Sari direct la conținut

Totalitarismul, statul de drept si statul de ne-drept

Contributors.ro
Vladimir Tismaneanu, Foto: Arhiva personala
Vladimir Tismaneanu, Foto: Arhiva personala

Ati citit stirile recente despre prigonirea jurnaslistilor străini in Iran? Ati vazut filmul “Rose Water”? Il mai tineti minte pe Liu Xioabo, laureatul premiului Nobel pentru Pace, aflat după gratii in China? Sunteti la curent cu intoleranta devenită politică de stat in Rusia putinist? Ceea ce definește modernitatea democratică este respectul pentru lege. Stat de drept (Rechtsstaat) versus stat de ne-drept (Unrechtsstaat).

Termenul de stat de ne-drept a fost folosit de președintele german Roman Herzog atunci cand, in Bundestag, a condamnat dictatura SED (Partidul Socialist Unit din Germania, deci partidul comunist din RDG) ca regim criminal. Vorbind in martie 1937, deci in plină Mare Teroare, subordonatilor sai din cadrul Procuraturii Generale a URSS, ex-menșevicul Andrei Ianuarievici Vișinski a declarat, pe baza instructiunilor, explicit mentionate, primite de la Stalin: “Există perioade in istoria omenirii, ca și in vietile noastre, cand legile trebuie privite ca anacronice și este necesar să fie date de-o parte”.

Conform doctrinei Vișinski, confesiunea acuzatului era o proba juridică suficientă pentru pronuntarea sentintei. Extorcarea acestor confesiuni (prin tortură fizică si psihică, prin șantaj emotional etc) devenea sarcina numarul unu a politiei secrete (v. volumul “Marea Teroare” de Robert Conquest si romanul “Intuneric la amiaza” de Arthur Koestler).

Cum scria candva Boris Levitsky, “chestiunea culpabilitătii ca atare nu era una care sa fie dezbatută”. Era suficient ca o persoană să fie desemnată drept “inamic obiectiv”. NKVD-ul si Gestapo-ul știau cum sa o transforme in “inamic subiectiv”. Totalitarismul, cum a demonstrat Hannah Arendt, are doi inamici fundamentali care trebuie nimiciti: persoana morală si persoana juridică. Teoreticienii legali ai celui de-al Treilea Reich impărtășeau această viziune. De-radicalizarea unui regim totalitar inseamnă, de fapt, resurectia acestor doua persoane. Totalitarismul este regnul fictiunii ideologice, al unei supra-realităti constrangatoare, al minciunii ipostaziată in principiu constitutiv si chiar, precum in Constitutia stalinistă, nervul central al unei ontologii politice ce se pretinde “constitutională”. Cand incetează minciuna, totalitarismul moare.

Dar cat de departe poate merge o asemenea de-radicalizare fara a anihila sistemul insusi? Adam Michnik avea dreptate cand scria, in anii 70, că nu există totalitarism cu chip uman, ci doar unul cu dintii sfăramati…

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro