Sari direct la conținut

Adrian Curaj, ministrul Educatiei: Formarea profesorilor este esentiala. Masteratul educational va functiona din toamna

Adrian Curaj, Foto: Hotnews
Adrian Curaj, Foto: Hotnews

Incepand din toamna lui 2016, absolventii de facultate care vor sa devina profesori trebuie sa urmeze un masterat educational, a declarat pentru HotNews.ro ministrul Educatiei, Adrian Curaj. In ceea ce-i priveste pe profesorii care se afla deja la catedra, ei vor trece prin programe de formare si evaluare. Pe de alta parte, ministrul a anuntat ca vrea sa dezvolte proiecte pe fonduri europene, la nivel de scoala, prin care sa aduca bani suplimentari profesorilor implicati in inovare in educatie. In cadrul unui interviu acordat HotNews.ro, ministrul Adrian Curaj a vorbit despre lucrul la curriculumul scolar, dar si despre planurile pentru o salarizare diferentiata a profesorilor.

Rep: In prezent, se lucreaza la curriculumul pentru gimnaziu si liceu. Mentineti echipele de curriculum stabilite de fostul ministru Sorin Cimpeanu?

Adrian Curaj: E o singura intrebare, cu mai multe linii de raspuns. In primul rand, cand discutam de curriculum este o mare mare si importanta decizie de luat: balansul intre predictibilitate-continuitate si inovare. Si o sa le tratez pe amandoua. Haideti sa ne gandim unde suntem. Suntem acum in situatia in care s-a lucrat la cadrul curricular si in cateva zile va fi scos in consultare publica cadrul curricular pentru clasa a V-a si clasa a IX-a, ca despre el este vorba. Cadrul curricular va trebui sa duca la curricula, care va fi dezvoltata, fixata, stabilita si in toamna va trebui scoasa la licitatie pentru a pregati manualele. Manualele trebuie sa le fie disponibile in 2017 elevilor. Nu avem asa mult timp, pentru ca daca curriulumul nu este gata in 2017, nu mai avem timp sa mai scoatem manualele. Si atunci din punct de vedere al predictibilitatii parerea mea este ca orice decizie… Ce sa faci, sa schimbi? Sunt profesionisti acolo, n-am niciun fel de problema. Au lucrat un an si jumatate, ce sa faci? Schimbi si transformi o linie de predictibilitate, de incredere… nu mai intelege nimeni nimic din ce se intampla si pui sub risc pregatirea copiilor nostri.

Si atunci, care este echilibrul intre decizii? In primul rand, in acest proces, care era standard in sensul ca era cadrul curricular probabil ca se anunta, de data asta va fi un dialog foarte puternic pana la sfarsitul lunii ianuarie. In luna februarie vom integra feed-back-ul, dupa care se va incepe dezvoltarea cadrului curricular. La sfarsitul lunii iunie vom fi intr-o situatie suficient de matura pentru a discuta cu un numar de profesori, eu zic un summer camp, cu profesori din domeniu, 2-3, sa discute daca curriculumul respectiv este potrivit. Deci sa dea un feed-back asupra lui. De asemenea, va fi scos in consultare publica si in toamna, in septembrie, vom integra aceasta experienta, iar la nivelul lunii octombrie vom anunta licitatia, astfel incat editurile sa poata pregati continutul si la timp in 2017 manualele sa fie acolo.

Si o sa ma intrebati: si atunci ce facem? E pregatit un program din fonduri europene, pentru ca e util sa le folosim, un program pe 7 ani, un program mare, care va avea 3 benzi. Una inseamna cadrul curricular actual si cu ceea ce pot sa fac modificari in cadrul lui, uitandu-ma la testele diverse care vin – PISA… – si atunci vin cu o ajustare fina pe ceea ce am. In al doilea rand, cred ca in Romania exista absolut spectaculoase experimente, inovare, proiecte care nu doar sunt in faza de test, au ajuns sa aiba masa critica si cred ca a doua linie va trebui sa fie dedicata validarii intr-un fel a unor studii de caz. Am aceasta aplicatie, folosesc asa inovarea, asa vreau sa livrez, asa incat dintre multele experimente din Romania care au doza mare de inovare si noutate, pe linia a treia vom incerca impreuna cu societatile profesionale, cu cei care de asemenea se uita la detaliile de curriculum sa venim cu ceva care sa se poata insera mai tarziu direct… Asta inseamna continuitate si predictibilitate si posibilitate de a insera aici lucruri noi, dupa ce le-ai testat, ca nu te poti juca in laboratorul asta social care inseamna educatie oricum.

Rep: Puteti sa imi dati un exemplu de experiment?

Adrian Curaj: Un mod anume de a livra continutul, un mod anume de a pregati continutul, continut digital, cum arata, evaluarea cum se face, modul in care interactionezi cu elevul, modul in care si cerintele care sunt clar necesar a fi acoperite, din punct de vedere al abilitarii curriculare a profesorului. Deci pe toate astea le testezi ca intr-un laborator, se consolideaza si creezi aici nu numai o idee care este o idee absolut brilianta, ci o idee care sa reflecte, de exemplu, in intreg curriculumul de clasa I. Deci lantul acesta de validari va alimenta axul principal care da credibilitate, intrand intr-o clasa in care pot sa aduc schimbarea: clasa I, clasa a II-a, clasa a III-a.

Rep: Deci asta inseamna inclusiv o modificare a curriculumurilor noi existente?

Adrian Curaj: Pai da, dar o voi face dupa ce am timp. Deocamdata acestea functioneaza si ciclul se misca cum trebuie. Voi veni cu inovare validata aici. Creez continuitate, o data, adica nu bulversez, pe de alta parte folosesc o tehnologie validata si experimente validate, ceea ce inseamna ca nu ma joc in zona asta, astfel incat in zona aceasta va putea sa vina foarte multa inovare, foarte multa tehnologie noua, pe masura ce apar si resursele educationale asociate initiativei respective.

In plus, va fi layerul de formare a cadrului didactic. Este esential. Trebuie ca intrarile sa fie extrem de performante.

Rep: Asta inseamna masteratul didactic?

Adrian Curaj: Asa este in lege. Eu prefer sa ii spun master educational. Imi asum cand spun lucrul asta.

Rep: Cand il veti face operational?

Adrian Curaj:In toamna trebuie sa fie operational. Iar proiect european, ca altfel nu poti sa experimentezi.

Rep: Studentii vor primi bursa? In legea Educatiei e prevazuta o bursa egala cu salariul unui profesor debutant.

Adrian Curaj: Masterul trebuie sa fie master. Masterul, daca nu il faci responsabil… E in aceeasi situatie cu toti care fac masterul. Este vorba despre cariera profesionala, lucrurile se intampla altfel. Eu cred ca trebuie sa fie win-win: adica eu vreau sa fiu profesor, iar sistemul investeste in mine ca sa pot sa fiu la standardele potrivite, dupa carene asteptam ca intrarile acestea sa aduca si un bonus de salarizare, pentru ca oamenii vor fi bine formati. Dar e un val intreg de intrari. Vorbim de 10 ani de masterul didactic sub diverse variante si forme, niciodata operational. Au mai fost reveniri, au fost strangeri din nou. Eu cred ca daca folosim un program european care nu te lasa sa iesi din ce ti-ai asumat…

Rep: De ce prin program european?

Adrian Curaj: Pentru ca este util. In primul rand, folosesti banul european, platesti un demers pe care-l faci in binele sistemului. Costurile sunt acoperite din ban european. Noi nu am reusit pe ciclul acesta sa utilizam undeva la 6-7 miliarde de euro. Poate pe ciclul viitor vom cauta peste bugetul nostru ceva mai mult.

Rep: Universitatile va trebui sa vina sa va ceara, dumneavoastra, minister al Educatiei, sa intre in acest proiect european?

Adrian Curaj: Parerea mea e ca in acest proiect european va trebui sa pilotam 5, 6, 10 mastere, atat cat putem pilota.

Rep: Adica 5, 6, 10 universitati?

Adrian Curaj: Da. Si e vreo problema? Eu zic ca este bine. Poate fi si alt progam. Eu vreau sa pornesc lucrul acesta.

Rep: Ma gandesc ca Ministerul, ca angajator, are dreptul sa-si trieze resursa umana, deci sa-si trieze inclusiv universitatile.

Adrian Curaj: Imi cer scuze, nu e o triere. Universitatile sunt autonome. E adevarat ca ar fi potrivit sa ajungem in masura in care sa spunem clar ce, in ce domenii sa pregatim oameni, dar mai ia timp. Pentru ca si tari foarte avansate anunta acum ca le lipsesc vreo 500 de mii de IT-sti, sau vreo 200 de mii de data scientists.

Rep: Discutam in sensul in care profesorul este angajatul dumneavoastra.

Adrian Curaj: Bun. Universitatile sunt cele care sunt autonome si pregatesc resursa umana. Cu siguranta ca pregatind un astfel de proiect le spui ca are mare importanta pregatirea resursei umane in domeniul formarii elevilor, deci profesori, in situatia aceasta ai un master educational imi place mie sa spun, legea spune didactic, pe care-l pilotezi in mai multe instituti. Masterul acesta nu trebuie sa vin dupa un alt master obligatoriu. Adica omul termina 3 ani, asa cum este ciclul I Bologna, dupa care sa faca un master si apoi sa faca master educatonal. Nu! Parerea mea e ca termina Bologna pe un domeniu si vine intr-un master educational sau didactic, in care are o parte comuna legata de profesie si are o parte de lucru direct in teren, ca sa fie educational, extrem de consistenta. La sfarsit va fi intrare in sistem de calitate buna.

Nu poate fi schimbat sistemul in totalitate si vreau sa-i anunt pe colegii mei care sunt acum dascali si ii respectam, ca vom face parte a doua a proiectului, va fi aceea in care investim in dascalii de acum din scoala. Nu vor trebui sa fie exclusi. Prin programe de formare de scurta durata, de lunga durata.

