Sari direct la conținut

VIDEO "Exista un public si pentru politica externa si trebuie scos la suprafata pentru ca este un public mai special, cu un nivel inalt de pregatire si de exigenta in argumentatie" – Valentin Naumescu cu ocazia lansarii primului sau volum din colectia Contributors

Valentin Naumescu, Foto: Hotnews
Valentin Naumescu, Foto: Hotnews

Marti, 8 decembrie, la Muzeul Taranului Roman a avut loc primul eveniment “offline” organizat de contributors.ro, lansarea volumului ce inaugureaza colectia Contributors – “Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala” al profesorului Valentin Naumescu. Cartea e prefatata de Bogdan Aurescu si a aparut la Editura Trei.

La eveniment au fost prezenti cititori, autori contributors.ro, personalitati ale vietii publice romanesti. Au vorbit despre carte Lucian Popescu (editorul contributors.ro), Silviu Dragomir (directorul Editurii Trei), Armand Gosu (analist de politic externa) si diplomatul Bogdan Aurescu.

Valentin Naumescu este conferentiar doctor in cadrul Departamentului de Relatii Internationale al Facultatii de Studii Europene, Universitatea “Babes Bolyai” din Cluj Napoca. Este unul dintre cei mai apreciati si reprezentativi autori ai Contributors.ro, publicatie unde scrie de peste trei ani.

Volumul lansat marti contine cele mai importante articole si analize ale sale, publicate pe acest site. Cei ce au vorbit despre carte au scos in evidenta claritatea textelor sale, adresate unui public inteligent, interesat de problematica relatiilor internationale.

Intrebat la lansarea volumului sau, „Marile schimbari”, despre operationalizarea scutului de la Deveselu si reactiile Rusiei, Valentin Naumescu a raspuns: „Scutul are o valoare strategica si simbolica, infinit mai mare decat cea militara, tehnica, chestiunea nu se pune acum in termeni militari, de concurenta, ci este o disputa geostrategica, o competitie pe spatii, pe adjudecarea strategica si simbolica a unor spatii, pentru ca un spatiu in care este amplasat un scut american antiracheta este un spatiu adjudecat, sa zicem, pentru foarte multa vreme de acum inainte, e un teritoriu marcat si asta vrem noi, si asta a vrut si clasa politica, si natiunea romana in ansamblul ei, e un ideal de a apartine unui spatiu strategic de interese integrat al Occidentului, acesta a fost vechiul vis romanesc.”

La aceeasi intrebare Bogdan Aurescu a spus ca „acest proiect este unul foarte bun din perspectiva, pe de-o parte, a marcarii simbolice a apartenentei noastre la o comunitate de valori careia intotdeauna am stiut ca ii facem parte, din perspectiva faptului ca este un proiect care avanseaza parteneriatul strategic cu Statele Unite, si din perspectiva contributiei pe care o avem prin acest proiect in interiorul NATO. Este un proiect care, de fapt, a conturat si mai bine profilul aparte, puternic al Romaniei in cadrul Aliantei Nord-Atlantice si din aceasta perspectiva el merita sa fie dus pana la capat, iar din perspectiva mea ca fost negociator al acordului in cauza cred ca este cea mai interesanta, daca vreti, realizare – sa vezi cum o bucata de hartie pe care ai negociat-o la un moment dat se transforma peste cativa ani intr-un proiect pe care poti sa pui mana si care contribuie la securitatea Romaniei. Asta este o satisfactie pe care niciun alt domeniu, cred, nu ti-o poate da.”

Mai jos este inregistrarea video a intregului eveniment:

Iata si cateva fragmente din discursurile invitatilor speciali:

Lucian Popescu: „Vreau sa vorbesc, cu ingaduinta dvs, un pic despre proiectul contributors.ro. In acest rastimp de cinci ani au scris pe Contributors.ro ceva mai mult de 600 de autori. Au aparut cam 8000 de articole, adica vreo 4 pe zi, daca punem sambata si duminica la socoteala. Stiu ca este o publicatie greu de citit – acesta este reprosul pe care-l aud mereu – deseori apar articole si analize foarte complicate, foarte tehnice, dificile . Unele texte sunt foarte lungi, de zeci de pagini. Altele se adreseaza unei nise destul de inguste de specialisti. In ciuda acestui fapt, aproape in fiecare luna doua, trei sau mai multe articole ajung sa fie cele mai vizualizate si mai distribuite texte de pe Internetul romanesc. Adica sunt in top zece articole virale. E uimitor sa vezi ca texte complicate, greu de parcurs, ating 20 sau 30 de mii, o suta de mii de citiri. Eu cred ca acest lucru spune ceva si despre nevoia de informare si mai ales despre nevoia de schimb de idei din societatea romaneasca.

