Prima editie a Listei Goncourt – Alegerea studentilor romani, cu participarea invitatilor François Weyergans, Paule Constant si Marie-Catherine Vacher
François Weyergans si Paule Constant, castigatori ai Premiului Goncourt, si editoarea Marie-Catherine Vacher (Actes Sud) vor fi prezenti la Bucuresti in perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2013 cu ocazia primei editii a Listei Goncourt – Alegerea studentilor romani, informeaza Institutul Francez din Bucuresti, intr-un comunicat de presa.
Program
29 octombrie
– Ora 18:00: Intalnire cu François Weyergans la Lectoratul Francez al Universitatii din Bucuresti
30 octombrie
– Ora 16:00: Discutie „Din culisele Premiului Goncourt”- cu François Weyergans, Paule Constant si Marie-Catherine Vacher
François Weyergans va fi la Institutul Francez pentru a impartasi cu publicul experienta sa din culisele Premiului Goncourt. Alaturi de el, va participa la discutie si Paule Constant, in calitatea sa de jurat la Premiul Goncourt . „Cum reactioneaza o editura la anuntarea premiului Goncourt ?”. Marie-Catherine Vacher, editor Actes Sud de aproape 25 ani va vorbi despre importanta unui premiu literar precum Premiul Goncourt pentru o editura.
– Ora 18:00: Lectura bilingva si interactiva a unor fragmente din creatia literara a lui François Weyergans, Libraria Kyralina
31 octombrie
– Conferinta de presa: Lista Goncourt – Deliberarea studentilor romani; prezinta Gabriela Adamesteanu, presedinte de onoare al juriului – in Atriumul Institutului Francez din Romania, in prezenta invitatilor francezi
Sub patronajul celebrei Academii Goncourt, Lista Goncourt / Alegerea studentilor romani – are un principiu de baza simplu: un juriu format din studenti la literatura si civilizatie franceza ai universitatilor din Romania decerneaza premiul celui mai bun roman francez pornind de la lista primei selectii a Academiei Goncourt, comunicata pe 6 septembrie. Gandit ca un motor de colaborare intra-universitara la scara nationala, acest premiu are ca scop pregatirea unei noi generatii de critici ai literaturii franceze contemporane si deschiderea publicului larg catre marii autori ai acestei literaturi. Romania este al patrulea spatiu geografic care inaugureaza Lista Goncourt, dupa Polonia (1998), Serbia (2011) si Orientul (Liban, 2012).
La Lista Goncourt participa sase departamente de literatura franceza din sase universitati ale tarii: Bucuresti, Craiova, Timisoara, Sibiu, Cluj si Iasi, constituind un juriu de 12 studenti.
Pe 31 octombrie are loc deliberarea finala la Bucuresti, cand studentii, impreuna cu Paule Constant (jurat Goncourt si castigatoare a Premiului Goncourt 1998), François Weyergans (Academician si castigator al Premiului Goncourt 2005), Marie-Catherine Vacher (editor Editions Actes Sud) si Gabriela Adamesteanu, presedinte de onoare al acestei prime editii, vor alege romanul laureat si vor face publica alegerea cu ocazia unei conferinte de presa.
Premierea oficiala se va face la Salonul de Carte Gaudeamus, pe 24 noiembrie.
Lista primei selectii Goncourt 2013
– Jean-Daniel Baltassat, Le divan de Staline, Seuil
– David Bosc, La claire fontaine, Verdier
– Sorj Chalandon, Le quatrième mur, Grasset
– Marie Darrieussecq, Il faut beaucoup aimer les hommes, POL
– Sylvie Germain, Petites scènes capitales, Albin Michel
– Pierre Jourde, La première pierre, Gallimard
– Pierre Lemaitre, Au revoir là-haut, Albin Michel
– Yann Moix, Naissance, Grasset
– Boris Razon, Palladium, Stock
– Thomas B Reverdy, Les Evaporés, Flammarion
– Laurent Seksik, Le cas Eduard Einstein, Flammarion
– Chantal Thomas, L’échange des princesses, Seuil
– Jean-Philippe Toussaint, Nue, Minuit
– Karine Tuil, L’invention de nos vies, Grasset
– Frederic Verger, Arden, Gallimard
Toate aceste titluri se regasesc la Mediateca Institutului Francez din Bucuresti.
Premiul Goncourt este unul dintre vectorii principali ai difuzarii literaturii franceze in lume. Fratii Jules si Edmond Goncourt sunt la originea primului premiu, decernat in 1903. De atunci, Premiul Goncourt a recompensat nume mari ale literaturii franceze, de la Marcel Proust la André Malraux, Simone de Beauvoir sau Andreï Makine.
Biografii
François Weyergans s-a nascut la Etterbeek, in Belgia, si este fiul scriitorului si criticului de film Franz Weyergans. Pleaca la Paris pentru a studia la Institut des Hautes Etudes Cinematographiques si regizeaza, in anii 60 si 70, in jur de douazeci de scurtmetraje si lungmetraje. In 1973 publica primul sau roman, Le Pitre, la editura Gallimard, si odata lansat in literatura, ii va consacra tot timpul.
Multe dintre cartile lui au fost premiate: premiul Le Renaudot in1992 pentru La Démence du boxeur, Premiul Goncourt pentru Trois jours chez ma mère in 2005 (aparut la editura Polirom in 2006), Premiul Roger-Nimier, Premiul Deux-Magots, le Grand Prix de Langue Francaise.
Autorul va fi prezent la Bucuresti dupa participarea sa la Festivalul International de Literatura si Traducere Iasi (FILIT Iasi).
Doctor in litere si stiinte umane, Paule Constant preda literatura franceza la Institutul de studii franceze pentru studenti straini la Universitatea Aix-Marseille. Este initiatoarea si presedinte al Centrului de scriitori din Sud Jean Giono din Aix-en-Provence. In 1998 a obtinut Premiul Goncourt pentru Confidence pour confidence. Paule Constant este tradusa in peste 20 de tari.
Pentru romanul Sucre et Secret, publicat in 2003, si care spune povestea a doua femei americane confruntate cu pedeapsa cu moartea, a primit premiul Amnesty pentru drepturile omului. Temele de predilectie din literatura ei sunt continentul african, America de Sud si conditia si educatia feminina (amintim si eseul Un monde à l’Usage des Demoiselles, 1987, casitigator al Marelui Premiu pentru Eseu al Academiei Franceze)
Marie-Catherine Vacher este editor la editura Actes Sud, responsabila de literatura contemporana franceza si literatura anglo-americana. A fost asistenta lui Bertrand Py, care i-a incredintat in 1992 colectia «Générations», cu scopul promovarii tinerilor autori francezi in strainatate. Inainte de a ajunge la Actes Sud in 1989, a predat timp de 10 ani. In momentul de fata publica in jur de 30 de titluri pe an, din care doua treimi de autori straini. Marie-Catherine Vacher este si una dintre traducatoarele lui Paul Auster in limba franceza.