Sari direct la conținut

Lucrarile de reabilitare a Soselelor Pantelimon si Iancului, blocate de insolventa Tehnologica Radion. Cele doua bulevarde trebuiau finalizate in aceasta toamna

HotNews.ro
Sos. Pantelimon - dupa 2, Foto: Hotnews
Sos. Pantelimon - dupa 2, Foto: Hotnews

​De cateva saptamani, lucrarile de modernizare a Soselelor Iancului si Pantelimon au stagnat, constructorul – Tehnologica Radion – intrand in insolventa. Din cauza santierului abandonat traficul se desfasoara cu dificultate, soferii stand blocati zeci de minute. Reprezentantii Primariei Capitalei au declarat pentru HotNews.ro ca pentru deblocarea situatiei, se negociaza ca lucrarile ce trebuiau facute de Tehnologica Radion sa fie preluate de partenerul cu care aceasta executa lucrarea, respectiv compania TIAB.

„La un moment dat s-a oprit lucrare, iar acum se lucreaza la un ritm foarte lent. Administratorul judiciar al Tehnologica Radion a fost de acord sa continue lucrarea, urmand sa fie platiti pentru ce lucrari executa. Acum se negociaza ca partenerul Tehnologica Radion din asocierea cu care s-a castigat licitatia pentru aceasta lucrare sa preia si atributiile firmei intrate in insolventa. In cel mai scurt timp lucrarile se vor relua la capacitate maxima”, au declarat reprezentantii Primariei Capitalei pentru HotNews.ro.

Lucrarile de reabilitare a celor doua bulevarde au inceput la jumatatea lunii iunie 2013 si includ construirea unei parcari park&ride langa Cora Pantelimon. Reprezentantii Primariei Capitalei promiteau ca vor finaliza cele doua bulevarde in toamna anului 2014. Lucrarile se ridica la circa 70 milioane de euro, iar licitatia a fost castigata de consortiul alcatuit din firmele Tehnologica Radion, TIAB si Via Proiect.

Zeci de tei de pe Soseaua Pantelimon din Capitala, intre Granitul si Sos. Morarilor, au fost taiati in aceasta vara de Primaria Capitalei pentru modernizarea arterei.

Desi in loc s-au plantat pui de platani, mai multi cetateni din cartierul Pantelimon sunt nemultumiti de decizia Primariei deoarece teii aveau 40-50 de ani, iar platanii mai au cel putin zece ani pana vor creste.

Reprezentantii Primariei Capitalei au declarat ca largirea strazii, amenajarea locurilor de parcare si a pistelor pentru biciclete nu se puteau realiza fara taierea copacilor.

  •     Ce lucrari se fac pe cele doua artere:

Soseaua Pantelimon

– linia de tramvai, de pe mijlocul bulevardului, va fi inaltata cativa centimetri astfel incat sa nu poata urca masinile si va fi inverzita prin plantarea de gazon;

– pe fiecare sens bulevardul va avea trei benzi de circulatie, iar pe laterale vor fi construite doua benzi laterale separate, prin care riveranii vor avea acces la locurile de parcare;

– pentru statiile de autobuz vor fi construite alveole;

– toate statiile de tramvai vor fi mai late si vor avea copertine;

– pe toata lungimea soselei, cu exceptia celor doua benzi laterale separate, stationarea va fi interzisa, cele trei benzi ramanand exclusiv pentru traficul auto;

– toate trecerile de pietoni vor fi semaforizate;

– aceasta artera va fi introdusa in sistemul inteligent de management al traficului, fiind montate semafoare inteligente care isi schimba timpii de asteptare in functie de valorile de trafic. De exemplu, daca la o intersectie se face coada dintr-un anumit sens, semaforul va ramane pe verde mai mult timp, astfel incat sa se decongestioneze traficul;

– la capatul Soselei Pantelimon, in fata magazinului Cora va fi construit o statie uriasa, unde vor opri toate mijloacele de transport din zona, respectiv autobuzul, tramvaiul si microbuzele. Cand va fi gata noua linie de metrou Pantelimon-Universitate, statia va fi conectata si cu acest mijloc de transport. Astfel pietonii nu vor mai fi nevoiti sa traverseze si ca sa schimbe mijloacele de transport. In apropierea statiei va fi construita si o parcare park&ride, conectata cu statia, unde cei care vin din afara orasului sa-si poata lasa masina si sa mearga mai departe folosind mijloacele de transport in comun.

Soseaua Iancului

– linia de tramvai va fi inaltata cativa centimetri si va folosi si drept banda pentru autobuz. Cele doua mijloace de transport vor avea statii comune pana la intersectia cu Soseaua Pantelimon. Potrivit proiectantilor, aceasta masura a fost luata deoarece de la anul, RATB va afisa orarul mijloacelor de transport in fiecare statie si daca nu vor exista benzi unice pentru transportul in comun, acest grafic nu va putea fi respectat.

– statiile de autobuz si tramvai vor avea copertine;

– pentru circulatia auto vor ramane doua benzi pe sens, intrucat nu se va mai parca pe marginea bulevardului;

– aceasta artera va fi introdusa in sistemul inteligent de management al traficului, fiind montate semafoare inteligente care isi schimba timpii de asteptare in functie de valorile de trafic. De exemplu, daca la o intersectie se face coada dintr-un anumit sens, semaforul va ramane pe verde mai mult timp, astfel incat sa se decongestioneze traficul;

– pe marginea trotuarului va fi refacuta plantatia de aliniament;

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro