului Bucuresti, nefiind necesara externalizarea sericiilor aferente si plata sumei de 141.381 lei”, se arata in raportul Curtii de Conturi.

„In ce priveste interesele Municipiului Bucuresti, se constata ca tocmai Curtea de Conturi Bucuresti a stabilit prin deciziile contestate masuri ce vin in interesul Municipiului Bucuresti (recuperarea prejudiciilor, colectarea unor venituri suplimentare, remedierea unor deficiente in evidenta contabila sau in administrarea patrimoniului), in timp ce contestand aceste masuri prin intermediul societatilor de avocatura, conducerea municipiului Bucuresti actioneaza tocmai impotriva interesului municipiului Bucuresti, cheltuind in plus sume de bani care ar fi trebuit utilizate pentru indeplinirea obiectivelor primariei”, se mai arata in raportul Curtii de Conturi.

Intr-un raspuns adresat de Primaria Capitalei la solicitarea HotNews.ro, reprezentantii institutiei spun ca apeleaza la serviciile acestor case de avocatura „atunci cand exista volum mare de activitate juridica sau atunci cand complexitatea/valoarea unei cauze necesita implicare exclusiva/dedicata si specializata”.

„Prin contractele cadru de asistenta juridica se asigura fata de Primaria Municipiului Bucuresti disponibilitatea unor avocati la care se apeleaza atunci cand exista volum mare de activitate juridica sau atunci cand complexitatea/valoarea unei cauze necesita implicare exclusiva/dedicata si specializata.A fost acordata consultanta, asistenta si reprezentare juridica municipalitatii de catre societatile de avocatura in proiecte privind consolidarea, restaurarea si conservarea unor imobile, spitale si monumente istorice, emisiunea de obligatiuni pentru refinantarea emisiunii anterioare de obligatiuni emise in 2005 si procedurile de expropriere a imobilelor situate pe amplasamentul lucrarilor de utilitate publica de interes local desfasurate de municipalitate. Valoarea aproximativa a acestor proiecte este de 743.900.000 euro si 460.000.000 lei. In urma asistentei si reprezentari juridice acordate de catre societatile de avocatura pentru aceste proiecte, acestea au putut fi implementate si finalizate.Valoarea aproximativa a pretentiilor solicitate municipalitatii in litigiile aflate pe rolul instantelor judecatoresti este de 164.000.000 de euro si 282.000.000 lei”, explica reprezentantii municipalitatii necesitatea incheierii acestui acord cadru cu casele de avocatura.

Potrivit informatiilor furnizate de Primaria Capitalei, activitatea de consultanta, asistenta si reprezentare juridica acordata de societatile de avocatura municipalitatii in cadrul litigiilor, poate fi grupata astfel:

– redactare de cereri de chemare in judecata, redactare motive de apel, motive de recurs, cereri de suspendare, contestatii la executare, cereri de reexaminare taxe de timbru, cerere de restituire cautiune, notele de probe, note scrise cu privire la toate incidentele procedurale relevante intervenite pe parcursul judecatii unei cause, concluziile scrise finale atat pentru apel, cat si pentru recurs, inclusiv pentru cererile de suspendare in recurs, completari probatoriu,

– s-au analizat strategii de aparare in toate fazele procesuale atat din perspectiva argumentelor, cat si din perspectiva probatoriului de administrat;

– s-a facut cercetare de doctrina si jurisprudenta temeinica pentru a sustine tezele juridice invocate in aparare in toate fazele unui litigiului. Este de mentionat ca mape insemnate de doctrina si jurisprudenta organizate pe tezele principale invocate in aparare au fost atasate notelor depuse in instanta;

– s-a asigurat reprezentarea la toate termenele de judecata de catre avocati cu experienta si o foarte buna pregatire profesionala.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro