Nominalizarile la Oscar – Oh Brothers Where Art Thou?!

Ceva nu e in regula: Academia Americana de Film a facut in acest an mai multe greseli ca de obicei. Una dintre ele te lasa perplex: „Inside Llewyn Davis”, unul dintre cele mai bune filme din 2013, nu e nominalizat decat la imagine si mixaj de sunet. Daca filmul fratilor Coen tinde sa aiba destinul eroului sau, ce putem spune despre Oscaruri? In timp ce producatorii influenti isi imping filmele spre premii, credibilitatea Oscarurilor e in cadere libera.

La categoria Cel mai bun film au fost facute noua nominalizari. Regulamentul spune ca limita minima e de cinci filme, iar cea maxima de 10. Asta inseamna ca AMPAS n-a avut de unde alege un al 10-lea film la fel de bun ca celelalte noua – din recolta unui an despre care toata lumea spune ca a fost mai bun ca precedentii (dovada cel putin lupta de la categoriile de interpretare).

„Inside Llewyn Davis” e cel mai „snobat” film din 2013, fiind ignorat in bloc la toate premiile asociatiilor profesionale. Nimeni nu stie de ce. Coen-ii au inceput sa frecventeze Oscarurile cam din 1996, de cand cu „Fargo”. Au fost in 2000 cu „Marea hoinareala”/”Oh Brother Where Art Thou?”, in 2007 cu „Nu exista tara pentru batrani”/”No Country for Old Men”, in 2009 cu „A Serious Man” si in 2010 pentru „Adevaratul curaj”/”True Grit” (care a fost nominalizat la 10 Oscaruri).

Au luat o singura data Oscarul pentru Cel mai bun film, cu „No Country for Old Men”, care a fost nominalizat la opt categorii, castigand la Cel mai bun film, regie, scenariu adaptat si rol secundar masculin (Javier Bardem). In acest an, AMPAS nu-i mai iubeste pe Coen-i, taman dupa au facut unul dintre cele mai bune filme din cariera.

In schimb, prefera sa nominalizeze productii conformiste produse de studiouri influente (e cazul lui „Captain Philips”, care e produs de Sony Pictures Entertainment, „Philomena”, distribuit de Harvey Weinstein sau „American Hustle”), desi s-a abtinut sa nominalizeze „Lee Daniels’s The Butler”/”Majordomul”, care e pe linia conformismului corect politic care place institutiei. Nu l-a nominalizat poate pentru ca l-a preferat pe elaboratul „12 ani de sclavie”/”12 Years a Slave”, care intra in aceeasi paradigma a filmelor/cineastilor de culoare.

Succesul de la Globurile de Aur a propulsat „Dallas Buyers Club” si „Her” printre nominalizarile la Cel mai bun film. Nu am vazut „Dallas Buyers Club”, dar „Her” e interesant pentru idee (nici macar pentru scenariu) si e prea intimist pentru a fi trecut in prima liga. Dar e produs de Anapurna Pictures (care a produs si „American Hustle”), companie condusa de tanara Megan Ellison, fiica miliardarului Larry Ellison de la Oracle Corporation. Lucrurile incep sa se lege, ca intr-un thriller american.

O alta inexplicabila eroare e ignorarea lui Robert Redford pentru rolul din „All Is Lost”. Daca membrilor Academiei li s-a parut ca „All Is Lost” e un film de prea mica respiratie pentru a fi nominalizat la Cel mai bun film (desi ar fi meritat mai mult decat „Capitanul Philips”, „Her” ori „American Hustle”), puteau sa-l fi nominalizat macar pe Redford.

Acesta are 77 de ani, n-a mai luat niciodata Oscarul de interpretare (probabil nici nu-l va mai lua) si, spre deosebire de Bruce Dern, care a fost nominalizat pentru „Nebraska” (si care are tot 77 de ani), e singurul interpret al unui film care te tine cu sufletul la gura de la inceput si pana la sfarsit.

Cum poti sa il preferi pe manieristul Christian Bale sau chiar si pe Chiwetel Eijofor care au partituri mai usoare? Sau pe Matthew McConaughey care de vreo patru ani lupta sa treaca de la „surfing boy” la roluri de compozitie care sa-i aduca premii? Dar una-i ambitia, si alta talentul.

In alta ordine de idei, e de mirare ca „La vie d’Adele: Chapitre 1 et 2” a fost trecut cu vederea la Film strain, dar e la fel de surprinzator ca pe lista de nominalizari se regaseste „Missing Picture”, de Ritty Panh, care nu e un film de larga respiratie si plin de bune intentii, ci o animatie combinata cu imagini de arhiva despre genocidul comis de Khmerii Rosii in Cambodgia anilor 70.

Altfel, lista nominalizarilor arata ca programul de Revelion: aceiasi oameni, aceeasi nelipsita Meryl Streep (care sarbatoreste majoratul, cu 18 nominalizari la activ), aceeasi nelipsita Julia Roberts, plus nominalizarile actorilor din „American Hustle” – Christian Bale, Bradley Cooper, Amy Adams, Jennifer Lawrence (pentru doua replici si trei zulufi) care intaresc si mai mult trendul.

Nu se mai cere azi sa joci interiorizat sau sa faci filme in filigran, nu se mai cere nici macar sa fii tehnic, ci sa iei ochii si sa faci giumbuslucuri. Dar sa consideri, de pilda, jocul actorilor din ￢American Hustle￢ mai bun decat jocul actorilor din ￢Inside Llewyn Davis￢ e o grava confuzie a valorilor.

„Lupul de pe Wall Street” a strans doar cinci nominalizari, dar AMPAS l-a nominalizat pe Martin Scorsese la regie, ceea ce jurnalistii straini nu au facut la Globurile de Aur. „Saving Mr. Banks” a iesit cu totul din carti. Ma rog, nici ca ar fi meritat sa ramana, dar la interpretare feminina, unde Emma Thompson ar fi putut intra intr-un an mai arid, locurile erau ocupate din oficiu (cu numele pe ele, ca la biserica.).

Cele mai multe nominalizari – 10, au „American Hustle” si „Gravity”, urmate de „12 Years a Slave” – noua nominalizari, „Dallas Buyers Club”, „Nebraska” si „Capitanul Philips” cu cate sase. Dar ce importanta mai are numarul de nominalizari? Studiile arata ca in ultimii zece ani, filmele cu cele mai multe nominalizari la Oscar au luat cele mai putine premii. Oricum, ce mai conteaza? Editia e deja compromisa.