Marturia unei persoane din trenul care a deraiat aproape de Baile Herculane: Femei cu mainile insangerate trageau de rugi ca sa poata scapa, crezand ca trenul va lua foc. Au venit apoi autobuze si taximetristi care ne cereau bani sa ne ia din camp. Nu poti sa fii un corb care te uiti la un cadavru!
Trei vagoane ale trenului InterRegio Bucuresti-Timisoara au deraiat aseara, in apropiere de Baile Herculane. Niciunul dintre cei 200 de pasageri nu a fost ranit, insa nimeni nu a sarit in ajutorul oamenilor terifiati ca, dupa ce au scapat din rasturnarea trenului, vor muri intr-un incendiu, marturiseste unul dintre cei care au trecut prin acest accident. Cantareata Lia Lungu, stabilita de peste 20 de ani in Statele Unite ale Americii si aflata ieri seara in trenul care a deraiat, a povestit pentru HotNews.ro ce s-a intamplat.
Marturia artistei Lia Lungu, interpreta de folclor traditional stabilita in Statele Unite de peste 20 de ani si care in urma cu o zi se afla in trenul care a deraiat intre Baile Herculane si Toplet
Cantareata Lia Lungu a povestit pentru HotNews.ro cum s-au petrecut evenimentele de ieri:
Trenul deraiat din apropiere de Baile Herculane
Foto: Facebook / Lia Lungu
„Oamenii au avut spaima ca trenul va lua foc. Eu am fost in primul vagon si acela era cel mai afectat. Dar ceata pe care am vazut-o toti venea de la piatra aceea de la terasament pe care s-a tarat trenul 50 de metri. Noroc ca nu a avut viteza mare. Tatal meu a fost sef de gara si eu cred ca tatal meu m-a protejat. Rapidul Bucuresti – Timisoara face cruce cu rapidul care vine in sens invers la Herculane. De data asta, nu a intalnit trenul celalalt in Herculane, ci in Toplet, inainte de Herculane, unde s-a intamplat acest accident. De asta trenul mergea oarecum incet, dar inchipuie-ti sa fi avut viteza normala pe care o prindea fara sa fi oprit in Toplet, inchipuie-ti la viteza accea ce s-ar fi intamplat! Noi am fi fost in moarte sigura.
Oamenii s-au speriat de fum, pentru ca o ceata completa a invaluit primul vagon. Toti au zis: ia foc, sa fugim! In nebunia aceea, dupa ce cazusera toate bagajele, eu m-am uitat pe geam si am vazut ca nu e pic de miros de fum. Am invatat sa imi pastrez calmul in workshop-urile pe care le-am facut in America dupa 11 septembrie si am rationat: nu poate fi fum, pentru ca ar fi mirosit undeva; e piatra de terasament, dupa ce a fost zdrobita de rocile locomotivei si ale vagonului.
Am trait evenimentele de la 11 septembrie si am vazut mobilizarea de dupa soc, nici ei nu au avut reactii foarte bune, dar dupa ce s-a intamplat in 11 septembrie, pe cartiere se faceau workshop-uri pentru a te invata cum sa reactionezi in cazuri de calamitate, de accident neprevazut si in toate stirile erai anuntat sa te duci si sa sari in ajutor. Dar noi nu stim cum sa ne umilim unii pe altii, cum sa ne hotim, cum sa incercam sa castigam un ban din orice. Ce am vazut acolo m-a socat.
Lia Lungu
Foto: Facebook
Eu am ajuns in Herculane la 7 si ceva cu autobuzele aduse de autoritati, dar trenul a sarit de pe linie la 5. Am stat in tren mai bine de o ora, pentru ca era mai sigur trenul decat sa stai in marginea strazii si sa nu fii protejat de nimeni. Erau oameni in varsta care nu isi puteau duce bagajele, era povarnisul stancos si nu puteai sa ajungi nicaieri decat cu ajutor. Au venit 2 autobuze din Herculane, dar care ne cereau bani. Au venit apoi imediat taximetristi, veneau din toate partile si ziceau: pentru 50 de lei va duc in Herculane. In conditiile in care nu erau mai mult de 3 kilometri.
Pompierii erau pregatiti numai pentru morti sau raniti. Le-am zis ca aici sunt rani psihice, a fost o fata care a avut o stare de isterie de spaima, urla, plangea, a avut un atac de panica, urmata de o forma de isterie. Eu nu sunt medic, dar ea pana nu a urlat, nu s-a descarcat. Acolo era nevoie de un paramedic, nu a venit niciunul. Era frig deja. Intr-o lume civilizata trebuia sa fie ceai, paturi. Era frig afara. Cei de la CFR nu stiu daca au avut cu adevarat de facut ceva. Nu trebuie sa asteptam sa sara cineva pentru noi, sa vina guvernul sa faca ceva, trebuie ca noi prin noi insine sa facem ceva.
M-a socat si faptul ca s-a intarziat cu o solutie din partea autoritatilor, dar mi s-a parut cu atat mai grav faptul ca nimeni nu ajuta pe nimeni. Povesteau oamenii care au fost cu mine in tren ca era o casa pe un damb, la care oamenii au incercat sa ajunga si sa treaca prin curte ca sa ajunga la strada si era o taranca. Au rugat-o pe lelea sa ii lase sa treaca prin curte, si nu i-a lasat. Le-a zis: nu puteti sa treceti ca am caine si va rupe. Oamenii s-au intos la tren si nu stiau ce sa faca. Nu stiau ce sa faca, au vrut sa fuga. Erau rugi de mure, am vazut femei cu mainile insangerate tinandu-se de acei rugi ca sa poata scapa.
Nu poti sa fii un corb care te uiti la un cadavru. De foarte multe ori ranile fizice se vindeca simplu, dar cele interioare… Ma gandesc la fata aceea, ce mecanisme interioare trebuie sa aiba sa treaca peste ceea ce s-a intamplat ieri.
Tatal meu a fost sef de gara in mai multe locuri, in Orsova si inainte de a se pensiona a fost sef de gara in Timisoara. Probabil de aceea eu prefer sa merg cu trenul pe teritoriul tarii. Este un sentiment al sigurantei pe care mi-l da mersul cu trenul (…). Acum nu mai stiu daca e sigur.
Au fost trenuri care au deraiat si in State, chiar anul trecut un tren a deraiat in New Jersey, se intampla. Oriunde in lume se poate intampla, si a mai fost un tren care a deraiat in Long Island, sunt accidente peste tot, nu sunt lucruri care se pot intampla numai la noi. Asa cum sunt soareci in Romania, si eu am avut soareci in New York la etajul 10.
Diferenta majora o reprezinta atitudinile. In SUA, in mai putin de 7 minute au aparut elicopterele care au adus paramedici si primul lucru pe care ei il fac e sa aduca mancare, ceai cald, care sa creeze o stare de bine. La workshop-uri am inteles ca este foarte importanta starea de confort pe care ti-o creeaza faptul ca ceilalti sunt aproape de tine, asa poti preveni stresul posttraumatic si alienarile, care pot sa duca la inraire pana la criminalitate.
Noi suntem alienati. E o alienare ce am vazut.
Trebuie sa ne intoarcem in tinuta noastra si sa aducem la suprafata forma de uniune, de intrajutorare, de compasiune pentru cel asemenea tie caruia i s-a intamplat ceva de care Dumnezeu pe tine te-a ferit. Este esential sa incerci sa te pui in locul acelui om. Este vorba si de educatie, pentru ca ceea ce s-a intamplat in ultimii 25 de ani a fost exact invers.
Vazand aceleasi mizerii pe canalele de televiziune ai pierdut valorile si nu te mai raportezi la ele. Suntem intr-o nebuloasa totala. Acest lucru se manifesta la toate nivelurile actiunilor noastre. De aceea nu mai avem reactii, compasiune. Daca nici o tragedie nu ne mai uneste, atunci ce ne mai uneste? Eu am vazut la 11 septembrie cum au lucrat cot la cot oameni simplic cu milionari.”
HotNews.ro a contactat-o pe interpreta Lia Lungu dupa ce aceasta a publicat urmatorul mesaj pe pagina sa de Facebook:
„Trenul rapid care m-a adus astazi [30 octombrie, in urma cu o zi – n.red.] acasa de la Bucuresti a sarit de pe linie in apropierea statiei Baile Herculane. Mare noroc am avut! Ma aflam in primul vagon, citeam, cand deodata trenul a inceput sa ‘danseze cateva masuri’ pe plan orizontal, a sarit de pe linie si si-a continuat rulajul pe piatra si traversele terasamentului; scrasnet asurzitor, bagajele zburau prin cabina…Nu stiu cat a durat, poate 20 de secunde, timp in care incercam sa raman in fotoliu, sa imi apar capul de caderea vreunui cufar, sa raman calma. Trenul s-a proptit pe o parte si s-a oprit.
Eram vie si nevatamata eu si toti din jur. De teama unui incendiu, oamenii au alergat spre usi incercad sa se catare pe dambul din dreapta, ori pe cleanturile din stanga. Slava Domnului, am reactionat perfect realizand ca ceata care invaluia vagonul nu era fum, ci pulberea pietrei sfaramate. Probabil experientele anterioare traite la 11 Septembrie in New York si instruirile care au urmat au avut efectul calmului si ratiunii. Am sunat la 112 si mi s-a raspuns abia dupa trei incercari esuate. Apoi stupoare, lucratoarea care a raspuns intr-un tarziu, mi-a spus ca daca nu sunt morti ei nu au de ce sa intervina, nu se pot amesteca fara ordin! Dumnezeule, de unde trebuie sa vina ordinul unui lucrator al serviciilor de URGENTE?
De ce lucreaza acei oameni acolo daca nu stiu sa reactionze in situatii de criza si asteapta ordine!? Adica numai in cazul unui carnagiu au reactii?
La mai bine de 45 de minute au venit cativa pompieri. Pareau scarbiti de minima proportie a dezastrului…Dupa vreo ora au venit 2 autobuze din Herculane, pregatite sa faca business!! ‘Ori platit ori ramaneti aici pe camp.’
Oameni batrani trageau neputinciosi de cufere, cineva s-a adresat unor politisti (care se amuzau probabil de un banc) sa ii ajute, iar raspunsul lor incalificabil a fost: ‘cum si le-au adus pana la tren sa le si duca!!!!’ HALUCINANT. Am sentimentul unei dedublari. Nu se poate, nu-i adevarat. Aceasta este lumea noastra? Nimic nu ne mai uneste? Unde s-a pierdut compasiunea, moralitatea intrajutorarii? Suntem mutanti? Doamne, ce si cine a impietrit neamul nostru?”
Ce spun autoritatile
CFR Calatori a anuntat ieri, 30 octombrie, ca in jurul orei 17:10 “primele 3 vagoane ale trenului InterRegio 1691, Bucuresti – Timisoara, au deraiat la trecerea peste un podet, intre Toplet si Baile Herculane. Cei aproximativ 200 de pasageri si personalul feroviar nu au fost accidentati”. Vezi aici comunicatul integral al CFR Calatori
Alina Predescu, purtator de cuvant al CFR Calatori, a declarat astazi, 31 octombrie, pentru HotNews.ro ca si „in acest moment linia este inchisa, toate trenurile circula pe o ruta deviata. Am redirectionat trenurile, deci acestea circula intre Bucuresti si Timisoara, dar pe alta ruta„.
Intrebat de ce pentru mai bine de o ora pasagerilor nu le-au fost asigurate paturi, ceaiuri calde sau orice alt ajutor, avand in vedere distanta mica dintre locul accidentului si oras, purtatorul de cuvant al CFR Calatori a declarat pentru HotNews.ro: „in foarte scurt timp, pasagerilor li s-a asigurat transport auto. La 17:10 a avut loc accidentul si la 18:00 li s-a asigurat transport auto. In aproximativ o ora li s-au asigurat 3 sau 4 autobuze spre Herculane, pentru cei aproximativ 200 de pasageri„.
„A fost respectata procedura [pentru astfel de situatii de urgenta – n.red.], au fost avizate toate organele abilitate sa vina cu masuri. Au fost si mijloace fixe, si utilaje, dar mai multe amanunte va poate da Compania de Infrastructura„, a afirmat Alina Predescu.
- HotNews.ro a solicitat oficial CFR Infrastructura sa ne comunice procedura care trebuie respectata in cazul unor situatii de urgenta, daca aceasta procedura s-a aplicat si a fost respectata in cazul deraierii de ieri a trenului InterRegio 1691. Vom publica raspunsul in momentul in care il vom avea.
Ancheta care stabileste care sunt cauzele producerii acestei deraieri este realizata de Autoritatea Feroviara Romana (AFER). Contactat de HotNews.ro, Ioan Buciuman, de la AFER, a declarat ca „in conformitate cu procedurile noastre se instituie o comisie de investigare, ca si la celelalte sisteme de transport. S-a constituit aceasta comisie si isi face treaba. Noi nu putem sa intervenim si sa influentam prin parerile noastre comisia. Aceasta comisie nu a dat inca un raport preliminar”.
„Acest raport va spune care este cauza accidentului. CFR este insa cea care stabileste apoi responsabilii si vinovatii„, a explicat pentru HotNews.ro Ioan Buciuman.