Sari direct la conținut

Cantareata de flamenco Concha Buika, aflata pentru oara in Romania, deschide Festivalul 'Viata e frumoasa!', la Opera Nationala Bucuresti

HotNews.ro

Unul dintre evenimentele muzicale majore ale anului, Festivalul International al Artelor Spectacolului Muzical „Viata e frumoasa!”, organizat de Teatrul de Opereta si Musical „Ion Dacian” revine in 2013 cu cea de-a VI-a editie, ce se va desfasura intre 7 si 17 noiembrie, informeaza Opera Nationala Bucuresti intr-un comunicat de presa. In deschiderea festivalului, cantareata Concha Buika, cunoscuta pentru timbrul vocal unic, ce combina ritmurile flamenco traditionale cu jazz, blues sau soul, va urca pe scena ONB.

Opera Nationala Bucuresti va gazdui pe parcursul festivalului numeroase spectacole de opereta si musical, concerte, spectacole de dans clasic si contemporan, evenimente conexe (lansari de carte, expozitii).

Joi, 7 noiembrie, de la ora 19:00, iubitorii de flamenco o pot asculta in deschiderea Festivalului, pe scena Operei Nationale Bucuresti, pe cantareata Concha Buika, cunoscuta pentru timbrul vocal unic, ce combina ritmurile flamenco traditionale cu jazz, blues sau soul. Detinatoare a doua premii Latin Grammy, Concha Buika vine pentru prima oara in Romania, cu ocazia Festivalului „Viata e frumoasa!”. Printre invitatii straini ai acestei editii care concerteaza la Opera se mai numara si soprana de origine elena Sonia Theodoridou.

Program

Program

Foto: Opera Nationala Bucuresti

Concertele sustinute de invitatii romani ai Festivalului pe scena Operei sunt dedicate, anul acesta, unor genuri deosebit de indragite – opereta si musical, spectatorii avand ocazia de a intalni nume de referinta ale muzicii de gen din Romania. Printre invitati se numara soprana Mioara Manea-Arvunescu, a carei activitate solistica este celebrata intr-un concert aniversar, soprana Alexandra Coman, care il are ca invitat pe tenorul spaniol Enrique Ferrer, si tenorul Alfredo Pascu, caruia i se vor alatura artiste din Rusia si Ungaria.

Publicul va putea urmari de asemenea pe scena Operei spectacole precum „Carmen„, coreo-drama a Teatrului Muzical si Dramatic de Stat din Georgia, „Contele de Luxemburg„, opereta clasica a Teatrului de Stat de Comedie Muzicala din Sankt Petersburg-Rusia, baletul „Baiadera” al Operei Nationale Bucuresti sau „Nunta insangerata„, adaptata de Teatrul Muzical de Stat din Klaipeda, Lituania. Programul include si o serie de productii recente sau inedite, printre care spectacolul „Mozart Steps„, care a deschis stagiunea curenta a Teatrului National „Radu Stanca” din Sibiu, sau spectacolul „O poveste japoneza„, o premiera la nivel national, aceasta fiind prima montare in Romania a unui text conceput special pentru a fi jucat in cultura originara, cea nipona, in stilul kabuki.

De asemenea, invitati pentru a treia oara in cadrul Festivalului „Viata e frumoasa!”, Thomas Richards si Mario Biagini propun publicului doua reprezentatii ale spectacolului „The Living Room”, gazduite in Foaierul Galben al Operei Nationale Bucuresti, precum si alte evenimente ce vor avea loc in diferite spatii din Bucuresti.

Nu in ultimul rand, Opera va mai gazdui in cadrul Festivalului expozitii si lansari de carte.

Programul detaliat al evenimentelor din cadrul Festivalului este disponibil pe site-ul www.opereta.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro