Aliaţii NATO au convenit asupra unor planuri de apărare împotriva unui eventual atac rusesc
Aliaţii NATO au ajuns luni la un acord asupra unor planuri de apărare care detaliază modul în care alianţa ar răspunde la un atac rusesc, depăşind blocajul din partea Turciei, cu o zi înainte ca liderii să se reunească la summitul de la Vilnius, au declarat cinci diplomaţi pentru agenția Reuters, potrivit Agerpres.
Timp de decenii, NATO nu a considerat că este nevoie de planuri de apărare pe scară largă, în timp ce a purtat războaie mai mici în Afganistan şi Irak şi a simţit că Rusia post-sovietică nu mai reprezenta o ameninţare existenţială.
Dar, aminteşte Reuters, odată cu cel mai sângeros război din Europa de după 1945, care face ravagii chiar dincolo de graniţele sale, în Ucraina, NATO avertizează acum că trebuie să aibă toate planurile pregătite cu mult timp înainte de un conflict care ar putea izbucni cu un adversar de aceeaşi talie, precum Moscova.
Turcia blocase aprobarea planurilor din cauza formulării folosite pentru locaţii geografice precum Cipru.
Liderii NATO se reunesc la Vilnius pe 11-12 iulie pentru un summit la care se va discuta despre aderarea Suediei şi despre relaţia viitoare a alianţei cu Ucraina.
Prin conturarea planurilor sale regionale, NATO va oferi, de asemenea, statelor îndrumări cu privire la modul în care să îşi modernizeze forţele şi logistica.
Necesitatea de a finanţa această schimbare fundamentală este unul dintre motivele pentru care liderii sunt pregătiţi să majoreze la Vilnius ţinta de cheltuieli militare ale alianţei, ceea ce va face ca obiectivul actual de 2% din PIB să devină o cerinţă minimă.
Oficialii NATO estimează că va fi nevoie de câţiva ani pentru ca planurile să fie implementate pe deplin, deşi subliniază că alianţa poate intra imediat în luptă dacă este necesar.
___