Blinken: Niciun semn că Rusia ar avea vreo intenţie de a schimba calea războiului în Ucraina
Rusia nu dă semne că ar avea de gând să schimbe cursul războiului său împotriva Ucrainei, a declarat vineri secretarul de stat al SUA Antony Blinken, după ce miniştrii de externe din peste 20 de ţări, inclusiv din SUA şi Rusia, s-au întâlnit în capitala Indoneziei pentru reuniunea anuală a organizaţiei ASEAN, centrată pe teme de securitate, relatează Reuters.
Diplomaţi de top din China, Statele Unite şi Rusia s-au numărat printre cei care au venit la Jakarta pentru Forumul Regional al ASEAN, organizaţia ţărilor din Asia de Sud-Est, unde agendele ample sunt de obicei deturnate de crize geopolitice, notează Reuters, citată de News.ro.
Adresându-se reporterilor după încheierea discuţiilor, Blinken a spus că nu există niciun indiciu că Rusia ar fi dispusă să se angajeze într-o diplomaţie semnificativă în ceea ce priveşte războiul din Ucraina. „Nu am auzit nimic de la ministrul de externe (Serghei) Lavrov care să sugereze vreo schimbare de direcţie în ceea ce priveşte ceea ce face Rusia în Ucraina”, a spus Blinken, adăugând că la reuniune Rusia s-a concentrat să dea vina pe Statele Unite pentru toate problemele lumii.
Şeful pentru politică externă al UE, Josep Borrell, a declarat la rândul său că Lavrov a respins „agresiv” apelul ca Moscova să-şi retragă trupele din Ucraina.
Lavrov a spus la începutul acestei săptămâni că războiul nu se va încheia până când Occidentul „nu renunţă la planurile sale de a-şi păstra dominaţia”, inclusiv la „dorinţa obsesivă” de a învinge Rusia strategic.
Lavrov s-a întâlnit cu omologul chinez. Îşi vor „întări comunicarea şi coordonarea strategică”
Lavrov nu a avut nicio intenţie de a-l contacta pe omologul american la Jakarta, a precizat purtătoarea sa de cuvânt, Maria Zaharova.
În schimb, Lavrov s-a întâlnit cu diplomatul chinez cu rangul cel mai înalt, Wang Yi. Cele două părţi îşi vor „întări comunicarea şi coordonarea strategică”, potrivit Ministerului chinez de Externe.
Separat, Wang Yi s-a întâlnit şi cu Antony Blinken.
Alte probleme care au dominat discuţiile din Indonezia au fost lansările de rachete ale Coreei de Nord, rivalitatea dintre SUA şi China şi criza în curs din Myanmar.
Ministrul de externe indonezian, Retno Marsudi, a declarat că forumul a convenit să „consolideze diplomaţia preventivă”.
___