Sari direct la conținut

Reactia lui Daniel Constantin, renegat de Voiculescu. Ce i-a transmis ministrul PC "mogulului" despre justitie, in 2012 si ce documente a semnat pentru Parchet in dosarul ICA

HotNews.ro
Daniel Constantin si Dan Voiculescu, Foto: Agerpres
Daniel Constantin si Dan Voiculescu, Foto: Agerpres

Presedintele PC, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a explicat, duminica, pe blogul sau, ca el a delegat competentele de reprezentare a Ministerului Agriculturii in fata justitiei catre directorul Directiei Juridice a institutiei, lucru pe care i l-a comunicat, inca din anul 2012, si fondatorului Partidului Conservator, Dan Voiculescu. In context, Constantin admite ca a semnat documentatia transmisa de Ministerul Agriculturii catre Parchetul General, de la constituirea ministerului ca parte civila pentru recuperarea prejudiciului in dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare (ICA), in care Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de inchisoare.

Reactia ministrului Daniel Constantin vine dupa ce, pe 1 ianuarie, Dan Voiculescu l-a acuzat, din puscarie, pe presedintele PC de lipsa de constiinta, punandu-l alaturi de procurorul Emilian Eva, care a instrumentat dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare, si de judecatoarea Camelia Bogdan, de la Curtea de Apel Bucuresti, care a pronuntat condamnarea la 10 ani de inschisoare a omului de afaceri in acest dosar.

Dupa 3 zile de la renegarea explicita a sa de catre fondatorul PC, Daniel Constantin posteaza pe blogul lui precizari in care isi explica implicarea in procedurile judiciare derulate de procurori pe langa Ministerul Agriculturii in dosarul ICA:

„Cu privire la acuzatiile aduse,

  • Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civila in anul 2008, prin ministrul Agriculturii de la acea vreme (Dacian Ciolos, ministru in Guvernul Tariceanu – n.r.), pozitie mentinuta in anul 2010, prin directorul Directiei Juridice.
  • In momentul in care am preluat mandatul de ministru al Agriculturii, am reafirmat ca nu voi interveni in niciun sens in vreun dosar. Dupa cum este cunoscut, am semnat imediat ordinul prin care directorul Directiei Juridice primea competenta reprezentarii intereselor institutiei in fata instantelor de judecata (o cutuma mai veche si corecta nu numai in Ministerul Agriculturii).
  • Intr-o discutie avuta in 2012, i-am comunicat si domnului Voiculescu aceasta decizie corecta si consecventa cu modul de lucru institutional.
  • Am cerut Directiei Juridice intotdeauna sa aplice legea, sa apere interesele ministerului si sa coopereze intotdeauna (cu documentele si raspunsurile solicitate de toate partile), astfel incat adevarul sa iasa la suprafata.
  • De cand sunt in functia de ministru in Guvernul Romaniei, nu am comentat niciodata deciziile instantelor sau organelor de cercetare. Cum nu am spus niciodata daca cineva este vinovat sau nu!”.

De asemenea, Daniel Constantin confirma ca Vlad Savulescu, fost director in cadrul Agentiei Domeniilor Statului, condamnat la 6 ani de puscarie in acelasi dosar ICA, a depus o plangere penala impotriva sa, insa ministrul se apara spunand ca, in calitate de conducator al Ministerului Agriculturii, a semnat corespondenta dintre minister si Parchetul General privind dosarul privatizarii ICA.

Cat priveste plangerea penala formulata impotriva mea, ca si conducator al institutiei, am semnat corespondenta cu Parchetul General (nu DNA, cum s-a spus) prin care am transmis informatiile solicitate. Au fost solicitate toate documentele din acest dosar de la constituirea ca parte civila in 2008. Nu am fost citat niciodata, cum nu am fost niciodata in fata vreunui procuror DNA, Parchet etc.„, se justifica Daniel Constantin, dupa ce a fost criticat de fondatorul PC, Dan Voiculescu, aflat in puscarie.

In postare sa de pe blog, Daniel Constantin tine sa-i multumeasca lui Dan Voiculescu pentru propulsarea „in politica mare”, insa presedintele PC subliniaza ca trebuie sa respecte „legile si deciziile justitiei, chiar daca ele afecteaza un om fata de care am fost apropiat”

Nu o sa comentez/interpretez niciodata remarcile subiective ale unui om aflat intr-o situatie dificila. Ca om regret necazurile prin care trece Dan Voiculescu. Ii multumesc pentru sprijinul si increderea acordate unui tanar la intrarea in politica mare. Ca ministru in Guvernul tarii, dar si ca simplu cetatean responsabil, trebuie sa respect legile si deciziile justitiei, chiar daca ele afecteaza un om fata de care am fost apropiat„, scrie, pe blogul lui, ministrul Agriculturii Daniel Constantin, presedinte al PC.

  • Cum a fost Daniel Constantin renegat de Dan Voiculescu si reclamat la Parchet de complicele „mogulului”

In prima zi a anului 2015, intr-o postare pe blogul sau, fondatorul PC, Dan Voiculescu, l-a acuzat pe presedintele PC, Daniel Constantin, de lipsa de constiinta, punandu-l alaturi de procurorul Emilian Eva, care a instrumentat dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare, si de judecatoarea Camelia Bogdan, de la Curtea de Apel Bucuresti, care a pronuntat condamnarea la 10 ani de inschisoare a omului de afaceri in acest dosar.

2014 a fost un an greu in care am trait: apogeul luptei mele politice cu Basescu Traian, atacurile perfide venite din partea E Udrea si M Macovei, lipsa de constiinta a lui Emilian Eva, Daniel Constantin si Camelia Bogdan„, a transmis Voiculescu pe blog, din inchisoare.

In context, Voiculescu a aratat ca s-a luptat atat cu Daniel Constatin, cat si cu fostul presedinte Basescu, fostul ministru al Justitiei Monica Macovei, cu sefa PMP, Elena Udrea, precum si cu magistratii care l-au trimis dupa gratii.

„Nu este deloc usor, credeti-ma, sa te lupti de unul singur, fara compromisuri, pana la capat, cu toti cei de mai sus si cu institutiile influentate de ei”, a sustinut Dan Voiculescu.

De asemenea, el i-a prezis liderului PC, Daniel Constantin, ca va fi „judecat de Dumnezeu, dar si de justitie”.

Anul 2015 va fi anul in care Basescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bogdan, Daniel Constantin vor fi judecati de Dumnezeu, dar si de justitie. Acelasi lucru se va intampla si cu acolitii lor (Sorin Oancea, Mihai Craiu, Dan Andronic). Eu nu-mi doresc decat ca justitia sa faca dreptate„, a mai scris Dan Voiculescu, pe blogul sau.

De asemenea, Vlad – Nicolae Savulescu, fost director al Directiei Privatizare – Concesionare a ADS, a facut in anul 2014 o plangere penala impotriva ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, a relatat, in 30 decembrie 2014, publicatia Lumea Justitiei.

Savulescu il acuza pe Constantin ca, impreuna cu alti functionari, a refuzat sa puna la dispozitia acuzatilor din dosarul ICA actele prin care Ministerul Agriculturii, sub semnatura fostului ministru Dacian Ciolos, parte civila in dosarul ICA, pentru suma de 60,6 milioane euro.

Potrivit publicatiei Lumea Justitiei, in urma plangerii lui Savulescu, Directia Nationala Anticoruptie din cadrul Parchetului General efectueaza cercetari fata de ministrul conservator Daniel Constantin, sub aspectul infractiunii de favorizare a infractorului, intr-un dosar penal cu numarul 456/P/2014.

In 8 august 2014, Savulescu a fost condamnat la 6 ani de inchisoare cu executare pentru ca l-a ajutat pe Dan Voiculescu la privatizarea frauduloasa a Institutului de Cercetari Alimentare, dupa cum a stabilit Curtea de Apel Bucuresti, intr-o decizie definitiva.

In august 2014, Ministerul Agriculturii, condus de Daniel Constantin, si-a mentinut calitatea de parte civila pentru a-si recupera prejudiciul in procesul de la Curtea de Apel, in care vea sa fie condamnat Dan Voiculescu pentru privatizarea frauduloasa a Institutului de Cercetari Alimentare.

  • Dan si Daniel – contractul care i-a legat pe ei

Daniel Constantin este, din anul 2010, presedinte al Partidului Conservator, fondat de Dan Voiculescu, care si conducea partidul, participand direct la negocieri politice. Ca presedinte fondator, si acum, dupa ce a intrat la inchisoare, Voiculescu figureaza in statutul nemodificat al partidului, cu nume si prenume.

Actualul ministru al Agriculturii este legat de omul de afaceri si printr-un contract de imprumut. Conform declaratiei lui de avere, in 2007 si 2008, Constantin a luat cu imprumut de la Voiculescu suma de 295.000 de euro: creditul de 100.000 de euro scadent in anul 2016, respectiv 195.000 de euro scandent in 2017.

Pe vremea cand a luat bani cu imprumut de la omul de afaceri, Daniel Constantin era director la o firma de consultanta a familiei Voiculescu, Logicons SA.

Cunoscut ca un apropiat al liderului PSD Victor Ponta, Daniel Constantin activeaza ca ministru al Agriculturii, din mai 2012, traversand toate cele patru guverne Ponta succesive.

De altfel, presedintele PC a reafirmat, in postarea de duminica de pe blog, sprijinul Partidului Conservator pentru actualul Guvern Ponta, in care el este ministru al Agriculturii.

In privinta Partidului Conservator, sunt convins ca isi va consolida in 2015 pozitia de partener de baza, corect in sustinerea coalitiei de guvernare. In ultima perioada, dupa discutii cu mai multi colegi de partid si parteneri de guvernare, am stabilit ca anumite proiecte care tin de accentuarea identitatii doctrinare a partidului, promovate prin grupurile parlamentare, sa fie sprijinite prioritar in acest an”, scrie Daniel Constantin, duminica, pe blog.

Si dupa divergentele cu fondatorul PC, Daniel Constantin isi face mai departe planuri cu Partidul Conservator, al carui presedinte este oficial. „In plan profesional gandurile mele merg catre Partidul Conservator si Ministerul Agriculturii”, mai scrie Constantin pe blog.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro