Sari direct la conținut

Destinațiile de vacanță care prind teren. Turiștii încep să ocolească sudul Europei din cauza verilor toride

HotNews.ro
Oslo, Foto: Damien VERRIER | Dreamstime.com
Oslo, Foto: Damien VERRIER | Dreamstime.com

Creşterea temperaturilor în timpul verii în sudul Europei ar putea determina pe termen lung schimbarea obiceiurilor turiştilor, întrucât din ce în ce mai mulţi oameni aleg destinaţii mai răcoroase sau îşi iau vacanţă primăvara sau toamna, pentru a evita căldura extremă, estimează experţii şi organismele din industria turismului, conform Reuters.

Datele publicate de Comisia europeană a turismului (CET) arată că numărul oamenilor care speră să călătorească în perioada iunie-noiembrie în regiunea Mării Mediterane a scăzut deja cu 10% comparativ cu anul trecut, când canicula a dus la secetă şi la incendii forestiere.

Se observă creşterea interesului pentru destinaţii precum Cehia, Danemarca, Irlanda şi Bulgaria.

„Anticipăm că în viitor condiţiile meteo imprevizibile vor avea un impact mai ridicat asupra alegerilor făcute de călătorii în Europa”, a apreciat Miguel Sanz, şeful CET.

„Ar fi trebuit să stăm două săptămâni, dar nu am rezistat din cauza căldurii”

În raportul organizaţiei se arată că 7,6% dintre călători văd acum fenomenele meteo extreme drept un motiv semnificativ de îngrijorare pentru călătoriile din perioada iunie-noiembrie.

Printre ei se află Anita Elshoy şi soţul ei, care luna aceasta au revenit acasă în Norvegia din destinaţia lor favorită de vacanţă – Vasanello, un oraş aflat la nord de Roma -, cu o săptămână mai devreme decât planificaseră, deoarece temperaturile au atins 35 grade Celsius.

„Am avut dureri de cap, de oase, iar degetele mele s-au umflat şi am început să am ameţeli. Ar fi trebuit să stăm două săptămâni, dar nu am rezistat, din cauza căldurii”, a explicat Elshoy.

Pentru Elshoy, verile în sudul Europei ar putea aparţine trecutului. Ea spune că ia în considerare petrecerea vacanţei în Norvegia: „Nu vreau să-mi petrec din nou vacanţa într-un loc în care am ameţeli şi dureri de cap”.

Mulţi europeni iau în considerare vacanţele toamna

Cererea pentru călătorii a crescut din nou în această vară, după restricţiile din timpul pandemiei, iar companiile de turism spun că încă nu s-au înregistrat multe anulări din cauza caniculei.

În special britanicii au făcut mai puţine rezervări de vacanţă acasă şi mai multe în regiunea Mării Mediterane, deseori cu câteva luni în avans, a explicat Sean Tipton, de la firma ABTA.

Dar echilibrul s-ar putea schimba din cauza valurilor de căldură. Oamenii de ştiinţă avertizează de mult timp că schimbările climatice, cauzate de emisiile de CO2 în urma arderii combustibililor fosili, vor face mai frecvente fenomenele meteorologice extreme.

Meteorologii estimează că în următoarea săptămână temperaturile ar putea depăşi actualul record din Europa, de 48,8 grade Celsius, înregistrat în Sicilia în august 2021, sporind temerile că se vor repeta decesele provocate de căldură de anul trecut.

În ultimele săptămâni, presa din Europa a scris despre turiştii care s-au simţit rău pe plajele din Italia sau au fost luaţi cu ambulanţele de la Acropola din Atena.

„Cercetările noastre recente indică o scădere a numărului persoanelor interesate să călătorească în august, o lună de vârf, în timp ce mulţi europeni iau în considerare vacanţe petrecute toamna”, a declarat Sanz.

Turişti aflaţi la Roma au declarat pentru Reuters că se vor gândi de două ori dacă vor face din nou o rezervare în capitala Italiei, din cauza temperaturilor ridicate. Ar fi o veste proastă pentru economia Italiei, care se bazează pe veniturile din turism obţinute în special vara.

„Aş veni când va fi mai răcoare, doar în iunie sau aprilie”, a spus Dalphna Niebuhr, o turistă din SUA, care s-a aflat săptămâna aceasta la Roma cu soţul ei. Ea s-a plâns că prima ei vizită în capitala Italiei a fost „mizerabilă”, din cauza căldurii.

Anul acesta, Ministerul Mediului din Italia a avertizat că în viitor turiştii străini ar putea prefera să călătorească mai mult primăvara şi toamna şi să aleagă destinaţii mai răcoroase. Turismul va fi afectat deoarece şi turiştii italieni se vor îndrepta spre destinaţii mai răcoroase, susţine Ministerul Mediului.

Unii speră că nu se va înregistra o scădere a numărului, ci o modificare a traficului de turişti.

În Grecia, unde sosirile turiştilor străini pe calea aerului au crescut cu 87,5% în perioada ianuarie-martie 2023, s-a produs o supraaglomerare în timpul verii în locurile populare, cum ar fi insula Mykonos. Creşterea turismului în lunile de iarnă, primăvară şi toamnă ar putea atenua problema şi ar încetini sosirile turiştilor străini vara, conform Ministerului Mediului din Grecia.

În Spania se aşteaptă o cerere ridicată pentru vacanţe, cu destinaţiile de coastă şi pe insule, unde vara temperaturile nu sunt atât de ridicate. Spaniolii Daniel Otero şi Rebeca Vazquez, care vizitează Bilbao, spun că anul viitor şi-ar putea programa vacanţa în iunie, deoarece nu va fi atât de cald. (Sursa: Agerpres)

Foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro