Dupa parlamentarii francezi, o delegatie a miscarii italiene Cinci Stele va vizita Crimeea, denuntand alinierea oarba a UE in cruciada impotriva Rusiei
O delegatie a miscarii contestatare italiene Cinci Stele (M5S) va vizita in octombrie Moscova si Crimeea pentru a denunta sanctiunile impuse Rusiei in urma anexarii, in 2014, a acestei peninsule ucrainene, scrie AFP.
Dupa ce zece parlamentari francezi de opozitie au creat polemica dupa ce s-au deplasat saptamana trecuta in Crimeea, deputatul M5S Manlio di Stefano a anuntat o initiativa similara pe blogul sefului miscarii, fostul comediant Beppe Grillo.
„Consideram Rusia un partener comercial, economic, cultural si istoric esential Europa si Italia, precum si un interlocutor international fundamental pentru rezolvarea gravelor crize internationale”, a explicat Di Stefano.
Vizita din octombrie se doreste a fi „un semn de pace si de destindere pentru constructia unei noi lumi multipolare in respectul suveranitatii, autodeterminarii popoarelor” si punand capat „alinierii oarbe” a Uniunii Europene in „cruciada impotriva Rusiei”, a adaugat el.
Citand un studiu al bancii Intesa San Paolo din martie, acesta a evocat o reducere a exporturilor italiene catre Rusia de 1,2 miliarde euro in 2014.
Crimeea a fost anexata de Moscova in martie 2014 dupa ocuparea peninsulei de catre fortele rusesti si un referendum contestat, calificat ca fiind ilegal de Ucraina si tarile occidentale.