Sari direct la conținut

SUA urmeaza sa curete o zona contaminata radioactiv din Spania, dupa 49 de ani de la un accident aviatic

HotNews.ro

Acum aproape 50 de ani, un avion de tipul B-52 al armatei americane ce purta 4 bombe cu hidrogen s-a prabusit in satul Palomares din sud-estul Spaniei. Acum Washington-ul a cazut de acord sa curete zona contaminata radioactiv, ca rezultat al prabusirii avionului, scrie The Guardian.

Secretarul de stat american, John Kerry, si ministrul de externe al Spaniei, Jose Manuel Garcia-Margallo, au semnat luni un acord la Madrid pentru a curata zona si pentru „depozitarea solului contaminat intr-o locatie propice pe teritoriul SUA.”

Este ca si cum materialul radioactiv va fi transportat intr-o zona anume din Nevada, deja contaminata in urma testelor nucleare din anii `50.

Accidentul aviatic din Palomares reprezinta cel mai mare accident de asemenea tip. Pe data de 17 ianuarie 1966, la apogeul razboiului rece, bombardierul B-52 s-a izbit de avionul de tipul KC-135, in timpul operatiunilor de alimentare la inaltime, pe coasta Almeriei, Spania, omorand 7 din cei 11 membrii ai echipajelor.

Avionul B-52 purta 4 bombe cu hidrogen mai puternice decat cele folosite in cazul Hiroshima si Nagasaki. Doua au fost recuperate intacte din mare insa celelalte 2 au fost avariate, avand scurgeri de radiatii in zona din jur, cand detonatoarele au fost declansate, eliberand 3 kg de plutonium 239 in sol.

Imediat dupa accident SUA a trimis 1.700 de tone de sol contaminat in Carolina de sud, iar incidentul a fost dat uitarii pana acum. Ingrijorarile cum ca ar putea distruge industria turistmului spaniol l-a condus pe ministrul turismului Manuel Fraga, in timpul dictaturii lui Franco, sa inoate impreuna cu ambasadorul american in apele din zona, pentru a demonstra ca apele sunt sigure.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro