Sunt privit ca un paria al ortopediei – Marius Uscatu, chirurg reintors in Romania

Despre chirurgul Marius Uscatu jurnalistii spun ca e medicul ala nebun care raspunde intrebarilor tuturor cititorilor. Doar pe forumul Medlive a raspuns la peste 2000 de intrebari. Daca tastezi pe Google “chirurgie picior”, primele patru rezultate afisate au legatura directa cu Marius Uscatu.

Desi astazi este cautat si foarte cunoscut in specializarea sa, in urma cu zece ani Marius Uscatu era doar un ortoped somer. A trait din plata la negru, a trimis mii de solicitari de angajare si a riscat.

ERAU ACCEPTATI DOAR FIII DE GENERALI

„Am terminat facultatea in Bucuresti in 1996. Cand am dat eu admitere erau 9 candidati pe un loc, practic intrau doar elitele. Colegii din seria mea erau varfuri: numai sefi de promotii, numai sefi de serie de pe la liceele din tara. Era o moda: toata lumea la medicina.

Dar in Franta, unde am stat 3 ani, am invatat tot ce stiu si am sters tot ce am invatat in Romania in 12 ani. Acolo nivelul este cu totul diferit fata de ce se intampla in Romania. Aici invatam dupa cursurile profesorilor. Acolo invatam numai dupa tratate. Diferenta e foarte mare pentru ca, in Romania, cursurile sunt facute in functie de stilul fiecaruia si de ce vrea fiecare profesor. Cand am ajuns in Franta m-am lovit de diferenta asta fantastica de nivel. Eu eram la nivelul unui rezident de anul I, desi eram deja specialist.

Am facut specializarea in Romania, ortopedie, am dat examenul de specialitate si apoi am lucrat un an la spitalul Militar din Bucuresti. Lucrat vorba vine. De fapt asteptam, ca orice proaspat specialist, un post. Eram insa prea mic pentru postul respectiv. Erau acceptati doar fiii de generali. Am fost tolerat: faceam garzi, intram in operatii, dar fara sa fiu platit. Nici macar pentru garzi. Am trait din plata la negru, din ce primeam de la pacienti. De fapt stateam ca sa imi mentin mana, ca sa practic.”

AM TRIMIS 300 DE SCRISORI SI MII DE EMAIL-URI

„Am cautat post in mai multe spitale din tara: la Alexandria, la Slobozia, Falticeni, Iasi, Suceava. Eram orientat sa raman totusi in Romania. Dar impresiile au fost absolut socante. La Falticeni mi s-a spus ca dupa 15 ani reusisera sa cumpere niste materiale de ortopedie: trei brose si o bucata de sarma. Ortopedia presupune materiale scumpe. Diferenta in Romania dintre un spital de provincie si o clinica universitara este uriasa.

Era o zi de marti, 14 februarie 2004, cand mi s-a dat un sut in fund din spital si am intrat in somaj. A fost un soc. Am plecat in Germania si acolo mi-am dat seama ca chirurgia antepiciorului e un domeniu de nisa. Cum? Am avut la indemana un CD cu toate revistele de ortopedie franceze din ultimii ani si citind articole peste articole…

In Franta am ajuns pe cont propriu. Am trimis 300 de scrisori si mii de email-uri. Patru luni doar asta am facut. Nu mai aveam niciun fel de perspectiva in Romania. Am ajuns in Franta dupa sase ani de specialitate si acolo am facut prima operatie ca prima mana din viata.

Toti colegii din Franta care veneau din Romania, specialisti toti, erau in situatia mea. Fusesem mana a doua, a treia, a patra dar, in sase ani de specializare in Romania, niciodata prima mana. Imi amintesc cum, in anul 5 de rezidentiat, mi se spunea de catre marele profesor: “Sa fii fericit ca tii departatorul si poti invata cum se opereaza de la mari specialisti”. In aceasta situatie erau toti colegii mei care nu aveau pe cineva in spate care sa ii invete sa lucreze.”

DE CE NU AM RAMAS IN FRANTA

„In prima zi de lucru in Franta mi s-a spus: “acesta este pacientul, il pui pe masa de operatii si il operezi”. Nu era o operatie mare, trebuia sa scot niste placute si surubele. Dar a fost un stres: operam singur, pentru prima data in viata, un pacient francez. Inca nu realizasem atunci ca operatiile pe care le face un profesor universitar in Romania, la ei le face un rezident de anul II.

Acolo, cand ai terminat sase ani de rezidentiat nivelul tau este aproape de maximul pe care il vei atinge in profesie. Poti sa atingi orice patologie, orice operatie, orice. Pentru ca esti lasat, chiar obligat sa muncesti. Dar muncesti ca un iobag.

Acolo am invatat ce inseamna ideea de supraspecializare. Acolo fiecare facea numai bucatica lui: chirurgul de genunchi, chirurgul de umar, de sold, traumatologul, chirurgul de spate. Fiecare cu bucatica lui. Eu eram nebunul care se ocupa doar de chirurgia antepiciorului. Eram in Strasbourg si daca venea o urgenta pe asa ceva, pe mine ma chemau. Aveam la dispozitie orice instrumentar ti-ai putea imagina si faceam tot ceea ce ne trecea prin cap.

Am fost singurul dintre medicii romani plecati in Franta din generatia mea care s-a intors. Toti colegii mei au ramas, cateva sute, si-au gasit acolo post de specialist. Eu am fost insa plecat singur, fara familie. Sotia si copilul ramasesera aici. Nu stiau franceza, nu le-a placut niciodata Franta si s-ar fi adaptat foarte greu. Sotia mea este o persoana foarte sociala, depinde foarte mult de relatiile cu prietenii, iar societatea occidentala are un stil mai individualist. A fost o reactie fireasca sa ma intorc pentru ca realmente plecasem numai ca sa invat. Colegii francezi mi-au spus ca daca intr-un an de zile nu incep sa operez, ma asteapta inapoi.”

MEDICINA ROMANEASCA ESTE UN CERC INCHIS

„M-am intors in Romania sa lucrez in privat. Nu mi-a oferit nimeni niciun post, a fost o batalie intreaga de o jumatate de an in care am batut toate clinicile private, m-am dus cu un business plan in PowerPoint de 20 de pagini. Cred ca nici un doctor din Romania nu s-a dus cu un business plan la patron ca sa ii explice: asta este investitia, acesta este potentialul de crestere a investitiei, numarul de pacienti posibil, castigul posibil, materiale de investit, furnizorul. Totul era pus pe hartie. Pana ce am gasit pe cineva care a fost de acord pe loc, a avut viziune.

In 2008 am inceput demersurile de echivalare a diplomei mele de supraspecializare din Franta. Am facut demersuri de recunoastere a diplomei la toate institutiile medicale: la ministerul Sanatatii, la Colegiul Medicilor, la ministerul Educatiei. Ministerul imi raspundea ca nu-mi interzice nimeni sa practic chirurgia antepiciorului. Si aveau dreptate, era mai mult o chestiune de orgoliu profesional.

Am si acum hartiile. In ultima mi se spunea explicit: “aceste supraspecializari s-au nascut in Occident, ca urmare a dorintei medicilor care lucreaza in clinici private de a-si asigura clientela necesara”. Negru pe alb. Acesta era raspunsul ministerului Sanatatii. Prin urmare, noi nu cream conditiile sa recunoastem aceasta diploma in Romania.

Am participat la mai multe emisiuni la televiziuni care s-au ocupat de cazul meu si, intr-una dintre ele, a fost sunat Raed Arafat. El a spus textual: “Nu se accepta pentru ca [medicii] se tem de concurenta, se tem ca vor veni unii care stiu sa faca mai bine decat ei. Motiv pentru care toti se opun”.

Medicina romaneasca este un cerc inchis, ca un fel de mafie in care nu poti sa penetrezi daca nu ai, cum spun francezii, pistonul necesar; daca nu esti fiul profesorului, nu esti al cuiva dinauntru, nu poti penetra, nu poti accede la un post intr-o clinica universitara. Nu poti face nimic. Practic, tot ce se intampla in Romania depinde de o mana de oameni care sunt peste tot. Sotul este seful clinicii, sotia este sefa catedrei, copiii sunt si ei la randul lor… Si asta scade foarte mult nivelul medicinei din Romania.”

PACATUL CAPITAL

„Daca as fi ministrul Sanatatii pentru o zi, in primul rand as reglementa accesul in clinicile universitare, pentru ca accesul este absolut subiectiv. As introduce un singur paragraf de lege: „Are dreptul sa intre intr-o clinica universitara numai cel care a promovat printre primii un examen de rezidentiat pe specialitatea respectiva.”

Nu am nimic de pierdut daca spun asta. Ce pot sa pierd? Ce pot sa pierd decat sa fiu privit ca un paria al ortopediei, pentru ca sunt singurul nebun care are in fiecare zi 100 de pacienti care il suna si refuz 95 dintre ei. De ce? Pentru ca e vorba de probleme de sold, de genunchi, de umar. Sunt obligat sa-i refuz si sa-i trimit altor colegi. Lucrul asta nu este inteles la ora actuala in Romania. Eu nu as mai putea sa-i tratez competent. Specialitatea mea, unde pot discuta cu oricine din lume, este doar bucatica de antepicior.

Medicina este un business. Dintre cei care spun ca fac medicina din pasiune pentru medicina, nu stiu daca 1% sunt cu adevarat sinceri. Facem medicina intai pentru a ne fi noua confortabil, pentru orgoliu, o facem pentru bunastarea noastra si pentru a ne simti bine, ca in orice alta meserie. Este o meserie care ofera foarte multe satisfactii profesionale, dar si materiale. Medicii sunt si ei oameni, nu sunt niste apostoli.

Se spune ca cel mai mare pacat este mandria. Pentru mine este un efort permanent sa incerc sa scap de orgoliu. Fiecare chirurg se considera, pe bucatica lui, cel mai bun din lume. Dar am avut cateva experiente in viata in care mi s-a demonstrat ca trebuie sa ne vedem lungul nasului. Mandria este pacatul capital.”

• Marius Uscatu are 47 de ani si a absolvit Facultatea de Medicina din Bucuresti, devenind in 2003 specialist ortoped. A lucrat trei ani in spitalele din Haguenau (Alsacia) si Strasbourg, unde a si obtinut supraspecializarea in chirurgia antepiciorului. De cinci ani opereaza in Romania, in sistemul medical privat.

Nota: „De profesie medic in Romania” este o serie de articole HotNews.ro care descriu viata mai multor medici care, in ciuda conditiilor, raman sa lucreze in Romania, oricat de incredibile ar putea parea motivele lor. Campania “de profesie medic in Romania” este initiata si sustinuta de Consiliul Investitorilor Straini.