Sari direct la conținut

Vaticanul considera votul pentru casatoriile gay din Irlanda o infrangere pentru umanitate

HotNews.ro
Pietro Parolin, Foto: Wikipedia
Pietro Parolin, Foto: Wikipedia

Cardinalul Pietro Parolin, considerat al doilea om important după Papă, insistă că rezultatul referendumului de sâmbătă din Irlanda treuie sa determine biserica să își îmbunățească responsabilitățile de convertire la creștinism, conform theguardian.com.

Marți seara, în cadrul unei conferințe organizate la Roma, înaltul oficial al Vaticanului a atacat legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex, afirmând că aceste drepturi sunt o înfrângere pentru întreaga omenire.

„Am fost profund afectat de rezultat. Biserica trebuie să țină seama de această realitate, în sensul că trebuie să își consolideze angajamentul de a evanghelizare. Cred că nu este vorba numai de o încălcare a principiilor creștine, dar și de o înfrângere a umanității”, a afirmat cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului în cadrul conferinței.

Afirmatiile cardinalului au fost evaluate ca fiind cel mai negativ răspuns dat de către un reprezentant al bisericii fața de legalizarea mariajului gay, votat în Irlanda. Acest răspuns critic a întrecut până și reacția arhiepiscopului Diarmuid Martin din Dublin, care a afirmat următoarele: „Este foarte clar că, dacă acest referendum este o afirmare a opiniilor tinerilor … atunci biserica are nevoie de o reinterpretare a realității.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro