Femeie mușcată de un șacal în timp ce încerca să-și apere Bichonul, în centrul Aradului
O femeie a povestit că a fost atacată de un șacal în timp ce era la plimbare cu patrupedul său, un Bichon, într-un parc din spatele primăriei Arad, care se află în centrul orașul.
Incidentul a avut loc duminică după-amiază în parcul Mihai Eminescu. O angajată de la TV Arad a ieșit pentru a-și plimba animalul de companie. S-a așezat pe o bancă și la scurt timp cățelul a fost atacat.
„Duminică, în 13 august, în jurul orei 17.30, eram împreună cu cățelușa mea aflată în lesă pe o bancă, în Parcul Eminescu, pe aleea din spatele primăriei. Din partea stângă veneau doi bărbați cu un pui de Shitsu în lesă, deodată am observat că în diagonală din spatele lor se îndreaptă în fugă un câine. Am crezut că este câinele celor doi, dar m-am înșelat, s-a repezit asupra cățelului, bărbații au reușit să se descotorisească de atacator, iar câinele agresiv a zărit-o pe cățelușa mea și a atacat-o. A tras cu dinții de ea, am ridicat-o și încercând să o apăr m-a prins de mână nevrând să îmi dea drumul. Norocul meu a fost de partea mea. Bărbații mi-au sărit în ajutor lovindu-l de nenumărate ori pe acel câine, care a fugit. Câinele nu a lătrat. După acest eveniment i-am întrebat ce câine e ăsta. La întoarcerea de la UPU și Infecțioase mi-am dat seama că atacatorul a fost un șacal, și-a căutat prada la o oră neobișnuită”, a povestit femeia.
Inițial, femeia a crezut că este vorba despre un câine, dar spune că ajuns la concluzia că era un șacal după cum arăta animalul: avea urechile foarte lungi și ascuțite, botul alungit, spatele închis la culoare și dungat.
Potrivit presei locale, mai multe persoane au semnalat prezența șacalilor în cartiere din municipiul Arad. Până acum, animalele sălbatice își făcuseră apariția doar în zonele rurale din județul Arad, dar niciodată nu a fost semnalat un atac în zona urbană. (sursă foto Dreamstime)