Sari direct la conținut

Varful vizitei in Statele Unite:  presedintele Iohannis se intalneste luni la Casa Alba cu vicepresedintele Biden / Mizele intalnirii si cateva elemente de context

HotNews.ro

​Presedintele Klaus Iohannis marcheaza, luni, apogeul vizitei sale in Statele Unite, urmand sa fie primit in jurul pranzului la Casa Alba de vicepresedintele Statelor Unite, Joe Biden. Cu cateva zile inaintea sosirii presedintelui Iohannis la Washington, mai multe organizatii romanesti din Statele Unite i-au cerut sa condamne presiunile exercitate de vicepremierul Gabriel Oprea asupra televiziunii publice pentru a elimina din jurnalele de stiri subiectele referitoare la acuzatiile de plagiat. Aceleasi organizatii i-au adresat vicepresedintelui Biden o scrisoare deschisa prin care ii solicita sa il sprijine pe seful statului in consolidarea statului de drept in Romania.

  • Vezi aici si aici cele doua scrisori deschise postate pe site-ul coalitiaromanilor.org

Primirea presedintelui Iohannis este programata putin dupa pranz (ora locala). Surse diplomatice au declarat pentru HotNews.ro ca intalnirea ar putea dura putin peste o jumatate de ora. Nu se vor semna documente, discutiile urmand sa atinga “toata gama de subiecte” care intereseaza Romania si Statele Unite: economie, investitii, consolidarea statului de drept, lupta anti-coruptie, parteneriatul strategic, scutul de la Deveselu, etc.

Potrivit surselor HotNews.ro, Romania a dorit sa reafirme cu aceasta vizita angajamentele in cadrul parteneriatului strategic. Presedintele Iohannis ar fi insistat inca de la inceputul anului pentru o primire la nivelul presedintelui Obama. Insistenta sa a avut putine sanse din mai multe motive, dupa cum au explicat pentru HotNews.ro surse diplomatice. In primul rand, ar fi fost complicat sa se intample in marja summit-ului ONU, cand la New York se reunesc cateva zeci de sefi de stat si de guvern. In al doilea rand, presedintele Obama are alte prioritati pe ultima turnanta a mandatului si nici mare apetenta pentru politica externa.

Pe de alta parte, Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut duminică, 27 septembrie 2015, o întrevedere cu asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, în marja summit-ului ONU. Agenda de discuţii s-a concentrat pe modalităţile de dezvoltare a Parteneriatului Strategic româno-american, precum și pe evoluţiile preocupante din vecinătatea imediată și regiunea extinsă a Mării Negre, informeaza MAE. (Vezi aici comunicatul MAE pe larg)

Tot luni, presedintele Iohannis si sotia sa vor participa la o receptie traditionala oferita de presedintele Statelor Unite, Barack Obama. Receptia este oferita insa cu ocazia summit-ului Adunarii Generale ONU si sunt invitati sa participe toti sefii de stat si de guvern prezenti la eveniment.

Presedintele Iohannis a ajuns in Statele Unite joi, 24 septembrie pentru a participa la Adunarea Generala ONU. Organizatia, care marcheaza 70 de ani de existenta, a adoptat noua agenda de dezvoltare. „Agenda 2030” sau „post 2015 Development Agenda”, care\include 17 obiective de dezvoltare durabila. Acestea inlocuiesc asa-numitele Millenium Development Goals (Obiectivele de Dezvoltare Mileniu), care expira in decembrie 2015, fiind adoptate la summit-ul ONU din 2000 pentru o perioada de 15 ani.

Seful statului ar urma sa ajunga inapoi in tara in cursul diminetii de joi, 1 octombrie.

Citeste mai multe despre vizita presedintelui Iohannis in SUA.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro