Sari direct la conținut

Ordonanta de Urgenta care modifica Legea Educatiei a fost publicata in Monitorul Oficial: Universitatile sunt obligate sa vireze Ministerului 5% din taxele incasate de la studentii straini

HotNews.ro
Studenti, Foto: Agerpres
Studenti, Foto: Agerpres

Universitatile de stat vor vira incepand de astazi catre Ministerul Educatiei 5% din incasarile in valuta provenite din taxele de la studentii si cursantii straini. Prevederea face parte din ordonanta de urgenta adoptata de Guvern pe 23 decembrie si publicata astazi, 30 decembrie, in Monitorul Oficial. O alta modificare la legea educatiei nationale introduce restrictii in ceea ce priveste reducerile de care beneficiaza studentii la transport: vor beneficia de tarif redus cu minimum 50% pe mijloacele de transport local in comun numai studentii in varsta de pana la 26 de ani, inmatriculati la forma de invatamant cu frecventa.

Astazi, 30 decembrie 2013, a fost publicata in Monitorul Oficial – Ordonanta de urgenta privind modificarea si completarea Legii educatiei nationale nr. 1/2011 si pentru luarea unor masuri in domeniul invatamantului. Este vorba despre OUG 117 din 23 decembrie 2013, despre care ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, si ministrul delegat pentru Cercetare si Invatamant Superior, Mihnea Costoiu, au vorbit presei si care statueaza invatamantul obligatoriu de 11 ani, amanarea examenelor interdisciplinare la Evaluarea Nationala si la Bacalaureat, precum si renuntarea la efectele clasificarii universitatilor.

Citeste punct cu punct modificarile la Legea Educatiei Nationale pe care le opereaza Ordonanta de Urgenta adoptata de Guvern:

La articolul 16, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

Art. 16. – (1) Invatamantul general obligatoriu este de 11 clase si cuprinde invatamantul primar, invatamantul gimnazial si primii 2 ani ai invatamantului secundar superior. Invatamantul liceal devine obligatoriu pana cel mai tarziu in anul 2020.

(2) Obligatia de a frecventa invatamantul obligatoriu de 11 clase, la forma cu frecventa, inceteaza la varsta de 18 ani.

Articolul 16, alineatele (1) si (2) asa cum erau in Legea Educatiei Nationale:

(1) Invatamantul general obligatoriu este de 10 clase si cuprinde invatamantul primar si cel gimnazial. Invatamantul liceal devine obligatoriu pana cel mai tarziu in anul 2020.

(2) Obligatia de a frecventa invatamantul de 10 clase, la forma cu frecventa, inceteaza la varsta de 18 ani.

Articolul 23 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Art. 23. – (1) Sistemul national de invatamant preuniversitar cuprinde urmatoarele niveluri:

a) educatia timpurie (0-6 ani), formata din nivelul anteprescolar (0-3 ani) si invatamantul prescolar (3-6 ani), care cuprinde grupa mica, grupa mijlocie si grupa mare;

b) invatamantul primar, care cuprinde clasa pregatitoare si clasele I-IV;

c) invatamantul secundar, care cuprinde:

(i) invatamantul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V-VIII;

(ii) invatamantul secundar superior care poate fi:

– invatamantul liceal, care cuprinde clasele de liceu IX-XII/XIII, cu urmatoarele filiere: teoretica, vocationala si tehnologica;

invatamant profesional cu durata de 3 ani;

d) invatamantul tertiar nonuniversitar, care cuprinde invatamantul postliceal.

(2) Invatamantul liceal este organizat in doua cicluri care se succeda: ciclul inferior al liceului, format din clasele a IX-a – a X-a, si ciclul superior al liceului, format din clasele a XI-a – a XII-a/a XIII-a.

(3) Invatamantul liceal, vocational si tehnologic, invatamantul profesional si invatamantul postliceal se organizeaza pentru specializari si calificari stabilite de Ministerul Educatiei Nationale, in conformitate cu Registrul national al calificarilor.

Articolul 23 asa cum era in Legea Educatiei Nationale:

(1) Sistemul national de invatamant preuniversitar cuprinde urmatoarele niveluri:

a) educatia timpurie (0 – 6 ani), formata din nivelul anteprescolar (0 – 3 ani) si invatamantul prescolar (3 – 6 ani), care cuprinde grupa mica, grupa mijlocie si grupa mare;

b) invatamantul primar, care cuprinde clasa pregatitoare si clasele I – IV;

c) invatamantul secundar, care cuprinde:

(i) invatamantul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V – IX;

(ii) invatamantul secundar superior sau liceal, care cuprinde clasele de liceu X – XII/XIII, cu urmatoarele filiere: teoretica, vocationala si tehnologica;

d) invatamantul profesional, cu durata intre 6 luni si 2 ani;

e) invatamantul tertiar nonuniversitar, care cuprinde invatamantul postliceal.

(2) Invatamantul liceal, vocational si tehnologic, invatamantul profesional si invatamantul postliceal se organizeaza pentru specializari si calificari stabilite de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, in conformitate cu Registrul national al calificarilor.

La articolul 24, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Art. 24. – (1) Invatamantul general obligatoriu este format din invatamantul primar, invatamantul secundar inferior si primii 2 ani ai invatamantului secundar superior.

Articolul 24, alineatul (1) asa cum era in Legea Educatiei Nationale:

ART. 24 – (1) Invatamantul general obligatoriu este format din invatamantul primar si invatamantul secundar inferior.

La articolul 30, alineatul (3) se abroga.

Articolul 30, alineatul (3) asa cum era in Legea Educatiei Nationale:

ART. 30 – (3) Absolventii invatamantului gimnazial care nu continua studiile in invatamantul liceal pot sa finalizeze, pana la varsta de 18 ani, cel putin un program de pregatire profesionala care permite dobandirea unei calificari corespunzatoare Cadrului national al calificarilor.

La articolul 31, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Durata studiilor in invatamantul liceal este de 4 sau 5 ani, in conformitate cu planurile-cadru aprobate de Ministerul Educatiei Nationale. Pentru unele forme de invatamant cu frecventa si pentru invatamantul liceal cu frecventa redusa, durata studiilor se prelungeste cu un an.

Articolul 31, alineatul (3) asa cum era in Legea Educatiei Nationale:

ART. 31 – (3) Durata studiilor in invatamantul liceal – forma de invatamant cu frecventa – este de 3 ani pentru filiera teoretica, de 3 sau de 4 ani pentru filiera vocationala si de 4 ani pentru filiera tehnologica, in conformitate cu planurile-cadru aprobate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. Pentru unele forme de invatamant cu frecventa si cu frecventa redusa, durata studiilor se prelungeste cu un an.

La articolul 32, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Absolventii clasei a X-a din cadrul filierei tehnologice sau vocationale care au finalizat un stagiu de pregatire practica pot sustine examen de certificare a calificarii corespunzator nivelului de certificare stabilit prin Cadrul national al calificarilor.

Articolul 32, alineatul (3) asa cum era in Legea Educatiei Nationale:

ART. 32 – (3) Absolventii clasei a XI-a din cadrul filierei tehnologice sau vocationale care au finalizat un stagiu de pregatire practica pot sustine examen de certificare a calificarii corespunzator nivelului de certificare stabilit prin Cadrul national al calificarilor.

La articolul 33, alineatele (5) si (6) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

(5) Absolventii invatamantului profesional care promoveaza examenul de certificare a calificarii profesionale pot urma cursurile invatamantului liceal.

(6) Absolventii invatamantului obligatoriu care intrerup studiile pot finaliza, pana la varsta de 18 ani, cel putin un program de pregatire profesionala care permite dobandirea unei calificari corespunzatoare Cadrului national al calificarilor;

Articolul 33, alineatele (5) si (6) asa cum erau in LEN:

ART. 33 – (5) Absolventii invatamantului profesional, care promoveaza examenul de certificare a calificarii profesionale, pot urma cursurile invatamantului liceal cu frecventa redusa.

(6) Absolventii invatamantului gimnazial care intrerup studiile pot finaliza, pana la varsta de 18 ani, cel putin un program de pregatire profesionala care permite dobandirea unei calificari corespunzatoare Cadrului national al calificarilor.

La articolul 44, dupa alineatul (9) se introduc trei noi alineate, alineatele (9 1) – (9 3), cu urmatorul cuprins:

(9 1) Invatamantul postliceal se incheie cu examen de certificare a competentelor profesionale. Modul de organizare si desfasurare a examenului de certificare a competentelor profesionale este reglementat de Ministerul Educatiei Nationale prin metodologie specifica, elaborata cu consultarea factorilor interesati si aprobata prin ordin al ministrului educatiei nationale.

(9 2) Candidatii proveniti din invatamantul postliceal de stat admisi pe locurile finantate de la bugetul de stat pot sustine examenul de certificare a calificarii profesionale, fara taxa, de cel mult doua ori. Prezentarile ulterioare la acest examen sunt conditionate de achitarea unor taxe stabilite la nivelul centrului de examen, luand in considerare cheltuielile de examen per candidat.

(9 3) Absolventii invatamantului postliceal care sustin si promoveaza examenul de certificare a calificarii profesionale primesc certificat de calificare profesionala, corespunzator nivelului stabilit prin Cadrul national al calificarilor si Suplimentul descriptiv al certificatului Europass.

La articolul 63 alineatul (1), literele c), d), e) si f) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

c) invatamantul primar: clasa cuprinde in medie 20 de elevi, dar nu mai putin de 12 si nu mai mult de 25;

d) invatamantul gimnazial: clasa cuprinde in medie 25 de elevi, dar nu mai putin de 12 si nu mai mult de 30;

e) invatamantul liceal si profesional: clasa cuprinde in medie 25 de elevi, dar nu mai putin de 15 si nu mai mult de 30;

f) invatamantul postliceal: clasa cuprinde in medie 25 de elevi, dar nu mai putin de 15 si nu mai mult de 30;

Articolul 63 alineatul (1), literele c), d), e) si f) asa cum erau in LEN:

ART. 63 – (1) In invatamantul preuniversitar, formatiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu, dupa cum urmeaza:

c) invatamantul primar: clasa care cuprinde in medie 20 de elevi, dar nu mai putin de 12 si nu mai mult de 25;

d) invatamantul gimnazial: clasa care cuprinde in medie 25 de elevi, dar nu mai putin de 12 si nu mai mult de 30;

e) invatamantul liceal: clasa care cuprinde in medie 25 de elevi, dar nu mai putin de 15 si nu mai mult de 30;

f) invatamantul postliceal: clasa care cuprinde in medie 25 de elevi, dar nu mai putin de 15 si nu mai mult de 30;

La articolul 71, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3 1), cu urmatorul cuprins:

(3 1) Pe parcursul clasei pregatitoare nu se acorda note sau calificative.

La articolul 74, alineatul (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(5) La finalul clasei a VIII-a, in baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei Nationale, se realizeaza o evaluare nationala obligatorie a tuturor absolventilor. Rezultatele evaluarii se exprima printr-un punctaj, similar testelor internationale. Evaluarea se realizeaza prin urmatoarele probe:

a) o proba scrisa la limba si literatura romana;

b) o proba scrisa la limba materna;

c) o proba scrisa transdisciplinara la matematica si stiinte;

d) o proba scrisa la o limba de circulatie internationala;

e) o proba practica de utilizare a calculatorului, sustinuta in timpul anului;

f) o proba orala transdisciplinara de evaluare a competentelor civice si sociale, sustinuta in timpul anului;

Articolul 74, alineatul (5) asa cum era in LEN:

ART. 74 – (5) La finalul clasei a IX-a, in baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, se realizeaza o evaluare nationala obligatorie a tuturor elevilor. Rezultatele evaluarii se exprima printr-un punctaj, similar testelor internationale. Evaluarea se realizeaza prin urmatoarele probe:

a) o proba scrisa la limba si literatura romana;

b) o proba scrisa la limba materna;

c) o proba scrisa transdisciplinara la matematica si stiinte;

d) o proba scrisa la o limba de circulatie internationala;

e) o proba practica de utilizare a calculatorului, sustinuta in timpul anului;

f) o proba orala transdisciplinara de evaluare a competentelor civice si sociale, sustinuta in timpul anului.

La articolul 75, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(2) Continuarea studiilor din invatamantul gimnazial in invatamantul liceal sau in invatamantul profesional este asigurata pe baza unui proces de consiliere si de orientare scolara si profesionala. Numarul de locuri alocate clasei a IX-a din invatamantul liceal si profesional este cel putin egal cu cel al absolventilor clasei a VIII-a.

Articolul 75, alineatul (2) asa cum era in LEN:

ART. 75 – (2) Continuarea studiilor din invatamantul gimnazial in invatamantul liceal este asigurata pe baza unui proces de consiliere si de orientare scolara si profesionala. Numarul de locuri alocate clasei a X-a este cel putin egal cu cel al absolventilor clasei a IX-a.

La articolul 76 alineatul (2), litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

b) in cazul in care numarul de candidati este mai mare decat numarul locurilor oferite de unitatea de invatamant, admiterea se face luand in calcul in proportie de 70% portofoliul educational al elevului, media de absolvire a invatamantului obligatoriu, precum si media la probele de evaluarea nationala de la sfarsitul clasei a VIII-a si in proportie de 30% nota obtinuta la proba de admitere stabilita de unitatea de invatamant.

Articolul 76 alineatul (2), litera b) asa cum era in LEN:

ART. 76 – (2) Admiterea la liceu sau la scoala profesionala se realizeaza dupa urmatoarea procedura:

b) in cazul in care numarul de candidati este mai mare decat numarul locurilor oferite de unitatea de invatamant, admiterea se face luand in calcul in proportie de 70% portofoliul educational al elevului, media de absolvire a invatamantului obligatoriu, precum si media la probele de la evaluarea nationala de la sfarsitul clasei a IX-a si in proportie de 30% nota obtinuta la proba de admitere stabilita de unitatea de invatamant.

La articolul 76, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(4) Metodologia-cadru de organizare si desfasurare a admiterii in clasa a IX-a este elaborata de Ministerul Educatiei Nationale si este data publicitatii, pentru fiecare generatie, cel mai tarziu la inceputul clasei a VIII-a. Unitatile de invatamant au obligatia de a anunta public disciplina sau disciplinele la care se sustine proba de admitere, programele, procedurile de organizare a acesteia, precum si modul de utilizare a portofoliului educational, pana, cel mai tarziu, la inceputul clasei a VIII-a. Proba suplimentara de admitere se va sustine la cel mult doua discipline.

Articolul 76, alineatul (4) asa cum era in LEN:

ART. 76 – (4) Metodologia-cadru de organizare si desfasurare a admiterii in clasa a X-a este elaborata de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si este data publicitatii, pentru fiecare generatie, cel mai tarziu la inceputul clasei a VIII-a. Unitatile de invatamant au obligatia de a anunta public disciplina sau disciplinele la care se sustine proba de admitere, programele, procedurile de organizare a acesteia, precum si modul de utilizare a portofoliului educational, pana, cel mai tarziu, la inceputul clasei a VIII-a. Proba suplimentara de admitere se va sustine la cel mult doua discipline.

La articolul 84, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

Art. 84. – (1) Elevii din invatamantul obligatoriu, profesional si liceal acreditat/autorizat beneficiaza de tarif redus cu 50% pentru transportul local in comun, de suprafata, naval si subteran, precum si pentru transportul intern auto, feroviar si naval, pe tot parcursul anului calendaristic.

(2) Elevii orfani, elevii cu cerinte educationale speciale, precum si cei pentru care s-a stabilit o masura de protectie speciala, in conditiile legii, sau tutela beneficiaza de gratuitate pentru toate categoriile de transport prevazute la alin. (1), pe tot parcursul anului calendaristic.

Articolul 84, alineatele (1) si (2) asa cum erau in LEN:

ART. 84 – (1) Elevii din invatamantul obligatoriu si liceal acreditat/autorizat beneficiaza de tarif redus cu 50% pentru transportul local in comun, de suprafata, naval si subteran, precum si pentru transportul intern auto, feroviar si naval, pe tot parcursul anului calendaristic.

(2) Ca masura de protectie speciala, elevii orfani, elevii cu cerinte educationale speciale, precum si cei institutionalizati pot beneficia de gratuitate pentru toate categoriile de transport mentionate la alin. (1), pe tot parcursul anului calendaristic.

La articolul 85, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(2) Statul subventioneaza toate costurile aferente frecventarii liceului pentru elevii provenind din grupuri socioeconomice dezavantajate, precum si pentru cei care frecventeaza invatamantul profesional, inclusiv pentru perioada stagiilor de pregatire practica. Modalitatea de subventionare si criteriile de acordare a subventiei se stabilesc prin hotarare a Guvernului, initiata de Ministerul Educatiei Nationale.

Articolul 85, alineatul (2) asa cum era in LEN:

ART. 85 – (2) Statul subventioneaza toate costurile aferente frecventarii liceului pentru elevii provenind din mediul rural sau din grupuri socioeconomice dezavantajate, precum si pentru cei care frecventeaza scolile profesionale. Modalitatea de subventionare si criteriile de acordare a subventiei se stabilesc prin hotarare a Guvernului, initiata de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

La articolul 102, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(2) Finantarea invatamantului preuniversitar particular si confesional acreditat se face din taxe, din fonduri publice, in cazul invatamantului prescolar si al celui obligatoriu, precum si din alte surse, potrivit legii.

Articolul 102, alineatul (2) asa cum era in LEN:

ART. 102 – (2) Finantarea invatamantului preuniversitar particular si confesional acreditat se face din taxe, din fonduri publice, in cazul invatamantului prescolar, primar si gimnazial obligatoriu, precum si din alte surse, potrivit legii.

La articolul 104, dupa alineatul (5) se introduc patru noi alineate, alineatele (5 1) – (5 4), cu urmatorul cuprins:

(5 1) In situatii exceptionale, atunci cand sumele repartizate in baza standardelor de cost nu asigura plata drepturilor prevazute la alin. (2) lit. a)-d) la unele unitati de invatamant cu personalitate juridica, in cadrul sumelor defalcate din taxa pe valoarea adaugata aprobate judetului/municipiului Bucuresti prin legea bugetului de stat, directiile regionale ale finantelor publice/administratiile judetene ale finantelor publice, respectiv a municipiului Bucuresti, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor scolare, pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orase, municipii si sectoare ale municipiului Bucuresti cu aceasta destinatie sau pot proceda la repartizarea sumelor ramase nerepartizate, dupa caz.

