VIDEO Horia-Roman Patapievici, la Conferintele Saguna: Deconditionarea a fost tema profunda a adolescentei mele

Colegiul National „Andrei Saguna” din Brasov a fost vineri seara gazda primei editii a „Conferintelor Saguna”, intitulata „Cultura si Destin”, moderata de scriitoarea Ioana Parvulescu si avandu-l ca prim invitat de marca pe eseistul Horia-Roman Patapievici.

Constiinta propriului destin

La invitatia Ioanei Parvulescu, care evoca cateva pasaje din „Zbor in bataia sagetii”, scriitorul incepe prin a vorbi despre procesul de cristalizare a constiintei propriului destin in mintea sa.

Aceasta ar fi aparut in adolescenta, insa nu in mod treptat, ci fulgerator, datorita esecului suferit la admiterea in liceu, pe care il considera providential. Destinul sau era cel de a deveni scriitor, insa nu un scriitor in sensul clasic al termenului.

Patapievici nu-si dorea sa fie un scriitor genial, ci doar sa traiasca genialitatea, lucru pe care tine deosebit de mult sa-l clarifice. In viziunea proprie asupra destinului, „accentul nu cade pe produsul finit, ci pe starea care il face posibil”.

Urmarea astfel sa aiba tipul de viata interioara al marilor scriitori, al celor exceptional inzestrati, despre care spune ca nu trebuie sa fie tratati mai indulgent datorita valorilor pe care le poseda, ci, dimpotriva, cu o exigenta pe masura virtutilor lor.

„Deconditionarea a fost tema profunda a adolescentei mele”

Patapievici discuta despre cultura cu acelasi entuziasm ca despre destin. Dilema adolescentei se exprima sub forma intrebarii „cum anume pot sa devin mai bun? Nu neaparat in sens moral, mai bun in sens existential”, si – in privinta ei – modelul au fost cartile.

Ceea ce cauta tanarul ambitios, care dezvoltase o pasiune deja intelectuala, in carti nu era fictiunea, ci un sens. Setea de a citi devenea o „sete de aventura cu sens”, in contextul „lecturilor care se prelungeau in strada”, atat de inspirat formulat prin aceasta metafora.

Cititul – o „celebrare a vietii”, cartea – un tip de instrument care codifica posibilitatea „de a ne restitui umanitatii noastre”, iar finalitatea devine aceea de a dobandi starea.

„Lectia adanca a culturii este ca provine din libertati radicale”

Cultura provine din initiativele cele mai libere ale indivizilor, aceasta libertate fiind de multe ori vazuta ca excentricitate. Este un sistem din aceste spontaneitati radicale, fara sa fie obositoare sau rigida. Drept urmare, nu poate fi vorba de o opozitie cultura-viata, cultura fiind chiar sursa vietii – a celei spirituale. Cultura formeaza, educa, pregateste suflete, insa predilectia pe care omul o are pentru cultura este de ordin providential: „Raportul meu cu cartile nu a depins atat de faptul ca am gasit in casa carti”, spune scriitorul.

„Incultura inseamna a te sustrage de la datoria de a avea un suflet”

Patapievici sustine si o pledoarie in favoarea cartilor, in care, fara a fi impotriva tehnologiei, recomanda cititul ca un exercitiu al imaginatiei, fara care facultatea a

ceasta a gandirii s-ar atrofia intr-un timp extrem de scurt. Intrebat de public despre rolul pe care l-au avut restrictiile perioadei comuniste in formarea conduitei sale culturale, admite importanta acestora in a-l obliga sa devina creator.

Lucrurile care erau inaccesibile erau parca mai valoroase decat daca ar fi fost la indemana, lucru care era in fapt o perversitate regimului, la fel ca fenomenul care a substituit in aceeasi perioada contra cultura culturii centrale, care ajunge o cultura periferica.

Scriitorul o trateaza in stransa relatie cu incultura, fenomen mai degraba sociologic, despre care spune ca functioneaza in zilele noastre ca o derogare, putand foarte bine sa ne ucida in acest fel.