Rep: Cine vor fi formatorii lor?

Adrian Curaj: Dumnezeule mare, dar in tara asta exista atatia ameni care stiu sa faca lucruri.

Rep: Va intreb pentru ca si in momentul asta trec prin procesul de formare si stim cu totii ca unele sunt mai slabe, unele mai bune.

Adrian Curaj: Sigur ca da, dar vom incerca sa pilotam la pachet partea de formare profesionala si cea de mastere educationale.

Rep: Deci si ea va intra tot in acelasi proiect european.

Adrian Curaj: Asta este foarte interesant, pentru ca e vorba de incluziune. Cei care vin, vor avea o pregatire, cei care sunt acolo ii formam, astfel incat sa nu avem o falie si un disconfort intre cei care intra noi in sistem si cei care sunt in sistem. Jobul nostru este nu sa avem doua sau trei categorii de profesori, ci sa avem pofesori buni, foarte bine pregatiti.

Rep: Si ce facem cu cei care sunt slabi?

Adrian Curaj: Cu siguranta ca, asa cum noi discutam de administratie publica in care incercam sa evaluam, sa crestem capacitatea, sa avem o politica de resurse umane si sa-i ducem pe cei buni inainte, sa-i stimulam, ca siguranta ca orice domeniu economic sau social din tara asta va trebui sa ajunga pana la urma sa-si evalueze oamenii cum trebuie, eventual sa-i orienteze pe alte directii daca nu-s potriviti, dar nu numai in educatie, peste tot e la fel.

Rep: Si aici ganditi o salarizare diferentiata in functie de performanta?

Adrian Curaj:Mi-as dori foarte mult. Aici este un joc intre legea salarizarii unice, cred ca ar fi foarte interesant si aici o sa analizez daca este posibil sa existe din fondurile structurale actuale niste proiecte suficient de mari, dar mici, care se dau scolilor, pentru inovare in educatie, care sa insemne pentru profesorii care vor sa fie implicati, un top-up pe resurse. Adica un supliment pe resurse pe un interval destul de lung, de 3-5 ani, atat cat dureaza proiectul. Si daca sunt proiecte multe, cred ca mesajul e important. Candva, lucrand intr-un cadru international de fundatii si asociatii, am invatat ca putine lucruri pe lumea asta trebuie sa fie gratis. Si ca efectele gratuitatilor in timp sunt foarte proaste. Si atunci trebuie sa motivezi oamenii, sa intre in competitie, sa-i vezi pe cei care pot si sa-i stimulezi sa poata mai mult. Si-atunci este un mecanism virtuos. Cred ca fondurile structurale pot juca foarte bine un rol aici si am incredere in ce colega mea, doamna ministru a anuntat, in intentia dansei de a crea un cadru puternic simplificat administrativ in utilizarea fondurilor structurale. Este un mesaj puternic.

Rep: Este posibil sa intre in aceste proiecte europene, inclusiv…

Adrian Curaj: Asta incercam sa facem acum, dar nu am acum un raspuns pozitiv. Important este ca noi intram intr-un cadru pre-pregatiri, vedem ce anume se poate face. Dar daca stii ce vrei sa faci si fundamentezi, ai sanse ca la momentul in care se poate face o schimbare sa o poti face si eu mi-am asumat ca sunt pentru o perioada foarte scurta care poate sa fie si pana maine si, in cel mai rau caz, pana in decembrie anul viitor ministru, dar prin ceea ce fac vreau sa pun acele seminte ca sa duca o transformare pe termen mai lung. Deci, daca deciziile pe care le luam acum, propunerile pe care le facem acum robust, vor avea o influenta pe termen mai lung si influenta aceasta o voi lasa mostenire colegilor mei care vor vei dupa anul 2016 voi fi extrem de multumit, pentru ca eu sunt om de scoala, om de cercetare si vreau sa vad lucrurile in mecanismul lor. Nu vreau sa vad acum ceva, maine altceva. Deci continuitatea, transparenta ca mecanism si cresterea aceasta constanta si serioasa a reputatiei.

Rep: O intrebare referitoare la manuale: Mentineti din punct de vedere al legislatiei aceeasi procedura de achizitii ca cea prin care au trecut licitatiile pana acum? Vor ramane tot trei firme declarate castigatoare sau va gaditi sa schimbati?

Adrian Curaj: Avem un cadru legislativ, am pornit deja efortul de a vedea ce anume se poate face in a optimiza si cu siguranta ca aici este si in cadrul mai larg al pachetului legat de achizitiile publice acum in discutii si in pregatire, dar din punctul meu de vedere cu cat este mai simplu, nu simplist, cu cat este mai clar si agreat de parti in sensul respect reciproc, cel care solicita-cel care ofera, in beneficiul elevului si al cadrului didactic, eu zic ca vom gasi un echilibru inteligent ca Romania are nevoie de dinamica si nu de frane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro