Sari direct la conținut

Ce trebuie să știi dacă vrei să investești în Hidroelectrica / Câte acțiuni au rămas și când expiră discountul

HotNews.ro
BVB - Bursa de Valori Bucuresti, Foto: Hotnews
BVB - Bursa de Valori Bucuresti, Foto: Hotnews

Românii au început chiar de vineri, prima zi a Ofertei Publice Inițiale, să cumpere acțiuni la Hidroelectrica. S-a subscris 28% din tranșa dedicată persoanelor fizice. Au mai rămas 8.292.492 acțiuni, dar dacă e cerere mare s-ar putea mări numărul.

De precizat că dacă nu ai mai avut de-a face cu bursa până acum, ar trebui să înveți înainte de a te arunca. Cea mai bună investiție este cea pe care o cunoști.

Vezi și: 6 riscuri pe care trebuie să le iei în considerare dacă vrei să investești în Hidroelectrica

Dacă nu ai bani destui acum pentru subscrie, pentru că suma minimă de 5.600 lei îți depășește economiile, atunci ai două soluții:

1. Să cumperi după ce se listează (este important să-ți alegi bine momentul – adică să înveți)

2. Să investești în fonduri de investiții care au expunere pe piața românească și care au subscris (vei cumpăra unități de fond).

Dacă ești salariat ai subscris fără să știi. Probabil toate fondurile de pensii din România Pilon II și III au subcris la cel mai mare IPO din România. Așteptau asta de multă vreme.

Până când poți subscrie la Hidroelectrica / Discountul expiră în 4 zile

Poți subscrie la Hidroelectrica până la data de 4 iulie 2023, urmând ca în următoarea zi să se anunțe prețul final.

De precizat că dacă vrei discountul de 3% mai ai 4 zile. De vineri nu mai poți beneficia de acest procent.

Din totalul ofertei, pentru persoanele fizice s-a alocat 15%.

„Procentul pentru retail este 15%, cu posibilitatea de a crește cu încă 5%, dacă interesul din partea retailului va fi unul ridicat”, a declarat recent Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.

Așadar, dacă se suprasubscrie vor mai fi disponibile acțiuni.

Înainte de a subscrie trebuie să citești prospectul Ofertei Publice Inițiale a Hidroelectrica– click pentru a deschide

Cel mai simplu, pentru a subscrie, este să o faci prin brokeri. În doar câteva click-uri poți subscrie. De obicei un cont devine active în una sau maxim două zile lucrătoare, dar în această perioadă mulți brokeri vor să o facă în decurs de ore, având în vedere evenimentul așteptat de multă lume.

Cauți simbolul H2O, apoi lansezi un ordin deschis și gata.

Care este lista intermediarilor prin care se poate subscrie:

Banca Comerciala Romana

SWISS CAPITAL S.A.

WOOD & COMPANY FINANCIAL SERVICES, a.s. PRAGA

BRD Groupe Societe Generale

BT Capital Partners

IFB Finwest

PRIME TRANSACTION

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA

SSIF Estinvest SA

Muntenia Global Invest

Goldring

TRADEVILLE

VOLTINVEST

Bursa Romana de Marfuri (BRM)

INVESTIMENTAL SA

S.S.I.F. BLUE ROCK FINANCIAL SERVICES S.A

INTERFINBROK CORPORATION

Alpha Bank Romania SA

INTERDEALER CAPITAL INVEST

S.S.I.F. VIENNA INVESTMENT TRUST

De câți bani ai nevoie pentru a subscrie la Hidroelectrica

Precizăm că pentru a subscrie trebuie să o faci pentru minim 50 de acțiuni. Prețul este de 112 lei/acțiune, la care se aplică discountul dacă o faci până joi (inclusiv acea zi).

Așadar, ai nevoie de cel puțin 5.600 lei.

Bineînțeles, prețul va fi decis de investitorii mari și-l vei afla pe data de 5 iulie. Acela va fi prețul cu care vei cumpăra, de fapt (așadar, diferența o vei primi înapoi). Acțiunile o să le ai în portofoiu pe 10 iulie, urmând ca pe data de 12 să se listeze (dacă se va încheia oferta cu succes).

Când vei primi dividende la Hidroelectrica

Dacă dorești să subscrii trebuie să știi că Hidroelectrica intenționează să distribuie, cu titlu de dividende ordinare, minimum 90% din profitul net anual.

Asta nu înseamnă că vei primi în 2023 pentru 2022, ci în 2024 pentru 2023 (dacă va merge bine și va fi pe plus, evident).

Profitul din 2022 este încasat Stat și de Fondul Proprietatea. Mai departe, de investitorii în Fondul Proprietatea și de Stat (pentru că este acționar minoritar la FP).

Ca să vă faceți o idee despre profitul din ultimii ani al Hidroelectrica:

În anii 2022, 2021 și 2020, Hidroelectrica a generat venituri consolidate în valoare de 9,452 miliarde lei, 6,489 miliarde lei și, respectiv, 3,841 miliarde lei.

În aceeași perioadă, compania a raportat profituri anuale (nete) în valoare de 4,464 miliarde lei, 3,116 miliarde lei și, respectiv, 1,558 miliarde lei.

În primul trimestru din 2023 Societatea a obținut venituri consolidate de 3,272 miliarde lei ce au fost generate de creșterea cantității totale de energie vândută (4.838 GWh în primul trimestru din 2023) atât pe segmentul de producție, cât și pe cel de furnizare.

Acest lucru a condus la obținerea unei valori totale a EBITDA ajustat de 2,184 miliarde lei și a unui profit net de 1,723 miliarde în primul trimestru din 2023, comparativ cu o valoare totală a EBITDA ajustat de 1.702 milioane lei și a unui profit net raportat de 1,287 miliarde lei în primul trimestru din 2022.

Cine vinde acțiunile Hidroelectrica

Să nu uităm: Nu Statul vinde acțiunile, ci Fondul Proprietatea.

Oferta cuprinde o ofertă de vânzare a unui număr de până la 78.007.110 acțiuni de către Fond, adică 17,34%.

Dacă cererea este mare, Fondul va putea vinde tot ceea ce deține la Hidroelectrica (adică aproape 20%).

Statul este acționar și la Fondul Proprietatea, nu numai la Hidroelectrica, deținând 5,97%. Așadar, va avea de câștigat din listarea companiei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro