Apple a lansat o aplicatie care permite abonatilor iTunes sa stearga albumul trupei U2
Grupul Apple, confruntat cu polemica generata de descarcarea automata a celui mai recent album al trupei U2 in conturile iTunes, a lansat luni o procedura care permite stergerea materialului discografic „Songs of Innocence” din conturile utilizatorilor care nu doresc acest disc, transmite Mediafax.
Saptamana trecuta, cu ocazia prezentarii noului iPhone 6 la San Francisco, trupa irlandeza a interpretat o piesa de pe cel mai recent album al sau, primul lansat dupa o pauza de cinci ani, pe care grupul Apple l-a pus in mod automat si gratuit la dispozitia celor peste 500 de milioane de abonati ai magazinului sau online de muzica, iTunes.
Insa multi abonati, care nu doreau ca albumul sa le ocupe spatiul de stocare online, s-au plans ca nu pot sa retraga cantecele din bibliotecile lor de pe site.
Apple a pus la dispozitia utilizatorilor o adresa pentru a se debarasa de continutul muzical nedorit, prevenindu-i totodata in legatura cu faptul ca albumul „Songs of Innocence” nu va mai putea fi descarcat inca o data in mod gratuit.
Albumul era intr-adevar oferit oricarui abonat care isi deschidea un cont iTunes inainte de data de 13 octombrie.
U2, care a lansat unele dintre cele mai aclamate albume din lume in anii 1980 precum „The Joshua Tree” si „Rattle and Hum”, ar fi putut sa se astepte la incasari uriase odata cu lansarea unui nou disc, care era asteptat cu nerabdare de fanii grupului.
Apple nu a dezvaluit aranjamentele financiare incheiate cu membrii trupei, care sunt deja multimilionari, pentru punerea la dispozitie gratuita pe iTunes a albumului „Songs of Innocence”.
Bono a reamintit cu ocazia evenimentului de lansare a noului telefon iPhone 6 despre colaborarea indelungata a trupei U2 cu grupul Apple, adresandu-se CEO-ului grupului in felul urmator: „Noi suntem sangele (care face sa mearga) masina voastra, Stapane Zen al materialelor si programelor computerizate Tim Cook”.
Albumul „Songs of Innocence” a fost lansat la cinci ani de la cel mai recent material discografic al rockerilor de la U2, „No Line on the Horizon” (2009).