Ajungem aici la motivul principal pentru care a aparut Contributors.ro– dorinta de a sparge monopolul capetelor vorbitoare – acele „talking heads” – omniprezente la televiziuni. De a sparge ecarnul afumat creat de robotii vorbitori. Cu totii am suportat si suportam dominatia mediatica a acelor oameni care fara sa aiba vreo calificare, sunt foarte ageri in datul cu parerea la orice eveniment, in orice problema, de la stiinta, la politica si economie. Sunt oameni care intuneca vederea clara a lucrurilor. Contributors.ro a aparut atunci cand am simtit ca acest bazait inform, omniprezent, extrem de iritant, a devenit insuportabil. Eu zic ca intr-o masura mai mare sau mai mica contributors.ro ca proiect de blocare a zgomotului de fond este un succes – macar pentru cele cateva sute de mii de cititori.

N-as spune ca autorii contributors.ro formeaza o comunitate, in sensul propriu-zis al cuvantului. Ar fi prea mult sa afirm asa ceva. Dar fara indoiala exista cateva trasaturi pe care toti autorii le au in comun. Mai intai toti autorii stiu despre ce vorbesc. Stiu ce spun. Aceasta este cea mai clara trasatura pe care o au autorii contributors.ro in comun. A sti ce vorbesti inseamna dupa parerea mea trei lucruri: sa ai o experienta relevanta intr-un domeniu, doi, sa poti sa formulezi si sa construiesti rationamente si argumente valide si trei, sa folosesti concepte. Ca sa devii autor contributors.ro prima conditie este deci sa stii despre ce vorbesti. Alte doua trasaturi ale autorilor contributors.ro sunt onestitatea si libertatea.

Eu cred cei 600 de autori contributors.ro au reusit sa anuleze deseori cu succes, zgomotul de fond al capetelor vorbitoare de la televizor si sa proiecteze idei si imagini clare. Aici cred ca e castigul contributors.ro, in a sta consta valoarea textelor de pe Contributors.ro

Armand Gosu: “In aceasta seara, cu ocazia acestei lansari de carte, am vazut pentru prima data in carne si oase autorii contributors.ro, pe care ii cunosteam dupa pozele mici cu foarte scurtele CV-uri postate pe pagina integrata a site-ului. Marturisesc ca nici pe domnul Naumescu nu l-am cunoscut pana in septembrie anul acesta, personal. E o comunitate de oameni care in 2010 nu au mai vrut sa se lase prostiti de Antena 3, in fine, de aceste televiziuni de stiri, poate unii sunteti cu Antena 3, nu am nimic impotriva Antenei 3, eu de cativa ani nu mai am cablu de televizor, deci eu nu mai stiu ce televiziuni mai exista, mai functioneaza pe piata romaneasca si care, intre timp, si-au dat obstescul sfarsit. Trei lucruri as vrea sa va spun:

  • Ce face contributors.ro este o opera de educatie pentru care ar trebui decorat la cel mai inalt nivel al statului roman, asa cum a fost decorat si RFI Romania. (…) Dumneavoastra sunteti un proiect privat, practic, dar faceti o opera importanta: educati opinia publica cu o cultura pentru cei care sunt interesati de anumite nise si pe generalisti. Oricum, este extraordinar ce faceti, ma simt mai bine in Romania cand la scoala cu studentii, cu masteranzii, vad ca buna parte din informatia, din articolele dumneavoastra, imi apare in discutiile pe care le am. Deci e foarte important ce faceti si ar fi extraordinar sa continuati macar inca 5 ani pe langa acestia 5, dar eu sper ca mai mult, pentru ca in Romania, din pacate, e foarte mult de munca in domeniul asta.
  • A doua chestiune pe care as vrea sa o spun: (…) suntem aici pentru ca profesorul Valentin Naumescu isi lanseaza o carte de articole scrise vreme de 3 ani, dar e atat de groasa incat am crezut ca este vorba de mai mult de 3 ani, publicata pe contributors.ro. Valentin Naumescu e un nume de top in analiza de politici externe. Sunt mai multe calitati care il recomanda pentru aceasta pozitie de lider: 1. Faptul ca are o solida pregatire academica, asta preda, Relatii Internationale la Universitatea din Cluj; 2. Pentru ca a fost in sistem, a fost secretar de stat mai multi ani in Ministerul de Externe, stie cum functioneaza lucrurile, a fost in bucatarie, a avut surubelnita in mana; 3. Pentru ca scrie al naibii de bine si lucrul asta conteaza, mai ales cand pui ceva pe taraba si vrei sa vinzi. Deci, in pregatirea scurtei mele interventii am recitit o parte din articolele dumneavoastra, asezate acum pe capitole, subcapitole, mi s-a  parut totul mult mai rotund si mult mai clar, am revazut cel putin subiecte care ma intereseaza pe mine mai mult, Est, Ucraina, Rusia.
  • A treia chestiune pe care vreau sa o spun in aceasta seara il priveste mai degraba pe Dan Tapalaga cu care acum vreo 7 ani aveam discutii despre presa scrisa, pe print, care murea. Si el era foarte hotarat cand spunea lucrul asta. Ei bine, intr-un fel, nu a reusit sa ma convinga atunci, era o perioada in care cautam bani ca sa supravietuim cu Revista 22, am reusit sa o facem, totusi, pe print, evident, si spun ca intr-un fel e o revansa pentru ca acum suntem aici cu totii la lansarea unei carti. Nu am venit sa aniversam acum o luna cinci ani de contributors.ro, ci cartea domnului profesor Valentin Naumescu, care este pe hartie. Deci hartia, tiparitura, nu a murit si sper ca aceasta carte a domnului Valentin Naumescu sa fie un inceput pentru o serie mai lunga, pentru ca public exista. Succes contributors.ro, succes dumneavoastra personal, felicitari autorului acestei excelente carti.“.

Bogdan Aurescu:“Vreau sa va felicit ca ati ales pentru primul volum al acestei serii un volum de politica externa, este un act curajos, dar in acelasi timp cred ca, asa cum ati spus, raspunde unei nevoi care vine nu doar din partea celor care sunt pasionati de politica externa sau de relatii internationale, sau care practica diplomatia, cred ca din ce in ce mai mult politica externa, si asta o vad si la studentii mei de la Drept, este din ce in ce mai mult in viata cotidiana.

Eu am fost foarte onorat de faptul ca profesorul Naumescu m-a invitat sa scriu prefata acestui volum si cu o deosebita placere am venit sa vorbesc si astazi, pentru ca asa cum am scris in prefata sunt un cititor fidel al comentariilor profesorului Naumescu de pe Contributors si asta din mai multe motive: in primul rand pentru ca domnul profesor Naumescu scrie cu pasiune, asa cum pune pasiune in tot ceea ce face, si vreau sa amintesc aici un proiect care este foarte drag domniei sale, si anume, crearea acelui grup de reflectie si analiza internationala, care se cheama CITADEL, pe care profesorul Naumescu l-a infiintat la Facultatea de Studii Europene din Cluj; in al doilea rand, pentru ca analizele profesorului Naumescu sunt patrunzatoare, sunt critice, si in acelasi timp sunt alerte si surprind mereu esenta problemelor. Sunt comentarii care sunt permanent lucide, dar, in acelasi timp, sunt nepartinitoare, sunt sincere, ceea ce din punctul meu de vedere, cel putin, nu e deloc de trecut cu vederea. Sunt analize avizate pentru ca in aceste comentarii se regaseste atat foarte buna cunoastere a teoriilor si conceptelor de relatii internationale, dar si experienta de practician al politicii externe pe care domnul Naumescu, cum spunea si Armand, a dobandit-o in calitatea domniei sale de secretar de stat in Ministerul de Externe, de consul general in Canada. Experienta sa aduce aplecarea spre nuantele fine si aplicate pe care le regasim in articolele sale; in al treilea rand pentru ca domnul Naumescu nu scrie politica externa doar de dragul de a face comentarii de politica externa. Scrisul domnului profesor Naumescu este despre cele mai importante provocari ale relatiilor internationale si de securitate, ce au insa relevanta pentru politica externa a Romaniei. Si intr-adevar, asa cum spunea si Armand, asa cum se vede volumul in ansamblul sau la final, este rotund, este complet.

Comentariile profesorului Naumescu cuprind, cu o perspectiva globala, dar care este data in mod firesc de evolutiile impredictibile, de cele mai multe ori, de dinamica de zi cu zi a relatiilor internationale. Sunt teme care definesc tendintele de modificare semnificativa a raporturilor de putere in relatiile internationale, dar care se refera si la incercarile de testare a limitelor arhitecturii de securitate la nivel international si european si, daca ne uitam pe cuprinsul volumului, vom vedea ca domnul profesor analizeaza:

  • efectele multiple ale terorismului international, care este din pacate un fenomen in crestere de amplitudine si de frecventa in acest an, la consecintele acordului istoric privind dosarul nuclear iranian, care are implicatii evidente asupra echilibrului de forte din Orientul Mijlociu pe care le vedem astazi in eforturile de solutionare a dosarului sirian;
  • framantarile interne ale Uniunii Europene in fata diverselor provocari cu care se confrunta, la evolutiile politicii europene a Ungariei vecine, care iarasi ne intereseaza si cred ca acestea ne vor interesa si in perioada urmatoare;
  • scenariile post-electorale din Marea Britanie in legatura cu reasezarea relatiei sale cu Uniunea Europeana, un subiect actual in aceasta perioada, este de altfel si pe agenta urmatorului consiliu european de iarna, pana la criza datoriilor din Grecia, despre care cu siguranta vom mai discuta in plan european;
  • relatiile Uniunii Europene cu NATO in domeniul securitatii, o tema care in opinia mea ar trebui sa figureze prioritar pe agenda viitorului summit NATO din Varsovia, pana la provocarile exceptionale din vecinatatea estica generate de agresiunea Federatiei Ruse, iarasi cu siguranta un subiect care va continua sa ne intereseze; de la situatia complexa a Republicii Moldova, unde in continuare persista dificultatile de coagulare a unui Guvern proeuropean care sa continue procesul de reforma, pana la dificultatile strategice ale reasezarii relatiei Rusiei cu Occidentul;
  • rolul global al Statelor Unite in actualul context de securitate;

Toate aceste teme sunt in continuare actuale, sunt tratate nu dintr-o perspectiva abstracta, ci din unghiul intereselor de politica externa a Romaniei, pe care profesorul Naumescu le urmareste explicit sau implicit in fiecare din analizele pe care le face si cred ca asta este, din punctul meu de vedere ca practician si ca fost ministru de Externe, perspectiva care prezinta cea mai mare valoare in eseurile profesorului Naumescu, pentru ca in activitatea noastra diplomatica in Ministerul de Externe. In toate activitatile noastre zilnice din ultimul an vreau sa spun ca am urmarit exact aceste teme care se regasesc in acest volum pe care il lansam astazi.

Toata activitatea noastra din ultimul an nu a putut sa ignore faptul ca, asa cum spunea domnul Dragomir, traim vremuri din ce in ce mai complexe din punct de vedere al securitatii, al politicii externe, avem in jurul nostru, in jurul Uniunii Europene si al Aliantei Nord-Atlantice din care facem parte, un veritabil coridor de instabilitate care are foarte multe puncte fierbinti, de la agresiunea Federatiei Ruse in Ucraina si ocuparea Crimeii si militarizarea ei subsecventa, pana la ascensiunea fenomenului terorist, pana la provocarile migratiei, crizele statale si instabilitatea din Sud, toate acestea reprezinta provocari pentru Romania, provocari pentru organizatiile si comunitatea de valori din care facem parte si, prin urmare, necesita si raspunsuri, carora profesorul Naumescu le incearca gasirea unor solutii in articolele sale. Si ceea ce am incercat sa facem in toata aceasta perioada in activitatea noastra de zi cu zi in Ministerul de Externe, iar analizele profesorului Naumescu au contribuit fara indoiala la calibrarea parametrilor nostri de actiune, a fost sa incercam sa construim o centura de securitate, ca sa inlocuim aceasta centura de instabilitate care se gaseste in jurul nostru.

Pentru ca ceea ce este important pentru noi este sa reusim sa proiectam stabilitate, democratie si prosperitate in aceasta vecinatate fata de care putem juca un rol de punte, de proiectie a acestor valori care sunt importante nu doar pentru noi ca stat, dar si, inca o data spun, pentru comunitatea de valori din care facem parte. Si asa am incercat in acest an, asa cum scrie profesorul Naumescu, sa contribuim la revizuirea strategiei de securitate a Uniunii Europene, care este un proces aflat in curs, la revizuirea politicii europene de vecinatate – are profesorul Naumescu un articol despre propunerea noastra despre acele platforme de dialog pe teme de securitate, in sens larg “Security Trusts”, de altfel profesorul Naumescu in articolul respectiv chiar proiecteaza o anumita neincredere in sansele de reusita ale acestui proiect si iata ca pe 18 noiembrie comunicarea Serviciului de Actiune Externa si a comisiei privind revizuirea Politicii de Vecinatate retine conceptul de “thematic framework”, care este exact ideea pe care am avansat-o noi despre aceste platforme de dialog. (…) In sfarsit, sunt foarte multe aspecte asupra carora profesorul Naumescu se apleaca in analizele sale. (…)

Inca o data, in tot acest efort de actiune, analizele si comentariile, mai ales cele critice cum sunt cele ale profesorului Naumescu au un rol extrem de important pentru ca ele ne ajuta sa ne calibram mai eficient demersul de actiune diplomatica si sigur ca este un volum care aduna contributii si analizeaza evolutii cotidiene ale relatiilor internationale si provocarea cea mai mare pe care o ai este aceea de a vedea, dupa ceva timp, in ce masura o analiza de ieri este confirmata de evolutiile de astazi. Recitind ieri si astazi cele mai multe dintre comentariile din volumul pe care il lansam astazi, am constatat cu placere ca analiza profesorului Naumescu ramane perfect valabila, ramane actuala si la fel de pertinenta ca atunci cand a fost scrisa, ceea ce este, cred eu, dovada esentiala a profunzimii reflectiei autorului. Il felicit din nou pe profesorul Naumescu si il indemn sa continue sa scrie, sunt convins ca o va face; sunt convins ca acest volum va fi bine primit nu doar de cei pasionati de relatiile internationale, de studenti, de practicieni, chiar daca au citit sau nu aceste analize pe Contributors atunci cand au fost ele publicate, ma refer si la practicienii din lumea atat de complexa a diplomatiei de astazi, unde ii doresc profesorului Naumescu sa se reintoarca atunci cand va fi timpul.“

Valentin Naumescu a vorbit despre experienta pe care a avut-o scriind pe site-ul contributors.ro, aratand ca aceasta experienta: “a naruit acel mit ca politica internationala nu are public in Romania. Nu este adevarat. Exista un public si pentru politica externa, diplomatie, politica internationala. Trebuie cautat si trebuie scos la suprafata de undeva de unde se afla el, din niste unghere, pentru ca este un public mai special, cu un nivel inalt de pregatire si de exigenta in argumentatie, in nivelul lecturilor, in calitatea aprecierilor si a comentariilor pe care le face.”

In cadrul sesiunii de intrebari si raspunsuri, Valentin Naumescu a discutat si problematica proiectului de operationalizare a scutului antiracheta.

Valentin Naumescu: “Scutul are o valoare strategica si simbolica infinit mai mare decat cea militara, tehnica, chestiunea nu se pune acum in termeni militari, de concurenta, ci este o disputa geostrategica, o competitie pe spatii, pe adjudecarea strategica si simbolica a unor spatii, pentru ca un spatiu in care este amplasat un scut american antiracheta este un spatiu adjudecat, sa zicem, pentru foarte multa vreme de acum inainte, e un teritoriu marcat si asta vrem noi, si asta a vrut si clasa politica, si natiunea romana in ansamblul ei, e un ideal de a apartine unui spatiu strategic de interese integrat al Occidentului, acesta a fost vechiul vis romanesc.”

Bogdan Aurescu: „Nu este nimic schimbat in calendarul operationalizarii sitului de la Deveselu, in aceasta luna, peste cateva zile, cred ca deja am vazut undeva publica data de 18 decembrie, se va marca acest moment, activarea, operationalizarea tehnica a facilitatii din Romania care este o etapa, dupa cum stiti, in integrarea acestui sistem, in sistemul NATO, care se va petrece undeva in primavara, urmata la Summitul de la Varsovia, cel putin asta este planul de operationalizare initiala, dobandirea capacitatii operationale initiale a sistemului NATO antiracheta, prin urmare proiectul merge mai departe.

Aceste amenintari retorice ale Rusiei nu sunt noi, deci nu reprezinta elemente de noutate, ele exista de la momentul la care acest proiect a inceput sa prinda contur, asta inseamna, asa cum spunea profesorul Naumescu si sunt perfect de acord, am spus-o si eu de la inceputurile acestui exercitiu, nu inseamna altceva decat ca Rusia, care stie foarte bine capacitatile acestui sistem, ele nu au legatura cu capacitatile de descurajare rusesti, reprezinta de fapt, din punct de vedere simbolic un semnal al faptului ca Romania este intr-o alta zona in afara zonei de influenta rusesti, pentru ca acordul pe care l-am negociat este incheiat pe termen nelimitat.

Acum, sigur, proiectul scutului antiracheta stim ca a suferit modificari de la cel al administratiei republicane, la cel al administratiei Obama din septembrie – octombrie 2009 a fost relansat in aceasta configuratie, apoi din cele patru faze au ramas trei acum cativa ani, lucrurile au o anumita capacitate de evolutie, dar, in acelasi timp, este absolut clar ca este un proiect asumat la nivel NATO, ceea ce face diferenta fata de etapele anterioare ale scutului antiracheta.

In momentul in care statele Aliantei decid cu privire la necesitatea unui astfel de sistem si atata timp cat toate statele Aliantei considera ca este important ca acest proiect sa mearga mai departe, atunci el va fi dus mai departe. Iarasi, exista tot felul de retorici legate de influenta dosarului nuclear iranian asupra necesitatii sistemului antiracheta, constatam insa ca dosarul nuclear iranian nu se refera la programul balistic al Iranului, constatam ca recent Iranul, chiar acum cateva zile, a continuat testele balistice, prin urmare necesitatea sistemului antiracheta ramane in continuare valabila. Acuma, eu nefiind analist, ci fiind diplomat, n-am sa spun in niciun caz ca pot exista tradeoffs-uri intre aceste dosare: ca e vorba despre dosarul sirian din Orientul Mijlociu, dosarul Ucrainian sau scutul antiracheta. Parerea mea este ca aceste dosare se vor mentine in logica lor separata, chiar daca fara indoiala putem fi tentati sa facem diverse analize care sa duca la alte concluzii.

Din punctul nostru de vedere, pana la urma, acest proiect este un proiect foarte bun din perspectiva, pe de-o parte, a marcarii simbolice a apartenentei noastre la o comunitate de valori careia intotdeauna am stiut ca ii facem parte, din perspectiva faptului ca este un proiect care avanseaza parteneriatul strategic cu Statele Unite si din perspectiva contributiei pe care o avem prin acest proiect in interiorul NATO. Este un proiect care, de fapt, a conturat si mai bine profilul aparte, puternic al Romaniei in cadrul Aliantei Nord-Atlantice si din aceasta perspectiva acest proiect merita sa fie dus pana la capat, iar din perspectiva mea ca fost negociator al acordului in cauza cred ca este cea mai interesanta, daca vreti, realizare sa vezi cum o bucata de hartie pe care ai negociat-o la un moment dat se transforma peste cativa ani intr-un proiect pe care poti sa pui mana si care contribuie la securitatea Romaniei. Asta este o satisfactie pe care niciun alt domeniu, cred, nu ti-o poate da,” a mai spus Bogdan Aurescu.

Volumul “Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala” poate fi achizitionat de pe site-ul GiftBooks.ro in editia bibliofila cu semnatura autorului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro