București: Explozie la un apartament din Berceni / 40 de persoane au fost evacuate, o femeie a ajuns la spital cu arsuri pe faţă
Pompierii au intervenit pe Şoşeaua Berceni din Capitală, unde s-a produs o explozie la un apartament cu două camere situat la etajul 3 din 10 al imobilului respectiv.
Au fost evacuaţi până acum 40 de locatari, iar o victimă a prezentat arsuri la nivelul feţei şi i-a fost acordat primul ajutor de către un echipaj SMURD.
Ulterior, femeia în vârstă de 62 de ani a fost transportată la Spitalul Bagdasar Arseri, cu arsuri pe faţă, fiind intubată.
Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, în casa scării se simţea miros puternic de gaze, iar la faţa locului acţionează cinci autospeciale de stingere cu două autoscări, două autospeciale de descarcerare, două echipaje SMURD, unul SABIF şi CBRN.
Sursa citată mai spune că, din prima evaluare a reieşit că sunt afectate şi uşile altor două apartamente. (News.ro)