(5 2) Aprobarea redistribuirii/repartizarii sumelor potrivit prevederilor alin.(5 1) se va face numai dupa verificarea de catre inspectoratul scolar, pe baza raportului de audit/control, a modului de angajare si utilizare a sumelor alocate pentru finantarea de baza, pe baza costurilor standard per ele/prescolar si dupa verificarea corelarii numarului de personal cu numarul de elevi. In urma verificarii, inspectoratul scolar stabileste si propune directiilor regionale ale finantelor publice/administratiilor judetene ale finantelor publice, respectiv a municipiului Bucuresti sumele ce urmeaza a fi redistribuite/repartizate suplimentar.

(5 3) Redistribuirea sumelor intre unitati de invatamant cu personalitate juridica din cadrul aceleiasi unitati administrativ-teritoriale se aproba de consiliul local, la propunerea primarului, cu avizul conform al inspectoratului scolar.

(5 4) Redistribuirea sumelor intre unitati de invatamant cu personalitate juridica, potrivit prevederilor alin. (5 1) si (5 2), conduce implicit la modificarea bugetelor initiale aprobate, calculate pe baza costurilor standard per elev/prescolar.

La articolul 105, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Art. 105. – (1) Finantarea complementara asigura cheltuieli de capital, cheltuieli sociale si alte cheltuieli asociate procesului de invatamant preuniversitar de stat care nu fac parte din finantarea de baza a unitatilor scolare.

Articolul 105, alineatul (1) asa cum era in LEN:

ART. 105 – (1) Finantarea complementara asigura cheltuieli de capital, cheltuieli sociale si alte cheltuieli asociate procesului de invatamant preuniversitar de stat.

La articolul 105, alineatul (2), dupa litera k) se introduce o noua litera, litera l), cu urmatorul cuprins:

l) alte cheltuieli de natura bunurilor si serviciilor, care nu fac parte din finantarea de baza.

La articolul 111, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(4) Autoritatile administratiei publice locale hotarasc alocarea de fonduri, din veniturile proprii ale acestora, ca participare la finantarea de baza si ca finantare complementara a unitatilor de invatamant preuniversitar de stat.

Articolul 111, alineatul (4) asa cum era in LEN:

ART. 111 – (4) Consiliul judetean/consiliile locale ale sectoarelor si Consiliul General al Municipiului Bucuresti aloca, prin hotarari proprii, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispozitia acestora, in vederea finantarii unitatilor de invatamant preuniversitar de stat, prin finantarea complementara.

La articolul 112, dupa alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu urmatorul cuprins:

(7) In situatii temeinic justificate, dreptul de administrare al Ministerului Educatiei Nationale asupra terenurilor si cladirilor in care isi desfasoara activitatea inspectoratele scolare judetene, casele corpului didactic, centrul national de excelenta, centrele recreative si de divertisment, Palatul National al Copiilor, palatele si cluburile elevilor, cluburile sportive scolare se poate transmite si altor unitati/institutii din sistemul de invatamant, la propunerea Ministerului Educatiei Nationale, prin hotarare a Guvernului.

La articolul 125 alineatul (1), litera b) se abroga.

Articolul 125 alineatul (1), litera b):

(1) In cazul in care se constata nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 124, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului sesizeaza senatul universitar in termen de 30 de zile de la data constatarii. Daca in termen de 3 luni de la data sesizarii, universitatea continua sa nu respecte obligatiile prevazute la art. 124, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului aplica, in termen de maximum 6 luni de la data sesizarii initiale a senatului universitar, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri:

b) reduce sau elimina temporar sau definitiv accesul la finantarile din surse publice, la propunerea Consiliului de etica si management universitar;

La articolul 132, alineatul (5) se abroga.

Articolul 132, alineatul (5):

(5) Prin exceptie de la prevederile alin. (2), in situatii temeinic justificate, Guvernul, la propunerea Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, poate infiinta facultati, in cadrul universitatilor de stat, cu consultarea senatului universitar.

La articolul 136, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Art. 136. – (1) Anul universitar incepe, de regula, in prima zi lucratoare a lunii octombrie, include doua semestre si se finalizeaza la 30 septembrie din anul calendaristic urmator. Un semestru are, de regula, o durata de 14 saptamani de activitati didactice, urmate, de regula, de minimum 3 saptamani de examene. Structura anului universitar se aproba de catre senatul universitar. In atribuirea creditelor de studii transferabile dintr-un semestru se are in vedere o perioada de minimum 17 saptamani.

Articolul 136, alineatul (1) asa cum era in LEN:

ART. 136 – (1) Anul universitar incepe, de regula, in prima zi lucratoare a lunii octombrie si include doua semestre. Un semestru are, de regula, o durata de 14 saptamani de activitati didactice urmate, de regula, de minimum 3 saptamani de examene. Structura anului universitar se aproba de catre senatul universitar. In atribuirea creditelor de studii transferabile dintr-un semestru se are in vedere o perioada de minimum 17 saptamani.

La articolul 160, alineatele (1), (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

Art. 160. – (1) Studiile universitare de doctorat se organizeaza cu finantare de la bugetul de stat, in regim cu taxa sau din alte surse legal constituite. Finantarea studiilor de doctorat poate fi realizata si de persoane juridice de drept privat sau de institute de cercetare-dezvoltare, pe baza unui contract. Modelul de contract si metodologia de realizare a finantarii se aproba prin ordin al ministrului educatiei nationale.

(2) Prin hotarare a Guvernului initiata de Ministerul Educatiei Nationale se aloca anual, pentru studiile universitare de doctorat, un numar de locuri multianuale, echivalent numarului de granturi multianuale, pe o durata de minimum 3 ani. In metodologia de calcul a finantarii universitatilor se vor avea in vedere costurile pentru programul de studii avansate si pentru programul de cercetare. Aceste costuri sunt ajustate cu coeficienti corespunzatori pe domenii disciplinare si profesionale ale doctoratului.

(3) Alocarea locurilor, respectiv a granturilor, pe universitati se aproba prin ordin al ministrului educatiei nationale. Prioritate vor avea universitatile de cercetare avansata si educatie.

Articolul 160, alineatele (1), (2) si (3) asa cum erau in LEN:

ART. 160 – (1) Studiile universitare de doctorat se organizeaza cu finantare de la bugetul de stat, in regim cu taxa sau din alte surse legal constituite.

(2) Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului aloca anual, prin hotarare a Guvernului, pentru studiile universitare de doctorat stiintific si pentru doctoratul profesional din domeniul artelor si al sportului, un numar de granturi doctorale multianuale, pe o durata de minimum 3 ani. Grantul doctoral include cuantumul bursei individuale si costurile pentru programul de studii avansate si pentru programul de cercetare. Aceste granturi sunt ajustate cu coeficienti corespunzatori pe domenii disciplinare si profesionale ale doctoratului.

(3) Granturile doctorale se acorda pe baza de competitie nationala de proiecte stiintifice intre scolile doctorale sau competitie nationala de proiecte stiintifice intre conducatorii de doctorat, membri ai unei scoli doctorale. Competitiile sunt organizate in coordonarea CNCS.

La articolul 160, alineatul (4) se abroga.

Articolul 160, alineatul (4):

(4) Numarul anual de granturi doctorale alocate celor doua tipuri de competitii prevazute la alin. (3), precum si metodologia de desfasurare a competitiilor se stabilesc prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului.

La articolul 193, alineatele (7) si (9) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

(7) Pentru programele de licenta, master si doctorat, finantarea institutiilor de invatamant superior de stat, din surse publice, se face pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei Nationale prin consultare cu CNFIS si aprobate prin ordin al ministrului educatiei nationale.

…………………………………………………………………….

(9) Programele de excelenta prevazute la alin. (8) se stabilesc pe baza evaluarii prevazute la alin. (3).

Articolul 193, alineatele (7) si (9) asa cum erau in LEN:

ART. 193 (7) Pentru programele de licenta si master, finantarea institutiilor de invatamant superior de stat, din surse publice, se face diferentiat pe categorii de universitati si in functie de pozitia in ierarhie a programelor de studii, conform ierarhizarii prevazute la alin. (3), pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si aprobate prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului. Finantarea programelor de doctorat se face conform prevederilor art. 160.

…………………………………………………………………….

(9) Programele de excelenta prevazute la alin. (8) se stabilesc pe baza evaluarii prevazute la alin. (3), pentru programele de licenta si master, si pe baza competitiilor prevazute la art. 160 alin. (3), pentru programele de doctorat.

La articolul 193, alineatul (10) se abroga.

Articolul 193, alineatul (10):

(10) Sunt finantate din fonduri publice: programe de licenta in universitatile de stat mentionate la alin. (4) lit. a), programe de licenta si master in universitatile prevazute la alin. (4) lit. b) si programe de doctorat, master si licenta in universitatile prevazute la alin. (4) lit. c).

La articolul 197, litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

b) universitatilor de stat li se aloca un fond distinct pentru dezvoltarea institutionala, din bugetul alocat Ministerului Educatiei Nationale. Fondul de dezvoltare institutionala se adreseaza celor mai performante institutii de invatamant superior din fiecare categorie si se aloca dupa criterii competitive bazate pe standarde internationale. Metodologia de alocare si utilizare a fondului pentru dezvoltare institutionala se elaboreaza de catre Ministerul Educatiei Nationale si se aproba prin ordin al ministrului educatiei nationale.

Articolul 197, litera b) asa cum era in LEN:

Statul incurajeaza excelenta in institutiile de invatamant superior prin parghii financiare specifice, existente in prezenta lege:

b) universitatilor de stat li se aloca un fond distinct pentru dezvoltarea institutionala, din bugetul alocat Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. Fondul de dezvoltare institutionala se adreseaza celor mai performante institutii de invatamant superior din fiecare categorie si se aloca dupa criterii competitive bazate pe standarde internationale. Metodologia de alocare si utilizare a fondului pentru dezvoltare institutionala se aproba prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

La articolul 205, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(2) In timpul anului universitar, studentii inmatriculati la forma de invatamant cu frecventa, in institutiile de invatamant superior acreditate, in varsta de pana la 26 de ani, beneficiaza de tarif redus cu minimum 50% pe mijloacele de transport local in comun, transportul intern auto, feroviar si naval. Studentii orfani sau proveniti din casele de copii beneficiaza de gratuitate pentru aceste categorii de transport.

Articolul 205, alineatul (2) asa cum era in LEN:

(2) In timpul anului scolar, studentii beneficiaza de tarif redus cu minimum 50% pe mijloacele de transport local in comun, transportul intern auto, feroviar si naval. Studentii orfani sau proveniti din casele de copii beneficiaza de gratuitate pentru categoriile de transport stabilite prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului.

La articolul 206, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(2) Din taxele de la studentii si cursantii straini, incasate de institutiile de invatamant superior de stat, se vireaza la Ministerul Educatiei Nationale un cuantum de 5% din incasarile in valuta.

Articolul 206, alineatul (2) asa cum era in LEN:

ART. 206 – (2) Universitatile, in baza autonomiei universitare, pot dispune integral de veniturile obtinute din scolarizarea studentilor straini.

La articolul 221, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(2) In exercitarea atributiilor sale, Ministerul Educatiei Nationale colaboreaza in principal cu Consiliul National al Rectorilor si, dupa caz, cu autoritati si asociatii profesionale si stiintifice nationale si internationale reprezentative, federatii sindicale la nivel de ramura si federatii studentesti legal constituite la nivel national. Reprezentantii Consiliului National al Rectorilor si reprezentantii invatamantului particular sunt parteneri de dialog social.

Articolul 221, alineatul (2) asa cum era in LEN:

(2) In exercitarea atributiilor sale, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului colaboreaza cu Consiliul National al Rectorilor si, dupa caz, cu autoritati si asociatii profesionale si stiintifice nationale si internationale reprezentative, federatii sindicale la nivel de ramura si federatii studentesti legal constituite la nivel national. Reprezentantii invatamantului particular sunt parteneri de dialog social.

Articolul 253 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Art. 253. – (1) Cadrele didactice netitulare care au participat in ultimii 6 ani la concursul national unic de titularizare, care au obtinut cel putin nota/media 7 si au ocupat un post/o catedra, devin titulare in sistemul de invatamant preuniversitar, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii generale:

a) se certifica viabilitatea postului/catedrei;

b) consiliul de administratie al unitatii de invatamant respective este de acord;

(2) Conditiile specifice pentru titularizarea personalului didactic, care a participat la concursuri de titularizare, in sistemul de invatamant preuniversitar, in conditiile alin.(1), se stabilesc prin metodologie elaborata cu consultarea partenerilor de dialog social si aprobata prin ordin al ministrului educatiei nationale.

Articolul 253 asa cum era in LEN:

(1) Cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursuri de titularizare in anii 2008, 2009, 2010 si 2011, care au obtinut cel putin nota 7 si au ocupat un post/o catedra, devin titulare in sistemul de invatamant preuniversitar, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii generale:

a) se certifica viabilitatea postului/catedrei;

b) consiliul de administratie al scolii respective este de acord.

(2) Conditiile specifice pentru titularizarea personalului didactic care a participat la concursuri de titularizare in anul 2011, in conditiile alin. (1), se stabilesc prin metodologie elaborata cu consultarea partenerilor de dialog social si aprobata prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului.

La articolul 284, dupa alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu urmatorul cuprins:

(7) Reincadrarea in functia de personal didactic a personalului didactic pensionat care nu a depasit cu 3 ani varsta de pensionare se face anual, cu mentinerea drepturilor si obligatiilor care decurg din desfasurarea activitatii didactice avute anterior pensionarii, cu acordul consiliului de administratie, potrivit metodologiei prevazute la alin. (6), cu conditia suspendarii pensiei pe durata reincadrarii.

La articolul 285, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(4) In invatamantul superior poate functiona personal didactic asociat pentru functiile didactice prevazute la alin. (1).

Articolul 285, alineatul (4) asa cum era in LEN:

(4) In invatamantul superior poate functiona personal didactic asociat pentru urmatoarele functii: lector universitar/sef de lucrari, conferentiar universitar si profesor universitar.

La articolul 289, dupa alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu urmatorul cuprins:

(7) Reincadrarea in functia de personal didactic a personalului didactic pensionat se face anual, cu mentinerea drepturilor si obligatiilor care decurg din activitatea didactica desfasurata avute anterior pensionarii, cu aprobarea senatului universitar, conform metodologiei prevazute la alin. (6), cu conditia suspendarii pensiei pe durata reincadrarii.

La articolul 296, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(2) Angajarea specialistilor cu valoare stiintifica si profesionala recunoscuta in domeniu din tara sau din strainatate, in calitate de cadre didactice asociate invitate, se avizeaza de catre consiliul departamentului si se aproba de consiliul de administratie.

Articolul 296, alineatul (2) asa cum era in LEN:

(2) Angajarea specialistilor cu valoare stiintifica recunoscuta in domeniu, prin inventii, inovatii, premii, publicatii stiintifice, din tara sau din strainatate, in calitate de profesori ori conferentiari asociati invitati, se avizeaza de consiliul departamentului si se aproba de consiliul facultatii.

La articolul 301, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3 1), cu urmatorul cuprins:

(3 1) In cazul specialistilor cu valoare stiintifica si profesionala recunoscuta in domeniu, invitati in calitate de cadre didactice asociate, nu sunt aplicabile prevederile alin. (3) lit. a).

La articolul 361 alineatul (3), literele b), c) si d) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

b) evaluarea nationala organizata la finalul clasei a VIII-a se va desfasura in conformitate cu prevederile prezentei legi incepand cu generatia de elevi care incepe clasa a V-a in anul scolar 2015-2016;

c) examenul de bacalaureat se va desfasura in conformitate cu prevederile prezentei legi incepand cu generatia de elevi care incepe clasa a IX-a in anul scolar 2015-2016.

d) admiterea la liceu se va desfasura in conformitate cu prevederile prezentei legi incepand cu generatia de elevi care incepe clasa a V-a in anul scolar 2015-2016.

Articolul 361 alineatul (3), literele b), c) si d) asa cum erau in LEN:

b) masura introducerii clasei a IX-a in invatamantul gimnazial intra in vigoare incepand cu generatia de elevi care incepe clasa a V-a in anul scolar 2011 – 2012;

c) examenul de bacalaureat se va desfasura in conformitate cu prevederile prezentei legi incepand cu generatia de elevi care incepe clasa a IX-a in anul scolar 2012 – 2013;

d) admiterea la liceu se va desfasura in conformitate cu prevederile prezentei legi incepand cu generatia de elevi care incepe clasa a V-a in anul scolar 2011 – 2012;

Art. II. – In cursul anului 2014, Consiliul Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior functioneaza legal cu numarul de membri selectati in urma concursului organizat in anul 2013, pana la ocuparea, in conditiile legii, a locurilor devenite vacante ca urmare a expirarii mandatelor membrilor numiti provizoriu.

Art. III. – Dupa alineatul (8) al articolului 19 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitatii educatiei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 642 din 20 iulie 2005, aprobata cu modificari prin Legea nr. 87/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (8 1), cu urmatorul cuprins:

(8 1) O persoana poate indeplini calitatea de membru a Consiliului ARACIS pentru doua mandate.

Art. IV. – (1) Biblioteca Pedagogica Nationala „I.C. Petrescu” din Bucuresti se reorganizeaza in sectie a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucuresti, fara personalitate juridica, denumita Sectia pedagogica „I.C. Petrescu”, ca urmare a fuziunii prin absorbtie de catre Biblioteca Centrala Universitara „Carol I” din Bucuresti. Aceasta sectie are ca atributii participarea la programul de specializare a personalului didactic din invatamantul prescolar, primar, gimnazial, liceal si postliceal si asigurarea indrumarii metodologice pentru bibliotecile caselor corpului didactic si pentru bibliotecile scolare.

(2) La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Biblioteca Centrala Universitara „Carol I” din Bucuresti preia, pe baza de protocol de predare-primire, toate drepturile si obligatiile Bibliotecii Pedagogice Nationale „I.C. Petrescu” din Bucuresti.

(3) Biblioteca Centrala Universitara „Carol I” din Bucuresti preia tot personalul si numarul de posturi al Bibliotecii Pedagogice Nationale „I.C. Petrescu” din Bucuresti cu pastrarea drepturilor salariale avute la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, in conformitate cu prevederile legale.

(4) In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se aproba prin ordin al ministrului educatiei nationale Regulamentul de organizare si functionare al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucuresti.

Art. V. – Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 132 din 11 februarie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:

1. La articolul 36, litera a) se abroga.

2. Anexa nr. 2 c) se abroga.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro